ComenteazăTeza mea: România de mâine va fi condusă de
oameni care nu sunt decât copii de foşti securişti, bandiţi, hoţi de talie mare
şi ai unei nomenclaturi privilegiate. Acestea vor fi structurile de bază,
nucleul dur, care vor produce şi vor configura puterea de mâine. Adică accesul
la putere şi bani e tot mai restrictiv.
De ce? Simplu. Am distrus mai toate
ascensoarele sociale care se adresau şi altor clase sociale. Am produs mecanisme
prin care accesul la resurse şi putere a rămas în mâna unor mici grupuri
privilegiate. Am creat condiţii de educaţie şi acumulare de resurse numai unei
mici elite. Ca la Scripturi: celor ce au li se va da, iar celor ce nu au li se
va lua şi ceea ce au.
Asta nu ţine de morală, de etică etc. Asta
ţine de felul în care e configurată noua societate. Asta e lumea pe care am
produs-o timp de 30 de ani. O lume total nedreaptă şi inegală, care oferă şanse
imense unei mici elite şi şanse minime populaţiei majoritare sărăcite.
Să vă spun o poveste din adolescenţă de pe
lumea cealaltă, ceva mai simplă. Când am plecat de acasă, la 14 ani, tata şi
mama mi-au făcut bagajul. Acolo erau două rânduri de haine şi ceva de mâncare.
Mi-au dat 10 ruble (10 usd) de cheltuială şi la despărţire mi-au zis: de aici
încolo, eşti pe cont propriu, te putem ajuta cu sfaturi şi o să ne rugăm pentru
tine; ce am avut de învăţat, te-am învăţat.
Trebuia să mă descurc cu bursa şi căminul. Ah,
ce vremuri: puteam trăi din bursă şi cămin. M-am descurcat singur cu aceste
ustensile: tot ce aveam purtam cu mine.
Familia? Familia era enorm de importantă
pentru că exista: e reperul din spate, e temeiul invizibil, e instanţa care dă
stabilitate. Te ajută în caz de nevoie: mâncare, resurse financiare urgente
minime etc. Ai mei aveau de crescut 5 copii cu salarii destul de mici. Se
descurcau decent. Nu erau membri de partid şi nici UTC nimeni, nu aveau funcţii
importante. Erau “sectanţi” cu funcţii de slujbaşi (contabil tata).
Când vii de jos e bine să fii precaut,
prudent, suspicios şi să nu te aventurezi în relaţii şi fapte. În adolescenţă
faci cele mai multe greşeli greu de reparat. Primele vin din prietenii.
Tendinţa băiatului de jos e de a-şi face prieteni copii din “clase superioare”.
Grupurile “sus-puse” atrag teribil. Sfat: niciodată să nu te crezi egal cu cei
de sus – te vor zdrobi. Păstrează distanţa, pentru că tu nu ai instrumentele
lor.
În acea perioadă (anii 80) şcolile erau
instituţii democrate, nu ca acum. Vorbesc serios: în clasa şcolii aveai toate
grupurile sociale posibile. Încă lumea nu se ghetoizase. Eu aveam în şcoală de
la copii de ţărani şi muncitori, la copii de bandiţi şi de nomenclaturişti
comunişti. Era toată gama. Şi m-am împrietenit cu ei.
Ce vină au copiii ce părinţi au? Nici una.
Doar că viaţa este complicată.
Copiii cei mai atractivi şi interesanţi erau
cei din mediul banditesc şi cei din mediul elitei de partid. De ce? Erau cei
mai liberi, îşi permiteau cele mai multe lucruri. De ce? E o altă temă.
M-am împrietenit cu ei bine rău de tot. Ne plăceam. Şi am mers la discotecă. Copilul nomenclaturistului,
un băiat destul de inteligent şi isteţ, ne-a băgat în ceva combinaţii cu un
grup straniu de “lume bună” de Chişinău. A început un conflict. Adică el a
început: au început unii să-l bată pentru ceva vorbe şi fapte meritate. Noi,
adolescenţi proşti şi naivi, am sărit să-l apărăm, căci era chestiune de onoare
etc. În câteva minute am ajuns la miliţie. Scurt: pentru huliganism.
Şi aici vine partea intereseantă: în 20 minute
a sosit un domn şi amicul nostru fiu de nomenclaturist a fost scos cât ai
clipi. Familia a funcţionat. Era copil de “lume bună”.
La mine a durat o zi până fratele cel mare, cu
nume greu în sport şi “afganeţi” (armata în Afganistan), s-a zbătut să mă scoată.
Copilul de bandit, cel mai puţin vinovat în povestea asta, a mai rămas ceva
timp. Nu avea cine să-l scoată. Şi oricum era din “lumea rea”.
Finalul: copilul de nomenclaturtist a ieşit
curat ca lacrima, eu m-am ales cu o amenda şi muştruluială, iar copilul de
bandit, cel mai puţin vinovat, s-a ales cu dosar. Vinovatul principal, copiul
de nomenclaturist, nu a păţit nimc. Cel mai puţin vinovat a plătit tot.
Atunci am înţeles cum funcţionează lumea.
Peste tot în lume. Am verificat. Am verificat pe sute dacă nu mii de cazuri. E
o poveste legată de putere şi bani. Puterea şi banii sunt “ereditari”, ca şi
sărăcia şi lipsa de putere. Cunosc sute de oameni politici din Est şi zeci de
oameni foarte bogaţi: în 99% cazuri este o putere “moştenită” şi averi făcute
prin combinaţii dintre familie, putere şi economie. Nu am văzut averi făcute
prin muncă. Nu există aşa ceva. Prin muncă poţi să îţi creşti bunăstarea dar nu
poţi face avere.
Sunt excepţii? Da, sunt, cunosc. Dar ele rămân
excepţii. În rest, puterea şi banii, sunt rezultatul unor combinaţii
“ereditare” dintre familii, relaţii de grupuri etc.
De aceea prin sine însuţi, prin meritocraţie,
prin piaţa liberă şi alte poveşti sunt doar poveşti, mituri. Peste tot în lume
e aşa. Să rămânem fatalişti? Nu. Toată modernitatea încearcă să stopeze aceste
mecanisme, să democratizeze accesul la putere şi resurse.
De aceea e nevoie de legi, instituţii şi
solidarităţi: pentru a ne proteja de astfel de mecanisme. Dacă nu aş fi avut
acces la o şcoală gratuită, o bursă şi un cămin probabil nu aş fi părăsit
niciodată condiţia mea. Aş fi rămas cu rugăciunea mamei. Poate era mai bine.
Asta am înţeles atunci: pentru copiii din
clasa mea socială (80% ai acestei ţări) singura şansă e educaţia gratuită,
legea, instituţii şi extinderea ascensoarelor sociale. Care de 20 de ani se
distrug radical.
Pentru toate acestea trebuie luptat:
extinderea spaţiului social, a ascensoarelor sociale gratuite, democratizarea
accesului la resurse etc. Altfel vin copiii “de lume bună” şi le vei plăti
toate “păcatele” chiar dacă tu nu ai nici o vină. Aşa e construită lumea. Chiar
dacă copiii nu au nici o vină pentru părinţii lor. Dar banii şi puterea sunt
“ereditare”, se transmit, ca şi sărăcia.
Aveţi grijă de voi. Şi mai citiţi Dickens copiilor.