ComenteazăBelarus este probabil singura ţară din lume (în afară de Coreea de Nord, desigur) unde există o agenţie de modele proprietate de stat: Şcoala Naţională de Frumuseţe. Ea a fost înfiinţată în 1996 prin decret prezidenţial de liderul proaspăt ales, directorul de colhoz Aleksandr Grigorievici Lukaşenko.
Întreprinderea misogină
Detaliul nu-i trivial, deoarece această întreprindere de stat de recrutat şi expus femei frumoase urma să joace un rol important în politica din Belarus în deceniile ce au urmat; îndeosebi, urma să conteze pentru administraţia prezidenţială.
Crescut de o mamă singură (deci patronimicul Grigorievici e misterios), Lukaşenko s-a căsătorit devreme cu o colegă de liceu, cu care are doi băieţi; unul din ei, politician, e pe listele de sancţiuni ale SUA şi UE.
Însă atunci când soţul s-a ales preşedinte, femeia a rămas cu copiii în estul rural unde trăise până atunci şi nu a venit niciodată la Minsk; comentatorii spun că i s-a dat de înţeles să nu vină.
„Soacra prezidențială” neoficială, ministru al sănătății
Sunt căsătoriţi oficial până în ziua de azi, dar Lukaşenko a intrat pe altă traiectorie cu femeile. Întâi a trecut prin etapa doctoriţelor blonde.
Ca medic personal şi metrese prezidenţiale ele au făcut carieră pe repede înainte, în profesie sau în privat, cu saloane de beauty.
Prima, Irina Abelskaia, a rezistat mai mult pe funcţie şi a jucat şi rolul de intermediar politic o vreme.
Mama ei – “soacra prezidenţială” neoficială – a fost pusă ministră a Sănătăţii.
Irina şi Aleksandr au împreună un alt băiat, Nikolai, care are astăzi 16 ani şi e plimbat de preşedinte la evenimente oficiale, jucând rolul de prinţ moştenitor.
Poze alături de tinere
Însă chiar dacă Nikolai rămâne favorit, steaua Irinei a apus, fiind înlocuită cu altă doctoriţă blondă, mai tânără, Svetlana.
Aceasta împreună cu băiatul îl însoţesc pe preşedinte la casa lui de la ţară, sunt pozaţi de presă spărgând pepeni împreună etc, astfel încât unii curteni s-au confuzat şi se întreabă care din cele două e de fapt mama lui reală.
Cu trecerea anilor şi consolidarea puterii, aceste mariajele paralele cu doctoriţe n-au mai fost totuşi de ajuns pentru Lukaşenko: aveau cumva un aer de austeritate stalinistă.
Atmosfera la palat a devenit mult mai decadentă, în stilul lui Tiberius: preşedintele a început să frecventeze show-urile Miss Belarus, unde pozează înconjurat de tinere.
Fostul director al Şcolii Naţionale de Frumuseţe, plecat între timp în Occident, a dat un interviu pentru Proekt.media în care descrie cum preşedintele decidea el însuşi topul candidatelor.
Nici nu era greu, paradele fiind organizate într-o sală peste drum de Administraţia Prezidenţială. Fetele mai norocoase făceau tot timpul naveta peste stradă şi vorbeau între ele despre “tăticul”, zice fostul director.
La sugestia preşedintelui s-a introdus o probă nouă: candidata în patru labe să meargă pe scenă ca pisica şi să rupă prada cu dinţii. Premiantele sunt apoi angajate la Serviciul de Protocol al Administraţiei Prezidenţiale.
În vizitele sale oficiale în Rusia, sau la Olimpiada de la Soci, Lukaşenko e însoţit de patru-cinci astfel de fotomodele, ca serviciu de protocol personal în uniforme gen şcolăriţe.
În zona cu presă controlată a CIS toată lumea ştie despre ce e vorba, dar nimeni nu pune întrebări stingheritoare.
În fine, pasul următor s-a făcut în 2019 când favorita curentă, Maria Vasilevici, fostă Miss Belarus 2018, a fost aleasă deputată în parlamentul de la Minsk deşi fusese absentă în campania electorală, după un scrutin în care nici unul din candidaţii de opoziţie n-a trecut pragul.
Cuplul prezidenţial (ea 22, el 65) a dansat apoi la balul de Crăciun transmis în direct de televiziunea naţională:
Sunt de fapt împreună din 2018, când Maria l-a însoţit pe preşedinte la campionatul mondial de fotbal din Rusia, apoi Lukaşenko a antrenat-o personal pentru concursul Miss World din 2018, unde ea a luat locul 3.
De atunci participă regulat împreună la vernisaje şi evenimente mondene; Maria a primit o medalie republicană pentru “contribuţii importante la cultură şi filantropie”.
Cel mai bine a rezumat filozofia sa despre femei Lukaşenko însuşi, într-un discurs ţinut anul trecut la Academia de Management de pe lângă Administraţia Prezidenţială (un fel de SNSPA în cadrul preşedinţiei statului, instituţie tipică în regiune ce există şi în Ucraina, Moldova etc), unde a explicat cum fotomodelele din suita sa sunt “cele mai bune arme”.
Ridic capul – şi frumuseţile mele se plimbă pe acolo, una în alb, alta în negru. Şi toată lumea uită de documente! Uită de toate alea, stau cu gura căscată la fetele noastre… Şi atunci mi-am dat seama: într-adevăr, ele sunt cea mai bună armă.
Aleksander Lukaşenko:
Mare surpriză deci pentru Lukaşenko atunci când în vara lui 2020 arma asta s-a întors contra lui. Trei femei au fost vârful de lance al campaniei contra regimului, iar acum reprezintă simbolul rezistenţei populare după alegerile fraudate: în primul rând Svetlana Tihanovska, nevasta bloggerului arestat, refugiată în Lituania; plus Veronika Ţepkalo şi Maria Kolesnikova, legate şi ele de alţi lideri din rezistenţa civică.
E şi asta una din dimensiunile importante ale începutului de revoluţie din Belarus zilele astea: masculinitatea tradiţională de lider sovietic-militarist, cu neveste-trofeu şi harem de partid şi de stat, deranjată de aerul de schimbare nu doar politică, dar şi socială, care adie dinspre Europa.