ComenteazăLa 2.000 km de România citesc în fiecare seară două ziare românești. Și există de fiecare dată un articol care mă ține, fără voia mea, trează până târziu. Și mă gândesc în orele alea târzii la fudulia goală a instituțiilor românești de peste hotare, la febra patriotică cu mult peste 40 de grade a multor români. Refuz să mă gândesc la clasa politică, pentru că n-aș mai dormi deloc.
Nu e vorba de bătăile pe care le ia femeia română de la bărbat, soț sau nesoț, povestite pe larg în ziarele românești. Mă întreb uneori ce e mai aberant, că femeia e bătută sau că ziarele se întrec să povestească bătaia.
Nici despre „tunurile” pe care le dau „oamenii de afaceri” români, tratați de ziariști ca si cum ar fi cel putin Chomsky, nici despre mizeria din spitale, nici despre un „Colectiv” sau altul, nici despre realegerea lui Piedone cel de-acum sau de mâine.
Senzația că nu mai poți
La 2.000 km depărtare de România, insomnia începe cu următorul titlu: „Fetiță de 9 ani, abuzată sexual repetat, sub ochii tatălui paralizat de frică”.
Aproape în fiecare zi un astfel de caz. Ieri, două fetițe, de 9 si 12 ani, azi un băiețel.
„Unui prieten care a dat declaraţie de martor în dosar, Moni i-a destăinuit că a mers la fetița lui Jumbo, cu intenția să întrețină relații sexuale cu ea. Mi-a spus că nu a reuşit, pentru că fetiţa era prea mică, iar el are prea multe bile sub pielea penisului”.
Pur și simplu vomit de rău ce îmi e. Vomit.
„Când am intrat, spune tatăl, l-am văzut trăgându-și pantalonii. Fata era pe pat, dezbrăcată, iar pe piciorul ei era o urmă de spermă”.
Nu mai am ce să vomit, dar corpul încă vrea să vomite.
Câți copii sunt abuzați zilnic în România? Ține vreo instituție numărătoarea? La începutul săptămânii, o știre despre un tată medaliat pentru că-si creștea singur fetița, care, de fapt, a abuzat-o sexual, dând vina pentru faptele lui pe fetiță.
Sunt eu singura care vomită după fiecare știre despre abuzul asupra unui copil?
Cum putem să ne vedem de viață, citind zilnic astfel de știri, știind că o astfel de oroare se întâmplă în multe din satele și orașele României? Ce fel de guvernanți, ministri, protecția copilului, educatori are România? Unde sunt instanțele obligate să protejeze copilul? Ministerul Educației, Ministerul Sănătații, doctorii de la sate, mamele, învățătoarele, profesoarele, femeile care au reușit să devină adulți normali, neabuzate sau nebătute? Cum citesc cei care trebuie să protejeze copilul astfel de știri? Ce fel de reacție are corpul lor, când citesc așa ceva?
Diferența e că în alte țări, protecția copilului îi protejează pe copii
Ca jurnalist olandez de origine română, mi se vâră regulat sub nas statistici despre câte dintre prostituatele din Vest sunt românce „de-ale noastre”. Probabil sunt și în România astfel de statistici.
Există cumva și statistici despre câți monștri cu bile în penis trăiesc în satele românești? Câți tați abuzatori? Câți copii care nu doar că nu vor avea o copilărie, dar nu vor avea niciodată o viață adevărată? Câte vieți mutilate?
Sau e violul asupra unui copil ceva normal în România? Ce fel de femei vor deveni astfel de fetițe mutilate încă din copilărie? Femei bătute. Ce fel de mame? Mame abuzate. Dacă vor ajunge până acolo.
Sunt mulți care se vor grăbi să spună că abuzuri au loc în toate țările, mai ales în țara în care trăiesc eu, Olanda. E adevărat, dar monștrii care le săvârșesc primesc pedepse adevărate și după executarea lor sunt monitorizați. Copilul abuzat intră într-un program de terapie. Protecția copilului chiar protejează copilul în astfel de cazuri.
Ziare românești voi citi în continuare, dar definiția infernului pentru mine vine dintr-un sat românesc: un monstru cu bile în penis.