4 aprilie poate fi o zi importantă în fotbal. Se așteaptă ca UEFA să ia o decizie radicală. Excluderea Belarusului din competițiile continentale, automat dispariția sa din preliminariile Euro 2024. Grupa I, a României, va continua în acest caz cu cinci echipe și nu se va ține cont de rezultatele din luna martie, 0-5 cu Elveția și cel de la București.
Anul trecut, după invadarea Ucrainei, UEFA a expulzat Rusia, dar nu și Belarusul. Naționalei de la Minsk și cluburilor locale li s-a interzis să mai joace în țară meciurile considerate pe teren propriu, însă li s-a permis să participe la toate întrecerile. Ceea ce, aproape sigur, nu se va mai întâmpla în viitorul apropiat.
Presiunea e tot mai mare asupra lui Aleksander Čeferin. Președintele UEFA a primit recent o scrisoare semnată de peste o sută de membri ai Parlamentului European, care i-au cerut blocarea Belarusului, pentru implicarea în război și pentru încălcarea drepturilor omului, abuzurile grave ale regimului Lukașenko fiind cunoscute în întreaga lume. ”Menținerea Belarusului ar fi o ofensă adusă victimelor agresiunii ruse și tuturor bielorușilor forțați să-și părăsească țara sau care trăiesc în frică și teroare acasă”, i s-a transmis lui Čeferin, care a anunțat: ”UEFA va discuta despre situația Belarusului la următoarea reuniune a comitetului nostru executiv”.
Federația e condusă de apropiații lui Lukașenko
Čeferin are tot mai multe semnale că fotbalul, folosit ca propagandă de Aleksandr Lukașenko (primul și singurul președinte al Belarusului, în funcție din 1994, și aliatul lui Vladimir Putin), e supus autorităților.
Se strâng dovezile, mărturiile care certifică acest lucru. Ultima probă, alegerile la federație (ABFF). Fostul președinte, Vladimir Bazanov, din 2019 șeful ABFF, și-a retras candidatura pentru al doilea mandat cu o zi înaintea scrutinului, acceptând ce i s-a dictat de la palatul prezidențial, potrivit site-ului independent Tribuna.com.
A fost înlocuit, pe 22 martie, cu Nikolai Șerstnev, 62 de ani, cel mai în vârstă lider ABFF, politician care fusese ultima oară director de investiții la Academia Națională de Științe înainte de a conduce Comitetul Regional Vitebsk timp de șapte ani. Ex-asistentul lui Lukașenko, specializat în zootehnie, trebuia să câștige și a fost ales în unanimitate. Are doi adjuncți. Unul dintre ei, chiar Bazanov, fost vicepreședinte al Camerei Reprezentanților (parte a Adunării Naționale). Celălalt, Mihail Botnikov, care l-a păzit în trecut, ca bodyguard, pe Lukașenko. ”Tridentul” Șerstnev-Bazanov-Botnikov nu iese din cuvântul dictatorului, protejându-i interesele.
Lista neagră a fotbaliștilor
”Federația bielorusă de fotbal se discreditează de mulți ani. Nu reprezintă sportul bielorus, ci doar regimul aflat la putere”, a afirmat Aleksandr Ivulin pentru The Guardian. Jurnalist la Tribuna, cândva jucător profesionist, Ivulin a descris fotbalul local astfel: cine tace rămâne, cine critică este șters într-o clipă.
A amintit și de lista neagră a fotbaliștilor care au protestat împotriva lui Lukașenko. ”Dacă numele tău apare acolo, e imposibil să mai continui în sportul bielorus. Așa că jucătorii au o singură variantă. Își țin gura închisă și pretind că sunt de acord cu autoritățile”. Altfel, nu li se mai dă nicio șansă, în cel mai bun scenariu. ”Temându-se pentru siguranța lor, unii au plecat, au preferat să se ducă în locuri ca Israel ori Kazahstan”.
Explicația unei naționale slabe. Cei buni dispar! Alții fac compromisuri
Un exemplu este Stanislav Drahun, multă vreme căpitanul lui BATE Borisov. A ieșit de pe scena echipei naționale în 2020, la 31 de ani, deși încă evolua foarte bine. În 2022, a fost golgheterul lui BATE, depășind barierelor celor 600 de meciuri și 100 de goluri în carieră. Obligat să părăsească selecționata, după un deceniu în tricoul roșu, cu 68 de selecții și 11 goluri, prima sa reușită fiind în octombrie 2011, la 2-2 în fața ”tricolorilor”, pe Arena Națională.
Astfel s-ar fi selectat și actuala națională. Cine îl contestă pe Lukașenko dispare. Cine nu comentează continuă. ”Nu e sigur să joci fotbal astăzi în Belarus, mai ales dacă ai o anumită opinie politică. Locurile jucătorilor de top care nu au mai fost chemați din cauza opțiunii politice s-au eliberat și au fost ocupate de alții, care au văzut totul ca pe o șansă și au făcut un compromis. Au pretins că lucrurile sunt bune, au tăcut și au profitat de ocazie. Sunt folosiți ca unelte de propagandă, dar e un preț asumat de ei”, a povestit același Ivulin.
Ca o consecință, și rezultatele sunt slabe. În 2022, Belarusul antrenat de Gheorghi Kondratiev a câștigat trei meciuri, toate amicale, toate cu adversari modești: 3-0 cu India, 1-0 cu Bahrein, 1-0 cu Siria. Și a retrogradat în Divizia D, nivelul cel mai de jos al Ligii Națiunilor, cu șapte înfrângeri la rând în opt partide, după ce, în 2021, fusese pe ultima poziție în grupă în preliminariile CM.
”Prizonieri politici, represiune, sute de mii în exil”
Dezvăluirea lui Ivulin a fost urmată de postarea acidă a lui Aleksandr Knirovici, pe social media, după 0-5 cu Elveția.
”Am ghicit scorul. Mă bucur sincer când pierde naționala Belarusului. Și nu, nu mă mustră conștiința. De ce? Uite de ce: prizonieri politici, represiune, sute de mii în exil. Pentru că interzicerea meseriei e o normă în Belarusul de astăzi. Și pentru că toți din federație și Kondratiev au gurile închise. Pentru că, azi, fotbalul din Belarus e condus ca un club sătesc, iar loialitatea față de șeful cel mare e mai importantă decât profesionalismul și sinceritatea. De aceea sunt împotriva lor. Băieți, n-am fost dezamăgit! Îți mulțumesc, Gheorghi Petrovici Kondratiev! Da, ai ales încă o dată jucătorii nepotriviți, dar i-ai adus pentru că sunt loiali, patrioți”.
Ironie care arde. Knirovici este un om de afaceri bielorus plecat și el în exil după ce a stat în închisoare o parte din cei șase ani ai condamnării. L-a criticat pe Lukașenko, i s-a inventat o acuzație, evaziune fiscală, și sentința s-a dat cu ușurință.
Jucători arestați și torturați
Și Ivulin a fost ținut după gratii. A ieșit din pușcărie în acest an, pe 17 februarie. Fusese acuzat că a încălcat grav ordinea publică, procurorii susținând că a avut un rol în protestele de stradă împotriva lui Lukașenko.
Povestea lui se leagă de FC Krumkaci, unul dintre puținele cluburi private din Belarus. Doi dintre jucătorii echipei din Minsk, Serghei Kozeka și Pavel Rasolko, au fost arestați pentru participarea la manifestațiile din august 2020, după ce autoritățile au fraudat alegerile, Lukașenko fiind reales președinte. Ambii au fost torturați, Kozeka a avut nevoie de operație la coloana vertebrală. Ulterior, la un meci cu Dinamo Minsk din Cupă, jucătorii au purtat tricouri dedicate colegilor aflați în arestul poliției și, după fluierul de start, au rămas nemișcați un minut. Era modul lor de a protesta și de a-și sprijini coechipierii. Au fost aplaudați de spectatori.
”M-am trezit dintr-o dată pe jos, cu fața pe asfalt. Încătușat”
După mult timp ca amator, Ivulin a semnat primul contract de fotbalist profesionist la Krumkaci, în 2021. Însă faptul că scria în paralel la Tribuna și avea un program pe YouTube în care îi intervieva pe sportivii critici la adresa autorităților i-a adus și lui numele pe lista neagră. Și consecințele au fost rele. Pe 2 iunie 2021, a fost ridicat de polițiști direct de pe stradă. ”Mă întâlneam cu un prieten și ascultam muzică la căști. M-am trezit dintr-o dată pe jos, cu fața pe asfalt. Încătușat. Arestat”, a redat acele momente în interviul pentru The Guardian. De atunci și până pe 17 februarie 2023 a fost închis!
”Logic, nu făcusem nimic pentru a fi arestat, eram la proteste ca jurnalist, dar știm toți că logica nu contează în Belarus. Dacă sistemul vrea să găsească ceva, găsește”. Procurorii au legat de proteste și un steag descoperit în apartamentul lui. Sentința a plecat de la 30 de zile, apoi s-a tot prelungit, peste un an și jumătate.
Ivulin a ieșit și din închisoare, și din țară. Doar astfel se mai putea simți liber. Cât timp era după gratii, și Krumkaci a suferit. Și fanii săi. Mulți suporteri au venit la stadion îmbrăcați în tricoul cu 25, numărul purtat de el. O tânără avea două baloane, pe unul scria 2, pe altul 5. Toți au fost arestați. Nici clubul nu a scăpat. Subit, sponsorii s-au retras, fără bani Krumkaci a retrogradat!
Condamnat pentru proteste! Chiar dacă ești bolnav
Vasili Hamutovski, fost internațional, goalkeeper cu 26 de selecții foarte cunoscut în România pentru perioadele FCSB și Petrolul, a fost unul dintre numele din sportul bielorus care au ridicat vocea, văzând cum erau bătuți compatrioții. Mesajul său în august 2020: ”Fac apel la forțele de ordine din țară să trateze corect oamenii care au venit să protesteze respectând Legea 135 din Constituție și împotriva cărora s-a folosit o forță neadecvată. Oamenii au fost loviți și arestați. Sunt morți și răniți! Unii dintre colegii voștri au deja sânge pe mâini”
În 2021 a plecat în Arabia Saudită, la Al-Feiha, anul următor a lucrat la CSA Steaua și la FC Lvov, în Ucraina, mereu ca antrenor de portari. S-a întors în toamnă în Belarus pentru a începe recuperarea după o operație la genunchi. Nu doar atât. Mai era un motiv mult mai grav. Suferise de cancer și voia să afle dinamica maladiei, după intervenția chirurgicală și chimioterapie.
Fără a se ține cont de suferința lui, Hamutovski a fost arestat pe 30 septembrie 2022 și trimis pentru 13 zile la închisoarea Okrestina, una dintre cele mai dure. Pe 29 decembrie, s-a luat o altă hotărâre în cazul său: condamnat doi ani la ”chimie la domiciliu”, cum se numește această pedeapsă în Belarus, ce presupune restricții de libertate și muncă în folosul comunității, dar fără încarcerarea sa. Pedeapsa e executată la domiciliu.
Aceasta este situația în fotbalul din Belarus. Control absolut al autorităților. Nimeni nu are voie să critice politica regimului lui Lukașenko. Cine o face își riscă nu doar cariera, ci și libertatea. Uneori, viața.
De aceea, lumea cere excluderea Belarusului din competițiile internaționale. Și e posibil ca UEFA să ia această decizie.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!