Fotografie de grup: Trei prieteni cu maxilarele încleștate într-un parc din București și o sumedenie de gânduri

Ai rămas singur pe bancă. El a plecat spre Piața Romană, ca s-o preia pe nevastă-sa, v-ați strâns mâinile, ținem legătura, vorbim! Ea a mai rămas câteva minute, tot încercând s-o prindă pe fiică-sa la telefon, pe unde umblă?, apoi s-a ridicat, mă duc la Cărturești, hai să te pup, v-ați pupat, când pleci?, am avion poimâine, bine, vorbim!  

Stai pe bancă și te holbezi la traficul turbat de pe bulevard. Încerci să-ți miști maxilarul. Ceva greu te apasă, nu te poți ridica, să pleci și tu. Deschizi telefonul și te uiți la poza voastră. E caldă, nici jumătate de oră n-a trecut de când ea a propus să faceți un selfie, să n-o puneți pe Facebook! – i-ai amenințat, nu te-au băgat în seamă, ea la mijloc, tu și el cu brațele lipite în spatele ei. Cheeeeese! Poză de colecție. Niciunul nu zâmbește, observi sau ți se pare. Niciunul nu se bucură. Nicio lumină pe mutrele voastre buhăite, ridate, ramolite. Nicio putere în voi. Asta te sperie: fața ei umflată, cearcănele lui adânci, ochii tăi pleoștiți. Doi moși și-o babă! Cum ați ajuns aici?

V-ați întâlnit la ceasul din Cișmigiu. Ai ajuns primul. Au apărut curând. Ea te-a pupat, el ți-a strâns mâinile. Ea s-a scuzat: sper că nu vă deranjez, poate aveați de vorbit ca între băieți. Nu, nu ne deranjezi, bine că ai ieșit și tu cu băieții la plimbare – ai tachinat-o. El a motivat că întâlnirea cu ea s-a suprapus cu întâlnirea cu mine, de aceea, ca să câștige timp… Nu l-ai lăsat să continue: hai să luăm o trotinetă din asta, tu mă ții de mijloc, i-ai arătat ei cum să te țină, tu o ții de umeri, i-ai arătat lui cum s-o țină, facem un ocol prin Cișmigiu, să se uite lumea la noi ca la urs, trei „frumoși nebuni” pe-o trotinetă, ești nebun, nu te uiți cum arăt?, abia am coborât sub o sută zece kile!, a zis el, lasă-mă cu prostiile astea, a zis ea. Au început să vorbească despre kilograme, ea și-a luat angajamentul să slăbească,

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Doamne, cum te-ai umflat, ai gândit, se va întoarce în Anglia și-o să slăbească, dar i-a recomandat lui un program de fitness cu un instructor bun, știe ea unul în Galați, el a dat din mână, degeaba, ea nu ți-a făcut nicio recomandare, ești la fel de sfrijit, nu i-ai răspuns, pentru că ți s-a blocat maxilarul, de emoție?, de teamă?, de resemnare?, de când nu v-ați mai văzut toți trei? Adevărul este că niciodată n-ați fost toți trei la plimbare, niciodată, ești sigur. 

El a întrebat unde puteți să beți o cafea, tu te-ai gândit la o bere, dar era abia ora trei, ea a anunțat cu ochii în telefon că la Londra sunt 14 grade, asta înseamnă că este foarte cald, a mai zis ceva și despre umiditate, de-o lună este în țară și ea este tot cu gândul la Londra, de ce s-a întors, o fi în concediu, așa de lung concediu? Ea ți-a ghicit gândul și te-a informat că bătrânul ei a murit, la ospiciu a murit, Dumnezeu să-l odihnească, aha, până când o să-i găsească un alt bătrân de care să aibă grijă, să-i dea de mâncare, să-l spele și să-l șteargă la cur, este în concediu, acasă, în România! – ai gândit.

Două expresso lungi pentru ei, unul scurt pentru tine. O tartă cu mere pentru tine, două prăjituri Diplomat pentru ei. Poate că o vodcă ți-ar fi descleștat maxilarul. Tu l-ai întrebat fără menajamente cum se simte nevastă-sa, ce-a zis medicul la consult, când va face CT-ul, cum este cu maică-sa, de când a căzut la pat.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

El ți-a răspuns că e bine, apoi a povestit cum a stat cu maică-sa opt ore la urgența spitalului, asta într-o zi, apoi în ziua următoare a stat alte șapte ore, bătaie de joc, asta-i România, a zis ea, de aceea am plecat în Anglia, a insistat ea cu ciudă, de șapte ani este plecată, ai socotit tu, medicii n-au ce să-i mai facă, a revenit el, nu mai recunoaște pe nimeni, dar rămâne optimist, așa m-a învățat mama, să fiu optimist, aici nu-i vorba de niciun optimist, te-ai gândit să-l contrezi, cum să lupți cu optimismul împotriva unui cancer și unui Alzheimer, tu, omul sănătos, care trebuie să ai grijă când de una (nevasta), când de alta (mama), mai lasă-mă cu optimismul ăsta, o ipocrizie, o iluzie, bine că ai avut maxilarul înțepenit, l-ai lăsat să povestească ce-a avut pe suflet.

Ea nu l-a lăsat, i-a recomandat să-i dea maică-sii nu știu ce soluție, ca să înghită mai ușor, și nu știu ce vitamine nevestei, da de unde știi tu atâtea lucruri, te-au învățat englezii ăia? Maxilarul tău blocat a ținut cu ea, lăsând-o să-și desfășoare recomandările, poftim, femeie cu două facultăți, inginerie și regie de teatru, vorbește despre vitamine de parcă ar fi farmacistă!, dar în timp ce ea clămpănea, te-ai uitat la el, la felul cum o privea pe ea, puțin ți-a păsat dacă au fost sau n-au fost iubiți pe vremuri, dar ai înțeles din privirea lui de ce ea s-a întors în țară, nu în concediu, ci pentru un consult medical, pentru analize medicale, pentru că aici sunt mai ieftine, sigur are o problemă medicală, sigur! Ți-ai amintit, și tu ai probleme, dar nu e momentul să le mărturisești.   

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

El te-a întrebat ce face fiică-ta, ai ridicat din umeri, a fost în Vamă, ea a râs satisfăcută, ai ajuns și tu cu grijile din Vamă și ți-a cerut să-i arăți o poză cu fiică-ta, lasă-mă, domle, cu pozele!, ea a insistat, știi că este femeia sparge val, ce vrea aia obține, i-ai arătat pe telefon, seamănă cu mine, nu-i așa? Ei au râs, cum să semene cu tine? Ha! Ha! Ea a povestit despre fiică-sa, are 35 de ani? – te-ai mirat tu, Doamne, 35!, trebuie să fii deja bunică, dar s-a făcut că nu aude uluirea ta, măcar o bere să fi băut, ți-ai fi dat drumul la maxilar, la minte, o minte îmbâcsită.

Nu-ți amintești cum ați trecut la politică, la geopolitică, probabil că ea a făcut trecerea, mărturisindu-vă spaima că rușii ar putea să tragă cu o rachetă nucleară în Londra, s-o șteargă de pe fața pământului, hai, domle, lasă-mă cu filmele astea SF, am citit în presa noastră!, s-a apărat ea, scutește-mă cu presa!, ai bruscat-o tu. 

Ați fost pe punctul să vă ciondăniți despre starea presei mondiale, asta națională n-ați invocat-o, dar a intervenit el cu o teorie despre spionii ruși care sunt infiltrați puternic în România, despre spionii sovietici din regimul lui Ceaușescu, a vorbit în gol, cu o voce suferindă, nu l-ai întrerupt, pentru că suferea cel mai mult dintre voi doi, cu nevastă-sa bolnavă și cu mama pe patul de moarte, și te-ai gândit că nici nu mai merită să-ți amintești din trecutul vostru, „pușca și cureaua lată, ce bărbat eram o dată”, nu mai au nicio valoare acele amintiri, problema este ce vom face de-acum înainte, cine va avea grijă de noi?, ce așteptăm să se întâmple cu lumea asta, dă-o dracului de lume!, ce dracu se va întâmpla cu noi, oameni ajunși la 60 de ani, 60!, Dumnezeule!, cine va avea grijă de noi și, teribila întrebare, ce va urma după… După moarte, poftim! Te-ai întors la ea, te-ai întors la el, maxilarul tău a rămas înțepenit. 

Probabil că așteptarea v-a unit, pe voi ăștia din generația 60. Ați așteptat ca socialismul să învingă, dar au învins alții. Ați așteptat ca Ceaușescu să moară, dar a fost împușcat de tovarășii săi. Ați așteptat libertatea și demnitatea să triumfe în România, dar lumea a luat-o razna.

Ce mai așteptați acum? Ea se va întoarce în Anglia, ca să aibă grijă de un alt boșorog, el se va întoarce în provincie, la maică-sa și nevastă-sa, ca să aibă grijă de ele, tu ai să te întorci la ai tăi, poate la scrisul tău, care nu-ți folosește la nimic, nici măcar să-ți plătești factura la întreținere. Fiecare are ceva de ascuns, dar numai Dumnezeu știe ce ascundeți.

Datul ăsta cu părerea despre politica mondială (pe politicienii de-aici n-a meritat să-i băgați în seamă) v-a obosit, v-a indispus, doar ți-ai auzit glasul răsunând strident, abraziv, indecent în cafeneaua pustie. Liniștea s-a lăsat într-un târziu și la masa voastră. Mergem? Plătim nemțește și mergem! 

Ați străbătut Cișmigiul, ea admirând pomii înmuguriți, ce frumos, ce naiba vezi așa frumos, n-aveți parcuri în Anglia?, el anunțând precipitat că trebuie să se întâlnească cu nevastă-sa la Romană, o să revină în București peste o lună, la CT, ați urcat pe lângă Sala Palatului, amintindu-vă despre câteva concerte pe care le-ați văzut aici, niciodată n-ați fost împreună la un concert, și ați ieșit în bulevard, oprindu-vă pe o bancă, în vacarmul traficului, în noxele astea ale Bucureștiului, a strâmbat el din nas… 

Te uiți la cele trei figuri turtite din telefon. Opțiunea „Ștergeți” îți apare pe ecran. Ori ai atins aiurea cu degetul, ori ai făcut-o intenționat? Să ștergi, să nu-i mai vezi niciodată pe acești oameni obosiți! Să ștergi anii care s-au adunat pe fețele voastre, slăbiciunile, durerile și poverile! Să ștergi mai cu seamă ce va urma!

Pentru că mutrele astea turtite nu anunță nimic bun, nimic luminos, poate resemnarea, poate o speranță pe care n-o poți intui, aici, pe bancă, într-o lume pe care n-o mai înțelegi și nici măcar prietenii tăi n-o mai pot înțelege, ca să te lămurească, încrezători, că viața care v-a mai rămas trebuie întâmpinată cu lumină, măcar cu un zâmbet. Care-i rostul pozei, de vreme ce nici puterea sau nici revolta împotriva neputinței n-o mai simți? De ce s-o păstrezi, de ce s-o ștergi? 

Miști maxilarul, deschizi gura, tragi aerul din traficul dement, îți vine să strigi, strigă ceva, strigă!    

Urmărește-ne pe Google News