ComenteazăA apărut o poză și un domn comentează pe Facebook că aș fi prieten cu un scriitor care este putinist și lider de partid „fascist”. Domnul care postează fotografia se numește Radu Gârmacea – angajat la Humanitas. El atacă și ziarul Libertatea. Termenii folosiți sunt „tribună pentru propagandă”, asta numai pentru că Libertatea l-a intervievat pe ambasadorul Rusiei la București, așa cum, în aceeași zi, CNN l-a intervievat pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Sau așa cum mulți ambasadori ruși au fost intervievați de către marile instituții media internaționale. În fine, fiecare om are dreptul la opinie, iar Radu Gârmacea are opinia lui, liber exprimată.
Postarea a fost preluată și rostogolită de domnul Vladimir Tismăneanu. Domnul Tismăneanu e de mult supărat pe mine, are o predilecție să mă atace; cel puțin așa cred, am învățat să nu confund propria părere cu adevărul. Sacru în numele libertății e dreptul domnului Tismăneanu să mă atace în numele propriilor opinii, sacru e dreptul meu să nu răspund de două ori. I-am răspuns o dată: Predica de Purim pentru un komsomolist care a trădat cauza. Ne vedem la sinagogă, dragă Vladimir Tismăneanu.
Istoria unei fotografii
Și acum explicația. Fotografia nu este din Rusia, cum lasă să se înțeleagă domnul Gârmacea, ci de la București. Trec peste insultele că aș fi învățat la Moscova de cineva ce să spun, explic doar că imaginea e de la București. Mai exact, este făcută în anul 2009 în cadrul Festivalul Internațional de Literatura de la București. Conform știrii Hotnews de atunci, invitați speciali ai uneia dintre zile au fost scriitorii Jose Luis Peixoto (Portugalia) și Zahar Prilepin (Rusia).
În poză apar eu alături de Zahar Prilepin și de doi editori: Aleksandr Ivanov și Mihail Kotomin. Cei doi editori sunt importanți editori ruși – despre ei se spune că au contribuit la reinventarea pieței de carte și literaturii ruse contemporane, de după 90.
E vorba de editura devenită cult în Rusia – AdMarginem, cea care l-a propulsat, printre alte zeci de nume, pe marele Vladimir Sorokin. Întâmplător și onorant, Ivanov citise ceva din textele mele și mi-a editat cartea de debut „Născut în URSS”, carte publicată mai apoi în zece limbi.
Acea editură îl publica, pe atunci, și pe Zahar Prilepin. Cine este acest Prilepin? Este unul dintre cei mai importanți scriitori ai generației lui. În limba română au apărut trei cărți. Asupra calității lui de scriitor nu sunt îndoieli.
Când a fost invitat la Festivalul Internațional de Literatura de la București, Prilepin era un antiputinist convins.
Am și făcut un interviu cu el, pe care l-am publicat în cartea mea cu intelectualii ruși. Cartea lui – „Sanika” – care l-a făcut celebru, este un soi de manifest al tinerilor revoltați împotriva regimului Putin.
Prilepin a devenit putinist convins și am rupt orice relație
În ultimii ani însă, Prilepin a făcut o turnură radicală spre ideologia „Lumea rusă”, a devenit un aprig susținător al lui Putin și al expansiunii ruse. Lucru care a și dus la ruptura oricărei relații între noi, dar și dintre el și alți mulți oameni din cultura rusă.
Eu nu pot fi nici responsabil și nici nu am puterea de a schimba ceva în legătură cu ideile și convingerile oamenilor. În Rusia, mulți au migrat dintr-o tabără în alta, s-au răcit relații umane, de familie, s-au născut adversități sau chiar dușmănii.
A fi învinuit însă pe baza unei poze din 2009, reproșându-mi-se opțiunea politică schimbată între timp a cuiva din 2022, mi se pare o incitare la ură și la linșaj public. Mai ales în contextul războiului.
Știu, povestea împotriva mea își are rădăcini mai vechi prin ziare de tipul România Mare.
Eu pot răspunde doar de textele și vorbele mele, eu pot răspunde doar pentru faptele mele. Iar textele și cărțile mele stau mărturie. Oricând răspund.
Secta Macabeilor
Copilul mă întreabă: tată, dar de ce te înjură nenea acela, de ce scrie așa urât despre tine? Trebuie să te răzbuni. Eu îi spun doar atât – niciodată să nu te răzbuni: se răzbună doar fricoșii, lașii și proștii. Eu vin din „secta Macabeilor”, a evreilor mesianici – când ne-au tăiat împrejur ne-au extirpat și frica, lașitatea și prostia: avem o singură viață pentru a nu muri răi, proști și lași. Bunătatea și inteligența sunt singurele noastre arme.
Regula noastră de la care nu putem abdica este: Puterea stă în Adevăr, Adevărul în Bunătate, Bunătatea în Curaj – și el trebuie rostit mereu. Atât cât putem.
Asta e tradiția din care vin eu – nu ne-au frânt alde Stalin, nu ne vom frânge nici cu micile lupte de pe unde ne-a aruncat soarta.
Să o luăm pe rând și să explic legătura mea cu Ucraina, unde am crescut, și cu Rusia.
Am fost în Rusia la invitația organizației Memorial, între timp închisă de Putin
Ultima oară am fost în Rusia în perioada 2-9 noiembrie 2018, pentru a susține două prelegeri la Moscova și Krasnoiarsk, la invitația Societății Internaționale Memorial, una dintre cele mai vechi şi mai importante organizații din Rusia care luptă pentru drepturile omului.
E poate cea mai veche astfel de organizație, construită în jurul dizidenților sovietici pe linia Saharov. O instituție liberală, democrată, deschisă. Conferințele erau susținute în cadrul programului „Dincolo de bariere – Europa fără bariere”, program susținut de Reprezentanţa Diplomatică a Uniunii Europene din Rusia şi Goethe Institut. Prelegerea susținută în orașul siberian Krasnoiarsk era în cadrul Krasnoyarsk Book Culture Fair unde prezentam și fragmente în limba rusă din cărțile mele apărute sau în limba rusă sau în curs de apariție.
Amintesc că, așa cum scriu chiar gazdele de la Memorial, în cadrul programului „Dincolo de bariere”, printre alții, au fost invitați: Adam Michnik (Polonia, Gazeta Wyborcza), Magyar Bálint (sociolog şi politolog din Ungaria), Vesna Teršelič (activistă croată, directoarea centrului „Documenta”), Nikola Marković (politolog din Croaţia), Vasile Ernu (scriitor, România).
La sfârșitul anului trecut am scris un text de solidaritate cu amicii de la Memorial. De ce? Curtea Supremă rusă a decis închiderea Asociației Memorial din Rusia. Alături de Adam Michnik și alți intelectuali care au trecut pe acolo am condamnat abuzul.
Curtea Supremă a Rusiei a confirmat închiderea chiar în timpul războiului cu Ucraina.
Am legături și cu Ucraina, și cu Rusia. Cu oamenii, nu cu statele
De ce explic? Nu ca să mă laud, ci ca să spun că legătura mea cu Rusia și mai ales cu cultura rusă este foarte profundă. Nu și cu politica ei putinistă – sunt un democrat pursânge. Cred că încă putem explica, poate că domnul Radu Gârmacea nu are întreg tabloul.
Am și o legătură cu Ucraina. Mai strânsă, pentru că am trăit acolo. Pentru mine, acest război este cea mai mare tragedie prin care am trecut: este o agresiune a lui Vladimir Putin și a regimului său în inima familiei mele extinse, în inima și intimitatea prietenilor mei, a lumii pe care o cunosc, în care am trăit și care e parte intimă a copilăriei și ființei mele.
Să văd cum ard Kievul și cum se pregătește Odesa de război e ca și cum aș vedea casa bunicilor în flăcări. Am oameni foarte dragi acolo.
Am spus că e război din prima secundă și tot atunci, în prima zi, am scris în Libertatea că „După ce Rusia va pierde acest război absurd, Putin va trebui predat Tribunalului Penal Internațional”. Acest articol a fost zile întregi în topul cititorilor Libertatea, un site care ocupă primul loc în categoria de știri generale de la BRAT. Nici asta nu o spun ca să mă laud, ci poate că unii dintre cei care mă acuză n-au avut timp să-l vadă, în vârtejul atâtor lucruri pe care le citim cu toții în ultima lună.
De-a lungul timpului, prin istoria mea – născut acolo în 1971, în inima Bugeacului, Odesa fiind orașul de suflet al copilăriei, mă leagă o mulțime de prietenii, relații, cunoștințe. Da, eu țin legătura cu cei de acolo, sunt implicat, scriu, traduc – acum și cu refugiații. Încerc să ajut cât pot. Pentru că-i cunosc pe mulți dintre ei, și asta face totul personal.
Cunosc față în față mulți oameni din floarea intelectuală rusă și lumea literară: de la profesori precum Boris Groys, Viktor Misiano, Ekaterina Degoti, Andrei Zorin și până la scriitori care nu au nevoie de atribut lângă numele lor, precum Mihail Șișkin, Dmitri Bâkov, Liudmila Ulițkaia. Sau critici de film de top precum Anton Dolin, de literatură – Galina Iuzefovici, de muzică – Artium Torițki. Aș putea da o listă lungă și puțin incredibilă. Așa s-a întâmplat însă, să aparțin acelui spațiu, după cum aparțin și spațiului românesc.
Vadim Tudor m-ar fi sfâșiat pentru aceste vorbe, cum să te miști în mai multe culturi, dar am depășit vremurile lui. Le-am depășit?
În Ucraina lucrurile stau destul de asemănător. Un singur exemplu: sunt cel care a editat doi dintre cei mai importanți scriitori ucraineni – Serhii Jadan și Iuri Andruhovîci la editura Cartier. Am moderat recent un Q&A în cadrul Films de Cannes la București atât pe cel mai mare regizor ucrainean, pe Serghei Lozniţa, cât și pe cel mai important regizor rus, Andrei Zviaghințev. Despre soarta lui Loznița în timpul acestui război a scris recent Iulia Blaga ceva tulburător.
De-a lungul timpului am scris în jur de zece cărți, iar unele și despre Ucraina – Ucraina live (carte colectivă, eu am coordonat-o cu Florin Poenaru) și am și una amplă de discuții cu intelectualii ruși – ca să vedem cum gândesc: Intelighenția rusă azi, cu peste 20 de interviuri.
Așa s-a întâmplat: prin natura istoriei de viață, de familie, de muncă.
Dacă plecăm de la ideea că oricine știe rusă și are cunoștințe și competențe în lumea aceea este suspect – e „putinist”, unde vom ajunge?
În ce privește războiul, se știe: sunt un antimilitarist convins. Textele mele sunt publice – am condamnat războiul și regimul Putin încă din prima noapte a războiului.
Da, sunt nuanțat, editorii de la Libertatea zic că sunt „lung”, asta e soarta colaborării cu un ziar, pentru că vreau să ofer oamenilor lucruri care țin de istorie, de contextul cultural.
În plus, nu mă joc cu războiul. Am spus poziția mea de nenumărate ori: în primul rând condamnăm războiul de ocupație, în al doilea rând ne solidarizăm cu victimele, ucrainenii, în al treilea rând ne implicăm în ajutarea refugiaților și al patrulea, ne solidarizăm cu cetățenii ruși care-l condamnă. Atât pot ca cetățean.
Am multe texte în ziarul Libertatea, despre România. Opiniile mele, dar mai multe cred că sunt știrile, interviurile și traducerile.
Am și alte texte pe război, traduse în peste cinci limbi. Da, am chiar și în rusă, pentru presa rusă. Varianta engleză, căci a apărut și în presa internațională, spune așa: „NO to the War! Only Russians can stop the aggression” – un text care face apel la ruși să se opună războiului.
Am scris chiar un text pentru a clarifica confuzia stângii în felul cum se poziționează față de război: Ce este Regimul Putin, ce tip de război duce și de ce stânga trebuie să-l condamne.
Mi se pare halucinantă această vânătoare de vrăjitoare, dar nu judec oamenii, îmi fac partea mea de muncă, încerc să explic publicului și bunei-credințe a tuturor.
Cum spuneam în ultimul text din Libertatea: Putin va pierde războiul, dar să nu devenim noi putiniști.
Așa că să nu ne temem – să fim curajoși, să iertăm, să ajutăm refugiații și să extindem spiritul păcii care va veni.