ComenteazăVremuri agitate de alegeri, de țipete antifraudă. Văd că se întârzie revenirea în lumea reală cu zeci de morți pe zi diagnosticați cu COVID. De dragul credințelor mele democratice, încerc să trag concluzii dincolo de onomatopeele zilei.
Am citit o știre care face cât o parabolă. Faptele s-au petrecut într-o localitate din Rusia. Trebuiau să se țină alegeri, dar primarul nu avea contracandidat, cum era legal. Nimeni din localitate nu voia să se bată cu el. Și atunci a desemnat-o pe femeia de serviciu să-i fie contracandidată. Femeia a câștigat alegerile.
Cumva, situația, la noi, arată ca o candidatură unică a dreptei cu diverse variante.
La noi, femeia de serviciu nu a fost reprezentată de niciun partid, prin femeia e serviciu înțelegând vreo 60-70% din populație, angajați precari, fără economii, fără plasă socială serioasă.
Adică, da, nici PSD nu s-a învrednicit să propună candidați care să schimbe paradigma primarului ca un băiat de la ghișeu care mai ia comisioane și mai încurajează investitori.
USR are deja un electorat al său
Paradigma se schimbă interesant. USR câștigă cu prezență mică. A început să-i avantajeze prezența mică, pentru că au reușit să mobilizeze un electorat în timp ce au urlat “muie” la alte categorii de electorat.
USR chiar reprezintă un electorat bine consolidat, aspirațional, de dreapta, un electorat care are nevoie de o reprezentare a ficțiunii middleclass: suntem prea buni pentru țara asta, ne trebuie o țară separată, ca afară, o enclavă.
Iar la asta îi ajută tot: de la stilul de dezvoltare imobiliară, până la visul de angajat “select” la multinațională. Un român împlinit e un român care are acces la “rezervația” elitistă: casă bună într-un oraș mare, job foarte bun, libertate etc.
O previzibilă alianță în toamnă
Mulți spun că PSD a câștigat de fapt, nu s-a erodat după alegeri, că PNL n-a câștigat cât ar fi vrut.
Însă eu aș zice că și aceste alegeri, cu toate surprizele lor, și cele viitoare parlamentare ne tot confirmă un scenariu vânturat de ani de zile: după ce am avut prezidențiale în care un domn a candidat de unul singur, avem acum alegeri parlamentare în care se știe dinainte că vom avea o alianță de dreapta cu nucleu USR-PNL la guvernare.
Continuă amplificarea mesajului “PSD e Satana”, iar asta exclude alianțe surprinzătoare. De cealaltă parte, PSD joacă rolul de animal mare și speriat, care oferă victoria adversarului ca să-și conserve un nucleu dur.
PSD e în cădere pentru că se bate pe același electorat cu dreapta. Să zicem că pensionarii se simt mai reprezentați de PSD, dar această caracteristică produce noi valuri de antipatie din partea unor tineri mai săraci și mai înverșunați decât pensionarii.
Cine îi reprezintă pe cei care muncesc mult pe bani puțini?
Nu trebuie să uităm că toate aceste aberații sunt produse de strania situație în care cel puțin jumătate de electorat nu e reprezentat, nu există în programe de guvernare, nu mai apare nicăieri.
Unde e biciclistul Glovo, șoferul Uber?, unde sunt angajații pe salariul minim, unde sunt casierii și casierițele, unde sunt atâtea categorii profesionale care se tot târăsc prin capitalismul euro-românesc? Politicienii au aruncat la groapa istoriei categorii întregi de cetățeni care nici măcar nu mai votează sau care votează cu mâna la nas.
Stăm cumva invers decât în știrea rusească citată mai sus. Femeia de serviciu care ar candida aici ar fi făcută praf la televiziuni, ar pierde alegerile la diferență de 90 de procente, iar învingătorii ar și striga “fraudă!”.
Fritz – președinte
Germanul Dominic Fritz, câștigătorul alegerilor din Timișoara, a devenit vedetă națională abia după alegeri. Deja e văzut ca posibil viitor președinte. Fritz a ajutat în primul rând Timișoara să-și recapete oxigenul care constă în “noi suntem cei mai buni, ia uite ce primar educat și cosmopolit ne-am tras”.
Fritz a făcut turul televiziunilor cu acoperire națională și a transmis cele câteva clișee pe care vrea o pătură urbană românească să le audă: eu nu am prins comunismul, sunt tânăr, sunt neamț, deci automat anticomunist.
Ce a mai spus? Timișoara geme de multinaționale, și de aia avea nevoie de un CEO, nu de un folkist trist ca Robu; nu sunt doar business, mai am și suflet, am făcut voluntariat; sunt unsul fostului președinte al Germaniei, sunt trimisul Vestului în întunecatele ținuturi românești, dar mi-am găsit fortăreața de civilizație, Timișoara.
Școală de PR politic serioasă
Lecția e de fapt mult mai simplă: spre deosebire de pesediștii care tot îi angajează pe Pieleanu și pe Gâdea să le piardă alegerile sau de sfătuitori gen Moise Guran (USR) sau vedete de varieteu ca Rareș Bogdan (PNL), ăștia din Germania chiar fac școală de PR politic serioasă.
Ei produc cadre capabile să joace roluri diverse, conforme cu aspirațiile, fie ele și deșarte, ale românului de mileniu III. Fritz a intrat ca în brânză într-un ținut de băștinași pe care îi cumperi cu mărgele politice de sticlă.
Ce ne arată succesul lui Fritz însă este – pe lângă o schimbare care ar putea surveni în interiorul USR, cu un Barna din ce în ce mai irelevant (dar puternic înfipt cu oamenii săi în structurile de partid) -, că viitorul arată mai mult ca o confruntare între o dreaptă europenistă, aparent cosmpolită, dar ultraliberală, și o dreaptă conservatoare, autohtonistă, în care PNL ia partea leului, iar PSD cel mult va duce trena.
Asta se întâmplă nu pentru că USR e un partid bine organizat, ci pentru că electoratul lor este acolo, clar, nu poate fi negat, e produsul noului design social al României cu mai multe viteze.
Din păcate, România cu mai multe viteze a funcționat și în criza COVID, cu mult ajutor pentru cei care aveau deja bani și influență, România cu multe viteze funcționează și în educație, unde inegalitățile sunt adâncite de subfinanțarea educației mai mult decât COVID și educația online.
Alegerile au ajuns în România să confirme doar că nici măcar politica nu e pentru toți, e doar pentru cei care strigă mai tare “fraudă!” și “hoții!” în timp ce sunt deja privilegiați.