22 comentariiNumăratul de 10 și de 2. Mor când văd atâta competiție pe câți de 10 s-au luat sau pe câți de 2 și 3 s-au luat, competiție promovată prostește și de presă, dar și de Ministerul Educației, prin comunicatele pe care le dă. Un exemplu. Dramă!, s-au luat doar 65 de medii de 10! Și nimeni nu se mai uită la statistici să vadă mii cu 9,90.
Aproape 40.000 au medii sub 5. Alte semnale de alarmă trase aberant. Copiii ăia sunt pierduți pentru școală din milioane de alte de motive decât ce se întâmplă în școală propriu-zis. Sunt și elevi care nu pot mai mult, ok, sunt o minoritate. Dar majoritatea dintre aceștia au pierdut contactul cu orice soi de vis social normal, orice ambiție de a merge mai departe. Acești copii, cu familii pline de probleme, din medii pline de probleme, sunt lăsați corijenți de întreaga societate, nu de Ministerul Educației. Pentru ei nu există nici protecție a copilului, nici drepturi, există o alocație și ce ajutoare mai pică de la școală, poate și o masă caldă (un program excelent, de altfel).
43.000 aproximativ au peste nota 8! Asta e o statistică foarte interesantă. Mai ales dacă o privim cu numărul de elevi între notele 5 și 8, aproximativ 68.000. Avem o pătură groasă de elevi buni și foarte buni, aproape cât cei de la mijloc, care acoperă un interval mai mare de note. Aici e secretul. Nu avem mijloc, elevii de mijloc sunt puțini, avem foarte mulți în bază și în top. Cum interpretăm?
Pentru mulți copii școala e terminată dintr-a VI-a. Părinți plecați, părinți sărăciți de condițiile sălbatice din ultimii 20 de ani. Credeți că e ușor să crești „cu ziua” sau cu salariul minim un copil? (Apropo, cum am tratat creșterea salariului minim zilele trecute? „Aoleu, se măresc amenzile!”). Avem cele mai mici ajutoare sociale. Fără ele nu poți ridica acea bază enormă de copii părăsiți de soartă, de noroc. Ei se mai bazează, dacă au șansă, pe familii oricum precare. Toată inteligența și îndemânarea lor se vor pierde în muncă la negru sau, un fenomen de care se vorbește puțin, în combinații interlope. Am ghetoizat sărăcia, am izolat-o bine, ne e frică de ea, dar măcar îi punem nota 2 în fiecare an.
Mai sunt și acei misterioși 16.000 de copii care nu mai apar nici măcar la examen. Ligia Deca n-a știut să ne spună unde sunt. Păi, vă spun eu pe unde sunt: România e în secolul XIX în anumite sectoare: copiii muncesc cu ziua în multe zone sau au grijă de familii făcute praf de plecări, veniri, lipsuri materiale combinate cu alcool, abuz etc.
Cei cu note peste 8 se bat ca nebunii pe puține licee bune. Avem prea puține licee bune și foarte bune. Nu pentru că n-ar fi profesori sau voință, ci pentru că n-au fost investiții serioase în licee medii, tehnologice etc. Acel mijloc, oricum fragil, între notele 5 și 8, se pierde în licee care nu oferă mult în schimb, n-au cu ce. Iar în fiecare oraș mare, se dau luptă pe sutimi pentru a accede la două trei licee considerate „de elită”.
Lupta pentru elită e de fapt fuga, spaima clasei de mijloc de sărăcani. O soartă bună pentru copii înseamnă să eviți anturajele proaste din liceele fără miză unde sunt slabe șanse să mai acumulezi ceva în adolescență. Obsesia pentru „elită” e nesănătoasă, ea susține și o industrie nebună a meditațiilor pentru un examen care robotizează, cel puțin la română, care e făcut parcă să arate groapa de inegalități românești: pentru unii e prea simplu și se bat pentru 10 sutimi, pentru alții e deja mult prea complicat. Investițiile majore trebuie să meargă în calitatea liceelor medii. Să poți spune liniștit că și dacă ai ratat „elita”, mai poți răzbate și dintr-un liceu mai discret.
Programele școlare sunt pline de ipocrizii. Se promovează, cică, creativitatea, dar la română la examen se promovează de fapt șabloanele, iar la bacalaureat avem o cursă a tocelii de comentarii mai rușinoasă decât acum 20-30 de ani. La română nu verifici nici capacitatea de expresie, nici ingeniozitatea, se verifică de fapt „meșteșuguri de tâmpenie”, vorba lui Creangă, dar mai ales capacitatea unor copii de 14-15 ani de a fi tari psihic și de a rezista să execute teste de antrenament până la epuizare. Elevii talentați cu adevărat la română iau 10 doar dacă își pun capacitățile în pauză timp de un an. Deci e o dramă și în felul în care ne selectăm așa-zisele elite.
Cele mai multe prostii se spun despre mediul rural. Am predat 3 ani la țară și e un festival al potențialului risipit. Copiii foarte buni fără o familie echilibrată în spate se pierd rapid. Doar cei foarte ambițioși rezistă eroic. În fiecare clasă există 2-3 copii care țin fără probleme pasul cu cei de la oraș, dar ei reprezintă exact felul în care e organizat social-ruralul azi: un 5% prosperitate, familii „bune” sau familii eroice cu o minimă siguranță materială, care vor face totul pentru copii; restul, fie cu ambiție incredibilă, fie pierduți rapid pentru școală și societate, încurajați de un spirit de trib familial sau încurajați de un mediu care te calcă în picioare dacă n-ai măcar familie în spate, fără niciun viitor cât de cât sigur. Rezultatele din rural sunt fotografia ruralului: ghetou cu vârfuri de prosperitate materială (fermieri, afaceriști în zona agricolă) și un mijloc, în general, funcționăresc sau rentier (militari, polițiști pensionați etc.).
În clasele în care am predat în acești ani, acest scenariu s-a tot repetat. Am avut anul acesta 4 copii peste 9 la română, dar și 4 copii sub 5. Pentru cei sub 5, ambiția mea s-a mutat înspre comunicare, înspre discuții „de viață”, înspre țeluri precum „măcar să înțelegem ce citim”. Sunt mândru și de copii care știu unde erau și care acum măcar pot conversa relaxat și atent, chiar dacă în evaluare tot 4 au luat.
Unde semănăm cu „generația de suflet” a lui Iordănescu? Am tot spus-o, în fotbal se recrutează în general, ca-n mai toate sporturile, din familii „de mijloc” – îți trebuie bani să întreții un copil în sportul de performanță. La fel e și cu școala: bagi bani în copil?, ai! Aici e și tristețea, și cinismul situației. Avem o echipă națională de fotbal cu mulți copii din familii înstărite, avem copii născuți în străinătate care au beneficiat de sisteme sociale de acolo. Avem și excepții, dar ei rămân excepții. Tot așa, avem un 20% de familii care intră într-o luptă nebună pentru licee bune, prea puține, avem 30% care sunt eliminați din orice calcul încă de la 10-11 ani și avem un mijloc fragil pentru care nimeni nu are soluții, sunt acei copii care n-au nici de meditații, dar poate ar putea reuși ceva ghidați serios și cu investiții de la stat, nu de la părinți. (Credeți că extrema dreapta nu vine și de aici? De la mijlocul care se surpă și care privește cu invidie și la firimiturile pe care le mai scapă statul către cei foarte săraci, uitând de cei „doar” precari?)
Cei din fotbal au fost numiți „generația de suflet”. Pe aceia pe care îi vedem cu zecile de mii sub notele 7-8 i-aș numi generațiile crescute fără suflet de noi toți, într-un mediu social toxic, plin de inegalități băgate sub preș, cu decizii luate birocratic, fără cap, cu bani investiți mai mult în gadgeturi decât în oameni, cu hârtii completate aiurea despre abandon școlar și cu asistență socială zero în teren.
Îi creștem fără milă, fără empatie, îi facem de râs că iau cu zecile de mii note mici. Iar pe cei buni îi prostim câte un an ca să ia 9-10, le dăm șabloane nesfârșite și exerciții de rezolvat automat, îi dăm la o mie de meditații aiurea. Și asta pentru că nu adaptăm evaluarea, educația, la realitățile de aici.
P.S. Am văzut acum reluate iar prostioare de dezbatere din anii precedenți. Problema ar fi că nu se dau texte contemporane, cu limbaj contemporan. Nu asta e problema, s-au dat în anii precedenți și texte contemporane și n-a ajutat la nimic. Buba e că nu evaluăm continuu și mult mai atent evoluția copiilor.
Foto: Hepta