„Generația (de suflet) abandonată” ne învață să fim din nou împreună. Nevoia de bucurie colectivă – nevoia de a fi împreună

Generația de aur a venit într-un moment de mare degringoladă socială, politică și economică: eram săraci și umili. Trebuia să „ne schimbăm mentalitatea”: trebuia să ne fie rușine de noi. Ne spuneau că tot ce avem, tot ce suntem – de la fabrici și uzine care sunt „fier vechi” până la felul cum gândim și suntem – totul e profund greșit. 

Societatea era tot mai fragmentată. Și niște copii aduși de prin toate colțurile țării – copii veniți destul de jos: ne-au adus speranța. Copii săraci, crescuți în cantonamente deloc ușoare – în condiții deloc simple. Dar ceva a funcționat și a produs această spectaculoasă echipă. Așa ceva nu apare din întâmplare: în spate era un sistem, resurse umane și multă muncă.

Când totul se năruia, când părinții noștri rămăseseră pe drumuri fără job și pensie, când țara se dădea la fier vechi și era devalizată ca în Vestul Sălbatic, iar pe toate sticlele de Cola, pe tot ProTV-ul și toată elita ne spunea că trebuie să ne fie rușine de cine suntem: au apărut ei și au produs euforia – un soi de ultimă bucurie împreună și care a adus și puțină demnitate – ca o sărbătoare. Un moment unic de bucurie și demnitate într-un ocean de disperare.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Avem firește nostalgie după acest unic sentiment mai ales ca reacție la o lungă istorie a unui proces de fragmentare, individualizare, singurătate, înstrăinare,  împrăștiere – ne simțim tot mai singuri și abandonați.

Și avem tot mai puține momente de bucurii comune – nu mai avem ceva care să ne unească și să ne facă să fim bucuroși, demni și mândri împreună. Societatea are nevoie de astfel de momente de sărbătoare.

Istoria tranziției, istoria ultimilor 30 de ani e o istorie a fragmentării și a învrăjbirii sociale trăite sub lozinca: fiecare pe cont propriu. Ba mai rău: fiecare împotriva celuilalt. Am succes în măsura în care știu să-l strivesc pe celălalt – solidaritatea cu cel de jos e o rușine. 

Istoria socială, economică și politică a ultimilor 30 de ani a produs fenomene de rupturi sociale imense:  fenomenul migrației care a rupt nu doar societatea în fâșii de suferință ci a rupt milioane de familii,  a despărțit ceea ce nu desparte nimeni – părinți de copii minori.

Această ruptură colosală produsă de migrație e un fenomen unic la noi, căruia încă nu-i știm efectele de lungă durată. Dar e doar un exemplu – o piesă dintr-un puzzle complet.

Istoria economică, socială și politică a ultimilor 30 de ani a produs adevărată prăpastie și imense clivaje între categorii, grupuri, pături sociale. Societatea s-a fragmentat, dar s-a și ghetoizat pe criterii economice și statut social cum nu a mai fost de mulți ani: semănăm tot mai mult cu sistemul de caste din India ca produs al inegalității și inechității sociale și economice: nimic nu ne mai unește – totul ne desparte. E destul să privim la școlile noastre: întregi categorii sociale nu se mai intersectează, nu se mai cunosc între ele – se detestă profund. Apartenența la grupul colectiv nu mai înseamnă cetățenia, profesia, cartierul, orașul, țara, limba sau religia – ci banul. Ceea ce ești este dat de ceea ce ai în sens mercantil. 

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

CFR-ul abandonat – imaginea infrastructurii publice, venele corpului social și economic al acestei țări – în favoarea mașinii personale. Triumful individualismului feroce în defavoarea ideii de solidaritate și viață comunitară. Asta e icoana actualității noastre .

Dar omul e o ființă socială, comunitară, colectivă: el nu poate trăi singur. Societatea este un corp care se poate dezvolta doar dacă știm să fim și să construim împreună. De asta e nevoie de spațiu public, de solidaritate, de echitate – de lucruri universale comune care să ne unească și să ne facă uneori să luăm decizii împreună, să negociem împreună, să suferim împreună sau să ne bucurăm împreună.

Nivelul de dezvoltare a unei țări și a unei societăți este dat nu de câți oligarhi are în lista Forbes, nu de vilele și mașinile scumpe ale unei mici elite, ci de calitatea serviciilor publice, de calitate spațiului public. E timpul să învățăm asta: să avem ceva ce ne unește, un bun comun: să luptăm nu cu săracii ci cu sărăcia.

Succesul echipei de fotbal de aseară a fost important pentru mine, mai ales pentru readucerea acestei bucurii colective: ne-a reamintit că putem să fim împreună și ne putem bucura împreună. Se simțea o sete nebună după un astfel de sentiment, de stare. 

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Vezi reacția stadionului la golul lui Răzvan Marin, care a adus calificarea României în optimi la Euro 2024:

Brusc o mâna de copii – în mare alor parte „produs” al acestor transformări teribile prin care am trecut – ne-a reamintit de asta. Eu o numesc „Generația abandonată”, căci părinții plecaseră la munci „afară” sau chiar „acasă” – copii crescuți mai mult singuri și compensați cu multe cadouri, dar puțin timp cu ei. Acei copii rămași fără părinți din multiple cauze sociale și economice. 

E ca o metaforă, ca un simbol: Generația abandonată ne-a reamintit că nu ne putem abandona unii pe alții, ci trebuie să reînvățăm să fim împreună

Această Generație abandonată, pe care nu o mai credeam – spre rușinea noastră – capabilă de luptă și performanță, a produs o nouă minune. Ne-a readus speranța. Și mai ales ne-a readus sentimentul bucuriei, sentimentul de a fi împreună în bucurie și poate, data viitoare, în suferință. Dar împreună: într-o zi va veni înfrângerea – dar vom suferi împreună, demni și împăcați.

Și a mai făcut un lucru extraordinar pe care nici o instituție de stat nu a reușit: echipa aceasta de fotbal a pus alături pe stadioanele Europei cetățenii „exilului economic” – milioane plecate „afară” – cu cei rămași în țară. Cumva ne-a împăcat și ne-a readus împreună. E un fenomen extraordinar care sper să fie doar un început. Dar pentru a continua e nevoie de politici de stat. Avem un stat capabil să facă asta?

Această Generație abandonată ne-a readus sentimentul după care tânjeam: nevoia de a ne bucura împreună – nevoia de a fi împreună. Acest împreună care dă sens unei societăți, unei comunități.

E un moment unic și crucial. Putem porni de la sport căci se pare că e un element important. Haideți să vedem dacă putem face un sistem sportiv public – nu neapărat pentru marea performanță, ci pentru oameni.

Pentru ca ai noștri copii să poată să bată mingea împreună indiferent de venituri și apartenență socială. Pentru sănătatea fizică și practica publică mai întâi, căci performanța va veni dacă sportul va deveni un bun comun, public.

Vom fi inteligenți să folosim acest moment ca o deschidere spre dezvoltarea serviciilor publice, spre spațiul public, spre bun comun care să spargă clivajele și rupturile dintre categorii sociale sau vom reveni în bula noastră: fiecare pe cont propriu? Vom fi capabili să refacem o infrastructură sportivă publică, gratuită, cu acces nelimitat tuturor categoriilor sociale sau vom reveni la „cluburile private” și atât. E plină Europa de exemple: nu trebuie decât să preluăm modele deja existente. Și de aici încolo să dezvoltăm spre alte sectoare publice, accesibile tuturor: spre spitale, școli, grădinițe, parcuri și transport public.  E timpul să reînvățăm să trăim împreună, unii pentru alții nu unii împotriva altora.

Fotografii: Inquam Photos / Ștefan Constantin, Hepta

Urmărește-ne pe Google News