Aceleaşi partide (poate cu semn schimbat, anume ca să ne încurce), aceleaşi sloganuri, dar mai ales aceleaşi promisiuni – şcoli, spitale, autostrăzi, găleată.
Evident, aceleaşi înjurături aruncate de competitori unii altora, impardonabilă lipsă de imaginaţie.
Totul începe de fiecare dată la fel, acum ca şi atunci: cu goana după autograful doamnei Popescu. Fiecare bloc de zece etaje are doamna Popescu a lui.
Singura deosebire e că unii sună la uşă, alţii bat.
– Cine-i acolo?
– Noi!
– Care voi?
– Noi, cei noi.
– În ce?!
– În politică.
– Nu există aşa ceva!
– Nu doar că există, dar vă și oferă posibilitatea de a schimba România. Și totul cu o simplă semnătură pe listele noastre de alegeri.
– Valea, că pun hamsterul pe voi!
Trec cincisprezece minute:
– Cine-i acolo?
– Noi!
– Tot voi?
– Întotdeauna noi: Pesede, partidul de proximitate.
– Nu vă cunosc, nu deschid!
– Cum nu ne cunoşti?! Uită-te pe vizor, mamaie! Suntem noi, care ţi-am mărit pensia! Deschide!
– Bată-vă să vă bată! De ce nu spuneţi aşa?
… România e ca un vapor care ia mereu acelaşi cap compas – Vestul. Marele succes rămâne că nu se scufundă.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Mosca • 09.10.2024, 07:25
Doamna Lelia, chiar va plateste cineva pentru mazgalitura asta? Totusi, prima pagina pe un cotidian cu traditie, citit de cateva zeci de mii de oameni. Ramaneti va rugam la apararea organizatiilor teroriste, parca va adunati mai bine gandurile cand il plangeti pe vreun conducator de fratie terorista plecat prea devreme dintre noi.