ComenteazăAceleaşi partide (poate cu semn schimbat, anume ca să ne încurce), aceleaşi sloganuri, dar mai ales aceleaşi promisiuni – şcoli, spitale, autostrăzi, găleată.
Evident, aceleaşi înjurături aruncate de competitori unii altora, impardonabilă lipsă de imaginaţie.
Totul începe de fiecare dată la fel, acum ca şi atunci: cu goana după autograful doamnei Popescu. Fiecare bloc de zece etaje are doamna Popescu a lui.
Singura deosebire e că unii sună la uşă, alţii bat.
– Cine-i acolo?
– Noi!
– Care voi?
– Noi, cei noi.
– În ce?!
– În politică.
– Nu există aşa ceva!
– Nu doar că există, dar vă și oferă posibilitatea de a schimba România. Și totul cu o simplă semnătură pe listele noastre de alegeri.
– Valea, că pun hamsterul pe voi!
Trec cincisprezece minute:
– Cine-i acolo?
– Noi!
– Tot voi?
– Întotdeauna noi: Pesede, partidul de proximitate.
– Nu vă cunosc, nu deschid!
– Cum nu ne cunoşti?! Uită-te pe vizor, mamaie! Suntem noi, care ţi-am mărit pensia! Deschide!
– Bată-vă să vă bată! De ce nu spuneţi aşa?
… România e ca un vapor care ia mereu acelaşi cap compas – Vestul. Marele succes rămâne că nu se scufundă.
Foto: Inquam Photos / George Călin