Georgiana Epure a studiat Politică și Relații Internaționale la Universitatea din Cambridge ca bursieră a Fundației Gates și este autoarea unui studiu recent despre măsurile pe care guvernele le-au luat pentru a proteja dreptul la locuință în primul val de COVID-19, ”Protecting the Right to Housing during the COVID-19 Crisis”.
Criza locuirii din România precedă pandemia. De ani de zile, această criză este caracterizată de locuințe inaccesibile din punct de vedere financiar – incluzând creșterea prețurilor chiriilor, credite ipotecare cu clauze abuzive, o lipsă gravă de acces la locuințe sociale – adesea bazată pe criterii discriminatorii, evacuări abuzive fără alternativă de locuință, fenomenul „oamenilor străzii” care nu au adăpost și așezări informale fără apă sau electricitate. La toate acestea se adaugă financializarea locuințelor prin procese în care acestea nu mai sunt văzute ca un bun social, ci ca marfă de tranzacționat pe piețele financiare.
În România de azi, criza locuirii afectează multe categorii de persoane, nu doar oamenii care trăiesc în sărăcie extremă. Din păcate, autoritățile administrației publice locale nu s-au responsabilizat față de această problemă nici în contextul pandemiei și recesiunii economice, nici măcar în relație cu persoanele cele mai vulnerabile.
Enikő Vincze, profesoară la Universitatea Babeș-Bolyai și activistă pentru dreptul la locuință la Căși Sociale ACUM!:
De ani de zile, activiștii pentru dreptul la locuință cer autorităților din cele mai mari orașe din România să mărească numărul de locuințe sociale și să trateze locuința ca pe un drept al omului. Solicitările și îngrijorările lor au fost cel mai adesea întâmpinate cu tăcere.
Măsurile luate de Guvern pe termen scurt nu sunt suficiente
Pandemia a lărgit găurile din sistemul locativ. În alte țări guvernele au adoptat măsuri cuprinzătoare pentru protejarea dreptului la locuință, incluzând interzicerea evacuărilor, amânarea plății ratelor ipotecare și a chiriilor, adăpostirea persoanelor fără adăpost, înghețarea prețurilor la chirii și dotarea așezărilor informale cu acces la apă și salubrizare.
În România, autoritățile au peticit unele găuri din sistem, dar pentru o perioadă scurtă de timp: au adăpostit „oamenii străzii”, au acordat facilități la plata chiriei, au suspendat unele evacuări și au amânat plățile la ratele bancare. Majoritatea acestor măsuri au expirat însă de mult.
Amânarea ratelor îți scoate și mai mulți bani din buzunar
În martie anul trecut, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care le-a permis consumatorilor de servicii financiare să-și amâne plățile ratelor la bancă, inclusiv la creditele ipotecare, pe o durată de până la nouă luni. Măsura s-a aplicat strict debitorilor afectați de COVID-19 care și-au menținut conturile în stare bună înainte de pandemie.
Dorin Tănase, președintele Asociației Credere, care reprezintă consumatorii de servicii financiare, subliniază că „amânarea plăților împrumuturilor bancare rezultă într-un cost mai mare pentru debitor, deoarece, în anumite situații, după ce se reia plata datoriilor, la soldul existent se capitalizează şi dobânda adunată în perioada suspendării, iar la suma totală se adaugă din nou dobânda menționată în contractul de credit”.
La începutul anului 2021, această măsură a fost prelungită, dar numai debitorii ale căror plăți au fost amânate anterior pentru mai puțin de nouă luni sunt eligibili să se aplice din nou, deoarece, potrivit legii, amânările nu pot depăși cumulativ nouă luni.
„Cu alte cuvinte, marea majoritate a celor care deja au aplicat pentru această măsură anul trecut nu mai pot apela la această măsură acum. Și asta pentru că Guvernul, prin ordonanța de urgență de anul trecut, le-a dat o singura șansă debitorilor să își amâne ratele, menționând și termen limită. Guvernul invocă îndrumările Autorității Bancare Europene, care nu sunt obligatorii. La fel cum setul de principii publicat de asociațiile europene ale consumatorilor nu sunt obligatorii, dar acestea din urmă nu au fost luate în seamă”, explică Dorin Tănase.
Nu este ca și cum debitorii afectați de pandemie și-au revenit la începutul lui 2021. Adevarata miză este trimiterea debitorilor înspre sucursalele bancare. Debitorii afectați în continuare de pandemie vor fi nevoiți să apeleze la diverse operațiuni de restructurare, adică aplicarea formulei dobândă la dobândă, indiferent că vorbim despre credite ipotecare sau de consum. Acesta nu este un mecanism corect. Consumatorul-debitor rămâne cel penalizat de întreaga situație.
Dorin Tănase:
Evacuările pe timpul pandemiei n-au fost oprite de Guvernul român
Deși în numeroase țări, evacuările, inclusiv notificările de evacuare, au fost interzise pe o perioadă mai lungă de timp, în România nu s-a adoptat un moratoriu în acest sens. Decretul prezidențial care a stabilit starea de urgență a suspendat indirect unele evacuări prin întreruperea executărilor silite în cazurile în care nu a fost posibilă respectarea normelor de sănătate COVID-19.
Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești a decis să suspende executările silite pe timpul stării de urgență, dar această măsură a fost, de asemenea, pentru a proteja dreptul la viață și integritatea fizică a participanților la procedurile de executare silită, nu pentru a preveni pierderea locuinței pe timpul pandemiei. În ciuda numeroaselor apeluri din partea activiștilor de a interzice evacuările pe timpul crizei COVID-19, acest lucru încă nu s-a întâmplat.
E nevoie de o legislație de urgență privind locuirea
Având în vedere efectele economice ale COVID-19, oamenii vor continua să întâmpine dificultăți severe în a-și acoperi costurile de locuință. Soluțiile de tip „petic” sunt limitate.
E e nevoie de o soluție mai cuprinzătoare și pe termen mai lung: o legislație de urgență privind locuirea care să impună măsuri de protecție cel puțin atât timp cât Guvernul oferă ajutor de stat business-urilor afectate de COVID-19 și care să răspundă nevoilor chiriașilor, debitorilor, persoanelor fără adăpost și locuitorilor din așezările informale
O astfel de legislație ar trebui să includă, de asemenea, și măsuri de:
- Protejare a activelor de locuințe publice;
- Construire sistematică de locuințe sociale;
- Condiționare a ajutoarelor de stat legate de COVID-19, care sunt direcționate către sectorul imobiliar și de construcții, de construirea de locuințe adecvate, accesibile din punct de vedere financiar și sustenabile din punct de vedere ecologic; și
- Integrarea dreptului la locuință în toate strategiile relevante, inclusiv în Planul Național de Redresare și Reziliență (finanțat de UE pentru a depăși criza actuală).
„Puținele măsuri privind locuințele sociale din programul operațional 2021-2027 finanțat de UE, numit „Incluziune și Demnitate Socială”, sunt insuficiente la nivelul României. Investițiile publice făcute în vederea redresării economiei ar putea și ar trebui să includă și investiții în locuințe sociale. Guvernul României ar trebui să își asume un program național de construcție de locuințe sociale prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, precum își asumă și alte investiții din această sursă de finanțare europeană” este de părere Enikő Vincze.
„Un astfel de program de investiții are potențialul să contribuie la realizarea a patru obiective:
- susținerea industriei de construcții – și cel mai bine ar fi să existe și companii de construcții de stat, pentru că în cazul lor costul locuințelor create nu ar trebui să acopere și profitul proprietarilor de companii;
- crearea de noi locuri de muncă;
- asigurarea de condiții adecvate de locuit pentru cât mai multe persoane ale căror venituri nu permit achiziționarea sau închirierea unei locuințe de pe piață;
- contribuția la eficientizarea energetică prin noi construcții de locuințe sociale și/ sau renovări care contribuie la creșterea fondului locativ public respectând cerințele Pactului Ecologic European”, punctează Enikő Vincze.
În ciuda rădăcinilor sale profunde și a efectelor sale răspândite, criza locuirii rămâne invizibilă în discursul politic românesc.
În anul în care autoritățile au obligat oamenii să „stea acasă” și pandemia a evidențiat cât de critic este să ai o locuință adecvată pentru sănătatea și securitatea personală – și chiar publică – dreptul la locuință abia dacă s-a regăsit pe agendele candidaților la alegerile locale și parlamentare sau în planurile de recuperare post-COVID-19.
Pandemia ar fi putut fi un moment important pentru dreptatea locativă. Ceea ce a lipsit și lipsește în continuare este voința politică și leadership-ul responsabil, care să respecte drepturile omului. Locuirea este o chestiune de politici publice. Va recunoaște noul guvern dreptul crucial al oamenilor la o locuință adecvată?