1 comentariuȘi am așteptat degeaba, pentru că în principal știrea a fost reflectată de media în Libertatea, și apoi colo și colo, iar decidenții/politicienii au preferat să reacționeze în principal pe surse, după care să își înghită vorbele pe care le-au transmis „pe surse” către mass-media: banii trebuie dați înapoi.
Care e știrea?
Știrea este ce a decis Curtea Constituțională în 7 noiembrie 2024, subliniez, cu unanimitate de voturi și anume neconstituționalitatea unor prevederi legislative care au impus obligația de plată a contribuției la fondul de tranziție energetică pentru anumite categorii de participanți din piața energiei.
Cu alte cuvinte, „fericirea” pe care v-a promis-o noul partid unic, de a haiduci de la bogați ca să dea la cei săraci, nu a fost nimic bine, ci din contră, viceversa: o modalitate de a vă lua banii de mai multe ori. Au pretins, începând cu 2022, că haiducesc „speculatorii” ca să aibă bani să plafoneze prețurile pentru populație. În fapt, au haiducit populația.
Oricât aș fi fost tentat să comentez despre „vocea și talentul” care i-au propulsat pe anumiți (e prea mult dacă îi numesc „neaveniți”?) ca judecători la Curte, am făcut-o în trecut, înainte de a deveni judecători constituționali.
Gen „from zero to hero” sau alți semnatari de protocoale secrete, neconstituționale, propuși la acel moment judecători ai Curții.
Dar o dată numiți, prezumția argumentată de mine de „neaveniți” își pierde din argumentație (sau poate nu), și ei devin parte dintr-o instituție-cheie a statului de drept și anume Curtea Constituțională. Deciziile Curții, pe care putem să le argumentăm ca fiind drepte sau nedrepte, nu le putem privi decât a fiind ,,sacrosancte. Cu alte cuvinte, intangibile. Așa funcționează statul de drept oriunde.
Nimic pentru populație, totul împotriva ei
Cei care m-au urmărit în mod constant (și cărora le mulțumesc) își pot aminti că în pandemie am lansat hashtag-ul: #nimicpentrupopulație.
Am lansat asta atunci când Banca Națională a României a întârziat nepermis de mult în a reduce ratele de dobândă spre 1% în pandemie, așa cum am argumentat atunci că este imperios necesar. Alegerea conștientă a opțiunii #nimicpentrupopulație, a avut ca și consecința împovărării populației și companiilor în cel mai greu moment din viața lor economică: când economia s-a închis aproape total.
Am argumentat asta atunci când, Banca Națională a României, condusă și atunci și acum de un viitor academician care înainte de 1989 făcea politică monetară ,,în scris, la Securitate, iar de vreo 30 de ani, pe baza vulnerabilităților pe care le-a avut tot timpul (dar noi nu le-am cunoscut decât prea târziu și prea degeaba), a urmărit, în opinia mea, mai degrabă interesul acționarilor privați ai băncilor comerciale decât al populației, companiilor și al economiei românești în general.
Am avut dreptate, sută la sută: protejații BNR au făcut profituri istorice în pandemie (când era vai de capul nostru) și și-au majorat profiturile istorice an de an. E suficient să le priviți bilanțurile, dar, atenție, fără să îi condamnați.
Știam încă de atunci că mă expun la mesaje și acțiuni (care au și venit) din partea unor interpuși gen: „Grijă”/„Te rog frumos”/„OK”. Și altele.
Dar am considerat întotdeauna că mass-media are rolul de a spune adevărul, întreg adevărul și numai adevărul. Cu atât mai mult cu cât în perioada pandemiei a fost brevetat cu succes modelul de a cumpăra presa, din bani publici. Nu mi-a păsat, nici atunci, nici acum, nici vreodată.
Așa cum nu mi-a păsat nici când, ca un avertisment timpuriu pentru ceea ce a decis Curtea Constituțională acum, am argumentat, în urmă cu aproape 2 ani (ianuarie 2023) că ordonanțele de „suprataxare a veniturilor excepționale” sunt de fapt ordonanțe de protecție a veniturilor excepționale. Ce ne spune decizia de acum?
După aproape 2 ani, Curtea Constituțională confirmă: ordonanțele sunt pentru protecția a veniturilor excepționale/speculative, în loc de suprataxare.
Trebuie să fi fost „gâgă” să fi considerat altfel, după o analiză economică riguroasă.
Doar că, de orice poate fi acuzat guvernul de coaliție, mai puțin de faptul că e „gâgă”.
Eu înclin să cred că și în cazul prețurilor la energie, ca și la asigurări, analiza economică riguroasă a existat, fiind însă țintită împotriva populației. Ghici ce? A funcționat! Au protejat constant veniturile excepționale, așa cum relevă decizia Curții Constituționale, și drept consecință acum le dau înapoi, din taxele și impozitele care încă se colectează.
Pentru cei care nu își mai amintesc ceea ce s-a întâmplat în România, o fac eu pe scurt: problema formării cartelului prețurilor în energie cu scopul de a jumuli populația și companiile și cu complicitatea decidenților, a apărut mult înainte de războiul din Ucraina.
Războiul a fost doar un pretext prin care decidenții, mai alfabetizați sau mai puțin alfabetizați (cea din urmă situație este excelentă pentru cei care au sforile), de a le asigura, sută la sută, profiturile speculative excepționale. Și arăt asta, din nou, acum.
Problema prețurilor la energie în România (și acum plătim cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană deși avem un grad extrem de redus de dependență din import, față de majoritatea statelor UE) a început înainte de război.
Guvernul Cîțu, sprijinit de Marcel Ciolacu (fără susținerea politică a lui Ciolacu, Cîțu ar fi fost mult mai devreme istorie), urmat de Ciucă și apoi chiar de Marcel pupătorul de obraz al premierului britanic însuși, au pus România pe un traseu al scăderii de competitivitate prin majorarea prețurilor la energie, printr-o tentativă (reușită) printr-o liberalizare haotică, toxică și evitabilă a prețurilor la energie, de a anihila și bruma de industrie care a mai rămas în România. Cu cât a scăzut industria, în special în 2024?
Facturile la energie se dublaseră deja, înaintea războiului, sub pecetea celor trei „i” care au caracterizat permanent și guvernările din 2020 încoace: „incompetență”, „iresponsabilitate” și „indiferență”.
Statul român ar fi avut pârghiile de piață încă începând din 2020 să se oprească în a favoriza profiturile speculative și a jumuli populația.
Nu le detaliez acum, am făcut-o atunci, și oarecum degeaba. Cei care vă cer și azi votul au ales deliberat să nu o facă. Și să conserve aceste profituri excepționale (rambursându-le cu întârziere și eventual cu penalități). În dauna cui?
Păi, e simplu: a populației, a companiilor și a economiei în general. Prețurile exorbitante la energie au contribuit la scăderea competitivității economiei românești.
Ceea ce a condus la adâncirea deficitului de cont curent (diferența dintre economisirea unei națiuni și investițiile care se fac în economia acelei națiuni).
Ceea ce a condus la creșterea exorbitantă a deficitului bugetar.
Ceea ce a contribuit la creșterea costului de finanțare pentru România, care, în acest moment se află la cel mai mare nivel din Uniunea Europeană (România se împrumută la 7% pe an în timp ce Bulgaria se împrumută la 3,62% pe an).
Costurile de finanțare ale României sunt „în sus” în timp ce în Bulgaria, Grecia sau Ungaria, în jos.
Și asta se reflectă în creșterea cu un ritm alarmant a datoriei publice, care a ajuns la 52,7% și continuă să crească. Și în amputarea ritmului de creștere economică. Datele la 9 luni pentru 2024 ne arată că în primele trei trimestre am avut o creștere economică pe care o putem numi lejer ca fiind „debilă” din moment ce se scrie cu zero în față. În timp ce eram asigurați că suntem „tigrii Europei”. Mai degrabă pisici. Economic, suntem în cvasi-stagnare.
Pentru că PIB-ul aproape nu mai crește, crește altceva: necesarul de finanțare al statului român, care se finanțează, în beneficiul acționarilor privați ai băncilor comerciale (și nu numai), la cele mai înalte dobânzi din Uniunea Europeană. Iar pentru dobânzile astea, acționarii știu exact cui să mulțumească acum și în următorii 5 ani.
De asemenea, îi vor mulțumi și pentru că ne-a gonit din zona euro, unde dobânzile sunt mult mai mici. În timp ce ne servește porții de înțelepciune post-factum, iar bugetul (adică noi), va trebui să dea banii acolo unde a încercat să taxeze neconstituțional. Doar pentru a proteja aceste profituri. Și nu e puțin: că sunt două miliarde de euro sau 5 miliarde de euro, pierderea e dublă: pe de-o parte, banii trebuie dați înapoi, pe de altă parte, în bugetul din 2025 nu mai vin. Deci pierderea e de minimum 4 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă aproape 1% din PIB.
Și ce dacă?
Dau de la ei? Mai țineți minte mesajul „și ce facem, închidem România”?
Nu, nu o închidem, dar nici de o mare belea nu suntem departe.
Pregăti-ți-vă! Urmează RE-CE-SI-U-NE!
Și nu mă îndoiesc că o contribuție decisivă la asta a avut ghiontul dat de decizia celor care vă cer acum votul de a acționa pentru conservarea profiturilor excepționale și nu pentru populație, companii și economie în general.
Foto: Shutterstock