Haina îl face pe om să distrugă planeta. De ce îmbrățișez tot mai entuziast stilul minimalist

Imitând (la începuturile revoluției industriale) modelul renascentist al Italiei, Marea Britanie, Franța, Germania (adică marile puteri occidentale, urmate rapid de SUA) importau bumbac, in, lână sau mătase din Orientul indo-pacific și manufacturau haine în principalele lor centre urbane. Moda era stabilită tot acolo unde avea loc și producția. Din a doua jumătate a secolului XIX, sectorul textil a migrat dinspre periferii: de la New York, în orașele sudice cu mână de lucru ieftină, de la Paris spre Franța profundă, de la Londra spre așezările scoțiene și tot așa. 

Anii de după cel de-Al II-lea Război Mondial au fost euforici, dansanți și tot mai americani (jeans, rock, jazz, fast food, Coca-Cola). Occidentul s-a instalat durabil în societatea de consum, viața a devenit ușoară, alertă, urbană și decontractată, în pofida spaimelor legate de apocalipsa nucleară, tipică pentru războiul rece cu URSS și sfera ei de influență, așa că moda, schimbată anual și democratizată, a început să conteze mai mult decât în trecut, când definea exclusiv stilul de viață al aristocrației. La răspândirea ei globală au contribuit deopotrivă magazinele „universale” (dotate cu colecții accesibile), și industria chimică modernă, care a produs tot mai mult și pe scară largă fibre sintetice, rezistente, colorate și numai bune să exprime fantezia designerilor. 

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate

După 1980, munții de haine din garderobele occidentale erau deja produși în China, India, Pakistan, Vietnam, Cambodgia, Bangladesh, Filipine, Maroc, Turcia, Egipt, la prețuri de producție imbatabile. Ne amintim că și primul capitalism românesc postcomunist s-a bazat pe „loan”, adică pe fabrici textile cu salarii mizerabile și hale improvizate. Abia acum, după peste trei decenii, am început să ne permitem mărcile care, inițial, produceau aici doar pentru export.

De la o vestimentație monotonă și precară, specifică ofertei comerciale socialiste, românii cheltuie azi sume tot mai mari pentru „țoale” (autentice sau falsificate) și au convingerea că se individualizează, deși sunt tot mai uniformi, precum un grup de elevi în pufoaice cu gulere de blană artificială, sau ca fetele botoxate, trase la xerox pe terasele de „fițe”. Am devenit oameni-sandvici: plătim ca să facem reclamă gratuită „brandurilor” înscrise vizibil pe hainele noastre. Globalizarea a dus la îmburghezirea a sute de milioane de noi membri ai clasei de mijloc, care fac din cartea de vizită socială a propriei vestimentații o veritabilă obsesie, iar dezvoltarea comerțului online n-a făcut decât să exacerbeze comenzile (prin așa-zisa fast fashion). 

Recomandări

Minodora Ilie, fostul ginere al lui Mugur Isărescu și generali din armată și servicii, implicați în procesul dintre statul român și foștii angajați Petrom. Miza: 3 miliarde de euro

Peste 100 de miliarde de haine sunt vândute anual în toată lumea, iar industria modei și-a dublat producția între 2000 și 2014: pur și simplu ne cumpărăm de două ori mai multă îmbrăcăminte decât acum câteva decenii. Produsele sunt mai ieftine, mai numeroase, mai puțin rezistente și mai rapid uzate moral. Le achiziționăm compulsiv, le înghesuim în dulapuri, le reciclăm la întâmplare (dacă o facem), ne săturăm de ele după ce le-am purtat de patru, cinci ori și nu prea ne gândim că industria vestimentară e a patra sursă globală de poluare, prin emiterea a 1,7 miliarde de tone de CO2 anual.

Ne miră uneori că găsim în Militari pere din Africa de Sud, însă nu ne trece prin cap că noua noastră pereche de blugi a putut străbate, prin etapele ei de producție și distribuție, chiar și o rută de 65.000 de kilometri, sau că plantațiile de bumbac (2,5% din suprafețele cultivate) consumă – conform Organizației Mondiale a Sănătății – 25% din cantitatea globală de insecticide și 10% din cea de ierbicide. Banca Mondială estimează că circa 20% din poluarea apelor provine din aceeași industrie textilă. 

Nouă ne-a intrat atât de mult în sânge frica de sărăcie încât nu am făcut din oprirea risipei de haine o temă de conversație publică. Ni se pare mereu că vedem – sau trăim alături de nevăzuți – oameni prost îmbrăcați, care nu se pot apăra convenabil de intemperii sau n-au acces la o ținută de minimă decență, dar nu mai e chiar așa. Numai tinerii bine educați (mă uit la concepția clar asumată de copiii mei) au devenit minimaliști, își cumpără adesea haine vintage și nu mai pun atâta preț pe aparențele sociale, socotind că e mai urgent să protejăm mediul înconjurător decât să facem parada semestrială a modei și să încurajăm snobismul. Personal, ca unul scăpat din comunism cu toate marotele aferente, am început să le urmez exemplul și trebuie să vă spun că mă simt foarte confortabil cu un șifonier mai aerisit. 

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News