Imagini cu iadul urbanistic din Chişinău: bordeie specifice satelor se lipesc de blocurile vechi, în timp ce monumente pier

Am ajuns în Chișinău. Când vii dinspre sud, intri pe la Telecentru. Cobori de pe deal spre centru. Aici este o intersecție a străzilor Asachi cu Hînceşti: închide un unghi şi deschide alt unghi. Este una dintre cele mai bine armonizate urbanistic intersecții din Chişinău.

În faţă ai un mic spaţiu deschis, orizontul e bine proporţionat de Cinematograful Gaudeamus cu părculeţul aferent, iar în faţă, verticala e străpunsă de un monument suplu şi bine proporţionat. În spate se află Cimitirul Amenesc.

Iar cel care a trasat amprenta de dezvoltare urbanistică a fost marele Alexei Şciusev, poate cel mai important arhitect şi urbanist rus din secolul XX, de origine din Chişinău. Şciusev a ştiut bine să armonizeze trecutul oraşului cu viteza de dezvoltare care se anunţa și pe care a prevăzut-o.

Când am ajuns la intersecție, ce am văzut aici mi-a amintit de un moment din adolescență.

Amintiri cu Tarkovski

Aici, în Gaudeamus, pe atunci 40 de ai komsomolului, am văzut pentru prima data un Tarkovski. A fost filmul ”Andrei Rubliov”. Ştiu că m-a lăsat mască. Până atunci, nu mai văzusem un film cu temă religioasă, iar felul în care o făcea Tarkovski era impresionant.

Recomandări

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Acolo era o scenă tulburătoare. Vin tătarii, dau buzna în oraş, pârjolesc tot, ard tot. 

Tătarii sparg uşa şi intră călare pe cai în biserică, şi acolo apare o imagine şocantă: oamenii vii, umili,pe jos, mor de frică, iar hanul, pe cal, stă şi priveşte nu spre ei, ci spre icoanele lor şi înţelege că acolo e puterea acestor amărâți, în credinţa lor.

Distruge tot ca să poți dijmui

Înţelege că acele icoane, credinţa lor trebuie distrusă, trebuie distrus tot. De ce? Ca să primească la timp dijma şi impozitul. Nu trebuie să mai existe loc de refugiu. Barbarii înţeleg bine asta.

Dau foc la icoane şi la biserică: distrug totul şi pleacă. Dijma curge.

Când am văzut Gaudeamusul aproape distrus mi-am amintit de această imagine – noii barbari care conduc de ani buni pe aici au o teribilă obsesie de a distruge: tot ce e public trebuie distrus şi făcut dijmă.

Recomandări

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Privat, nu public, ca să nu aibă unde se ascunde norodul.

Acum doi ani a fost demolat Palatul de Cultură al Sindicatelor, cu un spaţiu superb, în cel mai bine armonizat cartier al capitalei, Râşcani, pentru a face loc unui supermarket în inima cartierului.

Iată o scurtă ”istorie a materiei tranziției”: ”În anul 1995, în Moldova existau 671 de cinematografe. După 22 de ani, numărul acestora s-a redus la numai 12” – citeam undeva, acum 3 ani.

Construcţia ca fomă de demolare sau despre gentrificare

În Chișinău se distruge mult, dar se şi construiește. Despre distrugere am dat exemple. Se distrug cinematografe, parcuri, case de cultură, zone de agrement.

Mai simplu spus: bunul public şi spaţiul public dispare, la presiunea imensă a capitalului privat. Fiecare metru ”inutil” trebuie să fie eficient – ce-i cu atâtea parcuri?

Recomandări

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Da, se construiește, dar de o manieră atât de agresivă, că ceea ce se construiește e mai degrabă o formă de distrugere structurală.

Nu sunt urbanist, însă urmăresc discuţiile oamenilor care se pricep şi sunt îngrijorați de acest fenomen.

Plus că ai câteva fenomene vizibile: te orbesc.

Primul este cel din cartiere – acele intervenții punctuale private ale oamenilor ceva mai fără venituri, dar care au nevoie de spaţiu. Blocurile încep să capete tot soiul de anexe: un balcon în plus, o cameră construită anexă la bloc şi o grădină îngrădită în spatele blocului.

Când blocul devine anexa unui sat

Lângă mine am, în Vatra, o adevărată ”nouă colonie urbanistică” genială, ca un furnicar. Un bloc de 2 etaje din acela amărât s-a extins cu 10 metri, unde a apărut un rând de camere noi + o grădină mică + o curte tip ograda de la ţară cu beciuri sub blocuri cu foişor afară – foarte etno.

Aceste ”extensii” în sus, pe lateral şi chiar în pământ sunt peste tot. Foarte agresive. Se ia fără milă din spaţiul public. Firește că toate sunt ilegale. În câțiva ani, ele vor deveni deja parte integrantă a oraşului: un soi de favelizare stranie.

Dar cred că asta e cea mai mică problemă.

Intri în muzeu prin magazinul de mobilă

O alta vizibilă: amplasarea pe spațiul public a diverselor structuri comerciale – aici, fără milă. Parc şi trântit un gard şi o clădire sigur ilegală care devine crâșma-elitnaia sau magazin. Sunt peste tot, peste tot.

E democraţie au ba? Piaţă liberă sau ce plm? Asta, ca să folosesc limbajul incorect, cum e la modă.

Dar nici asta nu e marea problemă. Cu voinţă politică se poate face curăţenie – distruse.

Cea mai mare problemă sunt investițiile mari, banii mari. Peste tot se construiește agresiv, complexe rezidenţiale imense şi înalte.

Cele mai nocive sunt cele mai scumpe, pentru că se bat pentru centru, parc, zone în care tradiţional oraşul e construit pe orizontală, nu pe verticală.

Orașul se favelizează

Din punct de vedere urbanistic este o catastrofă: în ritmul acesta, în 20 de ani, oraşul va fi distrus complet. El încă rezistă doar pentru că în anii 50-60 a avut nişte urbanişti care i-au dat o amprentă de dezvoltare foarte echilibrată, cu deschidere şi potenţial mare.

Poate fi stopat acest fenomen? Nu. 

Iar Chişinăul se apropie de fenomene specifice unor oraşe din Africa şi America de Sud: blocuri de lux cu vedere spre parc, alături de casele săracilor care mor de foame. Un lux fără infrastructură publică şi spaţiu public. Iar un oraş fără spaţiu public şi bun comun este un iad urban.

Viteza de gentrificare a oraşului, ”procesul de renovare și revigorare a cartierelor urbane mai deteriorate prin intermediul afluxului de rezidenți mai bogați, care duce la creșterea valorii proprietăților și strămutarea familiilor cu venituri mici și a micilor întreprinderi”, este ameţitoare.

Bani furați, care se întorc împotriva oamenilor de la care au fost luați

Sunt curios: aceste ”noi ghetouri de lux” au un părculeț, o școală și o grădiniță? Nu prea. Apropo, când a fost construită ultima grădiniță sau şcoală publică? În ultimii 20 de ani, nu am auzit de astfel de cazuri.

Multele blocuri care se ridică, toate cartierele ”exclusiviste de lux” se construiesc pe spaţiul public sau încălcând toate normele prin diverse scheme.

Calamitatea pe care o lăsăm copiilor

Chişinăul era faimos prin spaţiile publice deschise, imense, multe şi diverse.

Şi mai ales prin curţile lui – forţa Chişinăului stătea în curțile şi parcurile lui, care acum sunt puternic puse sub presiunea privatizării prin construcţii.

Cât va rezista oraşul nu ştiu, dar sub acest val triumfalist de construcţii total haotice şi fără noimă urbanistică se ascunde o mare catastrofă. Pe care o vor deconta copiii noştri.

Urmărește-ne pe Google News