Iași – Cluj: dezvoltare și depresie | Oamenii triști din orașele de business

Iașiul se uită cu jind spre Cluj, vrea o dezvoltare accelerată ca acolo. Iașiul nu știe ce-și dorește. Probabil va face aceleași greșeli tipice dezvoltării agresive.

Acum la Iași „investitorii strategici” atacă orașul, vor să cucerească centrul. După apariția „monstrului Pallas” de lângă Palat, acum se anunță ceva noi „monștri imobiliari” lângă Trei Ierarhi. Capitalul vrea să stea lângă Sfânta Parascheva. Opoziție puțină.

Iașiul a accelerat dezvoltarea. Aleargă după Cluj, dar orașul este încă uman. Orașul încă e pentru oameni. Încă se simte timpul, încă este puțină tihnă și respiro pentru discuții molcome. Aici mai vezi zâmbetul acela nemarketizat, uman. Ochii încă nu sunt încețoșați.

La Cluj lucrurile sunt cumva tranșate. Orașul are o direcție clara: cu toată viteza înainte. Oamenii sunt mai grăbiți. Se claxonează mai dihai ca în București: asta m-a surprins.

Mai toți foștii mei profi de filosofie acum au cabinete de consiliere psiho-existențială.

Dezvoltarea accelerată vine la pachet cu depresia, iar depresia nu poate fi tratată prin relații umane clasice, pentru că nu e timp. Timpul e pentru muncă. Într-un oraș dezvoltat relațiile devin un lux nepermis. Depresia și singurătatea se lecuiesc la cabinet.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Clujul este mai trist decât Iașiul. Dar încă se ține bine. Nu a cedat nervos. E la limită. Prețurile și dezvoltarea fac presiuni serioase pe nervii întinși. Oamenii încă nu conștientizează riscurile, dar le somatizează.

Clujul știe să se vândă bine, e mult PR și sclipici care produc miraje. Toți se uită spre acest miraj. În spatele mirajului se ascund multe probleme și monștri necunoscuți despre care se discută puțin. Întâlnirea cu realitatea se amână.

Cum pot fi oprite toate astea? Ține de o continuă negociere: de a nu lăsa orașul să devină doar un spațiu al capitalului, iar oamenii niște banale resurse umane ieftine. Orașul e mai întâi pentru oameni. Ar trebui.

Când îți dai seama că orașul nu mai este pentru oameni? Când dispare spațiul public, bunul comun, așa cum sunt ghetourile de lux sau cartierele rezidențiale exclusiviste de tip nou, cele pentru clasa de mijloc tip Borhanci. Un dezastru urbanistic lipsit de infrastructura publică, instituții, parcuri, trotuare, transport public, grădinițe, spitale, școli. Adică lipsit de viață. În astfel de cartiere nu ai cum să fii altfel decât deprimat.

Dar de la geam se vede dezvoltarea care-ți promite fericirea. Speranța încă e gratis.

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Mă întorc spre Bucuresti: un oraș cu probleme și mai grave, dar și cu multe supape. La 30 de ani de la Revoluţie oraşele noastre cele mai importante par a se dezvolta foarte haotic, fără un minim plan urbanistic, fără un proiect de dezvoltare, captive unor grupuri şi interese financiare, împotriva propriilor cetăţeni care au obosit şi, deprimaţi, serbează o Revoluţie ale cărei idealuri au fost aproape total compromise.

Urmărește-ne pe Google News