Ca să fiu și mai clar: responsabilitatea e a unora dintre noi. Nu, nu cei care sunt foarte săraci și incapabili să citească un text mai lung și să-l înțeleagă, ci noi, cei bine educați, cei care suntem convinși că știm mai bine decât tanti Silica, care a votat toată viața ei PSD, convinsă că Ion Iliescu este Dumnezeu și arhanghelii lui sunt Năstase, Dan Voiculescu și Cozmin Gușă.
Noi, indiferent de înclinările ideologice, cei care ne plângem de calitatea mediocră până la execrabilă a politicii românești.
Noi toți suntem direct responsabili. Pentru că ne-a cam durut în dos. Pentru că am găsit explicații care de care mai tâmpite pentru a nu ne interesa. Pentru că prietenii noștri, oameni de altfel buni, au făcut cine știe ce compromisuri și nu am vrut să-i supărăm.
Pentru că ne-a fost frică să nu cârtim și pentru că banul, confortul nostru, ideologia și nu coloana vertebrală, corupția sau impostura rampantă ne-au frământat.
Zdrobitoarea majoritate a CV-urilor deputaților noștri a fost tot timpul disponibilă. Declarațiile de avere, la fel, au fost publice. Consiliile de administrație ale companiilor de stat sunt publice.
Și nu, nu era treaba presei să facă asta. Nu de alta, dar noi, în general, ne-am oprișat pe ea de presă. Când ați plătit pentru ultimul ziar sau ați donat pentru jurnalism independent?
Când le-ați scris ultima dată celor de la Antena 3, Realitatea TV, România TV sau la oricare altă glumă de televiziune de știri că sunteți revoltați de calitatea îngrozitoare a invitaților? Că sunteți sătui de impostori la TV? Când a fost ultima dată când ați inițiat o acțiune civică menită să facă statul mai bun?
Ruta Robertei Anastase
Există un traseu clasic al imposturii. E patentat de mult.
Roberta Anastase lucra, la 18 ani, pentru un ONG condus de un fost profesor pentru cadrele Securității și conducătorii comuniști, cu legături foarte bune cu liderii politici de după Revoluție. Omul va ajunge să fie un mare sfătuitor al premierului liberal Tăriceanu și un deontolog citat la greu de o mulțime de jurnaliști.
Tatăl domniei sale a fost directorul uzinelor 1 Mai din Ploiești în timpul comuniștilor. Perioadă cunoscută pentru felul în care liberalii, nu cei cu legături cu securitatea, deveneau directori la întreprinderile strategice. Și tatăl ei va deveni subprefect.
Conform CV-ului, în timp ce făcea facultatea de sociologie, la 20 de ani, era, desigur, și director general la o ”societate comercială”.
Nu ne spune care. Retrogradează și, la 23 de ani, ajuge doar directoare de Relații Publice la altă ”societate comercială” secretă.
Ca proaspătă absolventă de Sociologie, se angajează consilier al ministrului Transporturilor și apoi, expert parlamentar, căci cele 5 luni în cabinetul ministrului o fac, firesc, expertă.
Mai are o perioadă de doi ani de director general la faimoasa firmă ”societate comercială” și la 28 de ani este deja deputată în Parlamentul României.
Tușa și Vijulie, alte două exemple
Sunt încă cel puțin șapte alte speranțe liberale care au ajuns în Parlament înainte de sau la 30 de ani, cam pe aceeași traiectorie. Unii dintre ei aveau CV-uri care duhneau a impostură, dar care ”s-au schimbat” de când am început să scriu despre asta.
Și Adriana Tușă, o fostă liberală care acum este la PSD, are un CV aproape identic. Doamna Vijulie a reușit ”doar” să fie subsecretar de stat, dar cariera domniei sale este, practic, identică.
Director la stat la 23 de ani!
Tinerii PNL-ului sunt din ce în ce mai stranii.
Tatăl Marei Mareș este un om de afaceri foarte bogat, fost consilier județean și șef al PDL și PNL Făgăraș. Fiica sa a făcut liceul, facultatea și un master în Londra.
Imediat după asta, cu zero experiență profesională, este pusă de tatăl domniei sale prima pe listă la alegerile parlamentare. La 24 de ani ajunge în Parlamentul României.
Tatăl domnului Andrei Gheorghe este primarul din Otopeni. Primar care este acolo de șase mandate.
Fiul are zero experiență profesională. Ajunge în Parlament la 27 de ani, direct de pe băncile facultății.
Tatăl domnului Sorin Dan Moldovan este un om cu foarte mult noroc la contractele cu statul – aproape 90 de milioane de euro, în perioada în care fiul său, în ciuda unui CV nul, este promovat fără nicio logică director, la 23 de ani, la Direcția Relații Internaționale dintr-o Agenție Națională. Apoi, la 25 de ani, devine subsecretar de stat. La 30 de ani este și el în Parlament.
La PSD e mult, mult mai rău.
Parlamentar făcut de tata
Zeci de speranțe PSD-iste sunt ditamai directori generali din facultate sau dinaintea facultății. Desigur, toate firmele sunt fie ale părinților, fie au zero angajați sau unul singur. Cele mai multe au fost radiate cu datorii uriașe la stat.
Încep, de obicei, mai greu, o bombă de universitate, nu rar la sute de kilometri de unde sunt directori și apoi, brusc, lucrurile explodează și fac câte două mastere și un doctorat.
Fosta secretară a domnului Țuțuianu, acum în Parlament, doamna Vlăducă, făcea în același an două masterate, unul în Contabilitate și altul în Administrație Publică, și un doctorat în Horticultură, la facultăți din trei orașe diferite, în timp ce era deputată. Doamna Vlăducă nu este deloc o excepție.
Domnul Mocanu este și el manager, de la 21 de ani, la o firmă secretă din Buzău. Tatăl domniei sale, șef al Consiliului Județean Buzău, și-a făcut fiul, un agramat sinistru, parlamentar la 25 de ani. Mocanu jr nu a făcut nimic, nimic în Parlament, dar este la al treilea mandat.
Directoare la Constanța, facultatea, la Londra!
După CV, doamna Dumitrache făcea facultatea la Londra, în timp ce era directoare la Constanța, și urma, printr-o minune demnă de o investigație, un masterat în pictură și marketing la Bologna.
Nu faptul că tatăl domniei sale este un apropiat al lui Mazăre, ci, desigur, talentul și experiența au dus-o la 26 de ani în Parlament, acolo unde a vorbit, în medie, cam 11 secunde pe an în ultimii 12 ani.
Mitică Mărgărit – ”ciasuri” – era, la 24 de ani, director general în Galați și studia la o facultate care nu există în Alba Iulia.
În 2012, locuind în Galați, omul făcea Facultatea de Științe Economice ”Titu Maiorescu” în București, masterul la Academia Națională de Informații, cursurile postuniversitare ale Institutului Diplomatic Român, ale Colegiului Natinal (sic) de Apărare din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare și ale Colegiului Național de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliție.
Nu aplauze, ci presiune ca USR-PLUS să se țină de cuvânt
Sute – da, ați citit bine -, sute de CV-uri ale parlamentarilor noștri duhnesc a impostură în fața noastră.
Și, da, deocamdată USR-PLUS sunt incomparabil mai buni, dar nu par deloc a merge pe o direcție opusă PNL-ului sau PSD-ului. Nu oamenii care au făcut cel mai mult pentru concetățenii lor, nu cei mai buni și nici cei mai potriviți să reformeze o clasă politică toxică sunt favoriții listelor USR-PLUS, ci cei mai obedienți și mai loiali celor care controlează puterea în cele două partide.
Și, nu, nu prin susținerea necondiționată a USR-PLUS se va schimba ceva, ci doar prin presiunea celor care își doresc o clasă politică nouă.
Sau prin candidaturi independente, un lucru care pare, la acest moment, singura soluție viabilă de a schimba ceva.