Reacțiile pe rețelele de socializare din România la știrile despre oamenii care suferă de variola maimutei sunt siderante. Mii de români râd de semeni de-ai lor care au contractat boala, ce s-a răspândit până acum preponderent în rândul bărbaților gay. Ce vedem sunt efectele dezinformării sistematice și ale dezumanizării. Ele sunt multiplicate de rețelele sociale, care, așa cum s-a demonstrat în cazul Facebook, promovează postările cu cât acestea stârnesc mai multă furie. Prin urmare, unii algoritmi au un efect social negativ și companiile știu acest lucru. Când subiectele sunt de sănătate publică, răul e și mai direct.
Organizația Mondială a Sănătății a declarat sâmbătă că variola maimutei este o urgență sanitară globală. Au fost peste 16.000 de cazuri în 75 de țări, în majoritate covârșitoare în rândul bărbaților care fac sex cu bărbați, scrie New York Times. Doar Covid-19 și poliomielita mai sunt declarate în prezent urgențe sanitară globale. În România, au fost confirmate până acum 20 de cazuri de variola maimuței.
Foarte multe reacții pe rețelele de socializare din România la știrile pe această temă sunt de HAHA. Da, mii de oamenii râd când citesc că alți oameni sunt bolnavi.
Ne-am putea întreba cum am ajuns atât de lipsiți de empatie.
Efectele dezinformării
Dezinformarea legată de pandemie a produs un dezastru în România când vine vorba de raportarea la sănătate. Probleme de sănătate publică sunt prezentate ca invenții prin care să fim controlați de globaliști.
Câteva exemple:
„A dispărut subit covid-ul, a apărut variola maimuței. Wow!!! Ce mai urmează? Vor sa ne țină în suspans. Mare e gradina!”
„oms, o sleahta de parveniti ce ies ca paduchii in frunte.”
„Haideți cu manipulare și minciuni ca vine toamna și trebuie a 4,5,6 vaccinuri care sunt expirate și Ursula nu le vrea înapoi”
„Maimuțe sunteți voi cu globaliști ,ați mai pregătit niste vaccinuri să mai omorîti din populație că suntem prea mulți.”
În al doilea rând, discursul urii împotriva persoanelor LGBT, mai ales a bărbaților gay, e unul încă extrem de puternic în România. Și e privit ca normă.
Alte exemple de comentarii:
„Deci este oficial, a inceput maimutareala ! Bine macar ca ii afecteaza primordial pe cei cu „volanul pe dreapta” !”
„Banuiesc ca toti 19 sunt spătari”
„Și al naibi că doar la curcubei sa găsit! Ăia nu folosesc prezervative și la ce mai vor căsătorii legitime dacă sunt infideli?”
Stigma din spatele HAHA-ului
Toate aceste comentarii, haha-uri și revărsări de ură produc stigmă, iar stigma atașată unei boli produce suferințe suplimentare pentru bolnavi.
Cum se manifestă efectul de spirală al stigmei? Oamenii se vor feri să acceseze ajutor medical, furnizorii de servicii medicale îi vor aborda pe pacienți prin prisma propriilor prejudecăți și tot așa. Iar boala se va răspândi oricum, dar o va face în tăcere, și va fi mai greu de controlat.
Am văzut la ce au dus ignoranța și stigma față de HIV în România în anii 80: o epidemie ce nu a mai putut fi controlată, care a afectat mii de copii.
În cartea ei, „Politica duplicității”, Gail Kligman a scris despre cum autoritățile din România au contribuit la răspândirea epidemiei de HIV, ignorând pur și simplu boala, deși am înregistrat primul caz în 1985.
În 1988, ministerul sănătății publica un document despre SIDA, care se încheia cu „instrucțiunea că era interzis să introduci un diagnostic de HIV sau SIDA pe un certificat medical”. În 1990, mai erau medici care spuneau că epidemia de HIV nu era o problemă reală în țară, fiind limitată la copiii din centre, scrie Kligman.
Efectele le știm.