ComenteazăN-am puterea să intru în jocul estimărilor, aștept să se facă ora, ca să știu cine a câștigat. Probabil că și tu aștepți în fața televizorului, așa îmi place să cred, ca să știi cine a câștigat. Pariul nostru.
Ce taină o fi ascuns seara aceea de început de vară, când am pus pariul? În urmă cu trei ani? Sigur, în urmă cu trei veri! Orice început de vară e plin de speranțe. De viață, de altă viață. Voi ați venit după o zi de plajă, la Vadu sau Corbu, nu mai țin minte, erați bronzați, euforici, parcă v-ați fi întors din luna de miere.
Și noi eram veseli și recunoscători pentru că ați bătut atâta drum până-n București. Ce frumoase erau femeile noastre de-o viață!
Ne-am așezat la o terasă de cartier și am băut până seara, pentru noi patru, pentru copiii noștri, pentru frumusețea vieții, fără să ne pese de viața din jurul nostru. Am băut bere. Nu e băutura cea mai potrivită pentru a afla frumusețea vieții, dar ce poți să bei la început de vară, când te întâlnești cu un prieten și cu femeia lui de-o viață? Bere.
Sigur că am luat-o pe ulei, și când bărbații se îmbată își ascut simțurile de bărbat Alfa în fața femeilor de-o viață. Atunci, am dat-o pe politică, era vremea lui Dragnea, eu eram lucidul pesimist, tu erai lucidul optimist și, pentru că fierbea berea în sângele nostru de masculi, am pus pariu: tu ai zis că PSD pierde la următoarele alegeri, eu am zis, numai așa, ca să te contrez, să fac pe deșteptul, că PSD va câștiga. Tu erai sigur.
Eu mai puțin sigur de opțiunea mea, dar am ținut să fiu masculul Alfa. Tu din naștere te-ai declarat masculul Alfa. Pe-o ladă de bere am pus pariul. Ladă de bere la aflarea exit-poll-urilor. Am notat pariul pe bonul de casă adus de ospătar, la ora închiderii terasei.
Aștept exit-poll-urile. Nu pot să te sun, să te întreb ce faci, cum ești, să-ți amintesc de pariul nostru. Sigur nu l-ai uitat. Dar nu pot. Pentru că suntem certați.
Asta e cea mai mare prostie care s-a întâmplat în prietenia noastră de-o viață: ne-am certat. Nu de la politică, nu de la bani, nu de la femei. În cei trei ani de la seara aia minunată de vară s-au adunat o grămadă de frustrări și ranchiune.
Poate că am îmbătrânit urât. Ceva a început să-mi pută în prietenia noastră, dacă-mi dai voie să spun așa. Nu-ți mai puteam tolera vorbele la telefon, râsul, optimismul, ironia, umorul, toate mă enervau la tine. Până am izbucnit într-o zi, când ne-am înjurat urât, și te-am șters din lista prietenilor. Am aruncat și bonul ăla de casă, cu scrisul meu care stabilea miza pariului. L-am aruncat cu ură.
Politicienii câștigă mereu
A rămas pariul ăsta stupid într-o zi de alegeri parlamentare. Măcar dacă pariul nostru ar avea vreo relevanță în lumea asta în care trăim, măcar dacă am învăța ceva din prietenia pierdută. Sau nu e pierdută? De vreme ce eu aștept rezultatele la exit-poll-uri, înseamnă oare că mai sper?
Politicienii câștigă întotdeauna la alegeri, dar noi, noi, muritorii de rând, ce așteptăm de la alegeri? Sigur că suntem în pragul unui alt „moment istoric”, am trăit o grămadă de astfel de „momente” de la împușcarea lui Ceaușescu, care ne-au dezamăgit, care ne-au umplut de speranțe, la dracu cu toate speranțele! Întrebarea mea este: ce-a rămas din prietenia noastră, f…tă din cauza unor orgolii tâmpite de bărbați? Poate o prietenie ca a noastră să rămână în istorie? (Mare cuvânt: istorie!)
Poate prietenia noastră să câștige un premiu de frumusețe, alegerile electorale sau să-și găsească un loc memorabil pe undeva, în viața altora? Sau e de-ajuns că am trăit această prietenie de-o viață, că am fost cândva fericiți într-o seară de vară, la o bere? Și atât. Prietenia are două adevăruri, adevărul meu și adevărul tău. Politicienii nu iubesc adevărul. Prietenia noastră a iubit cândva adevărul…
Mă opresc la o televiziune de știri. Se anunță numărătoarea inversă până la aflarea rezultatelor. Îmi vine să pun mâna pe telefon și să-ți strig: „Prietene, cred că amândoi am pierdut pariul! Trebuie să ne îmbătăm cu toate berile care ni le datorăm unul altuia”.