În furia generală de după cele întâmplate la Caracal, multe voci au cerut introducerea pedepsei cu moartea pentru pedofili şi violatori. Există şi o petiţie online pentru reintroducerea ei în legislaţia română, ceea ce oricum România, membră a Uniunii Europene, nu ar putea face.
Pedeapsa capitală este o practică interzisă în Europa, odată cu Protocolul de la Strasbourg din 1983, care transpune Convenţia Europeană a drepturilor omului (semnată la Roma în 1950).
În România, pedeapsa cu moartea, practicată intens de regimul comunist, a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, şi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe viaţă.
Crima cu cel mai mare grad de premeditare
În 1957, Camus şi Arthur Koestler scriau eseul “Reflecţii asupra pedepsei cu moartea”, în care argumentau, mai ales, ineficienţa acestei practici şi faptul că este strict un act de răzbunare şi sadism, fără a servi unui scop practic real.
Pedeapsa cu moartea este crima comisă cu cel mai mare grad de premeditare
Albert Camus
Consensul în Europa şi în cea mai mare parte a lumii civilizate este că pedeapsa capitală reprezintă o violare gravă a drepturilor omului.
Cu toate acestea, pedeapsa cu moartea este încă practicată în 56 de ţări, iar alte opt o păstrează pentru a pedepsi exclusiv criminalii de război.
La sfârşitul anului 2018, aproape 20.000 de deţinuţi din închisori din toată lumea fuseseră condamnaţi la moarte, potrivit Amnesty International.
Pedeapsa cu moartea, în Statele Unite
Mai mult de jumătate dintre americani – 56% – sunt în favoarea pedepsei cu moartea pentru cei condamnaţi pentru crimă în SUA. Credinţele lor sunt că pedeapsa capitală va descuraja alţi criminali, că se economisesc bani (faţă de închisoarea pe viaţă), dar şi că se aplică numai celor mai răi dintre criminali şi că riscul de a greşi în aplicarea ei este minim.
Însă toate aceste presupuneri sunt greşite.
Un raport al Congresului american arăta că, din 1973 până în 1993, mai mult de 160 de condamnaţi la moarte au fost exoneraţi, după ce se dovedise că fuseseră acuzaţi şi condamnaţi pe nedrept.
Ca orice sistem, şi justiţia este failibilă, iar condamnarea nevinovaţilor este o posibilitate ce nu poate fi neglijată.
Cât despre costuri, pedeapsa cu moartea este, în ciuda a ceea ce cred susţinătorii ei, mult mai scumpă decât închisoarea pe viaţă.
Apelurile, selecţia juriilor, organizarea proceselor sunt toate mai scumpe în cazul pedepsei capitale, ireversibilă prin natura ei, decât la închisoarea pe viaţă. Au dovedit-o cu cifre americanii. Un caz de condamnat la moarte este cu 700.000 de dolari mai scump decât cheltuielile alocate cuiva care îşi va petrece tot restul vieţii în detenţie.
A fost o vreme când oamenii erau executaţi public pentru că furaseră struguri sau practicau vrăjitoria
În sistemul legislativ anglo-saxon, pedeapsa cu moartea a fost aplicată în cel puţin 222 de delicte, de la căsătoria cu un evreu până la furatul unui iepure. Pentru o vreme, în Statele Unite, furatul de struguri putea fi pedepsit cu moartea. La fel şi vrăjitoria, vezi spânzurătorile din Salem.
Iar timp de secole, execuţiile au fost publice. Ultima execuţie publică în Statele Unite a fost în august 1936, când 20.000 de oameni s-au adunat să vadă un bărbat negru, de 22 ani, spânzurat pentru violul şi uciderea unei femei albe. Atmosfera de carnaval a făcut ca, în cele din urmă, statul Kentucky să interzică execuţiile publice.
Argumentul în favoarea pedepsei capitale în văzul lumii fusese că va descuraja alţi infractori de la comiterea unor crime similare.
Pedeapsa cu moartea nu opreşte alte crime mai mult decât o face închisoarea pe viață
Timp de secole, oamenii de ştiinţă au studiat dacă pedeapsa cu moartea este mai eficientă decât o sentinţă cu închisoarea pe viaţă în oprirea altor crime, iar concluzia generală a fost că nu există nici un motiv să credem asta.
În SUA, ratele criminalităţii sunt, de fapt, mai mici în statele fără pedeapsă capitală decât în cele care încă o aplică. Unele jurisdicţii au suspendat temporar pedeapsa cu moartea, iar apoi au aplicat-o din nou, iar acest yo-yo nu a avut niciun impact asupra ratelor crimelor.
În Marea Britanie, pedeapsa capitală prin spânzurare a fost o realitate până în 1964, când Peter Allen şi Gwynn Evans au fost astfel pedepsiţi pentru uciderea şi jefuirea unui taximetrist. Prin legislaţia emisă în 1965 şi în 1998, Marea Britanie a scăpat de pedeapsa capitală. Dar, ca şi în România, voci furioase au cerut ulterior reintroducerea ei, în circumstanţe la fel de tensionate ca cele traversate de România zilele acestea.
În 2011, o petiţie online pornită de un blogger cerea reintroducerea pedepsei pentru ucigaşii de copii şi de poliţişti, dar nu a strâns suficiente semnături pentru a provoca o dezbatere în Parlament.
Ce ţări practică încă pedeapsa capitală
142 de ţări din toată lumea au interzis pedeapsa cu moartea, însă câteva zeci încă o practică. În 2018 au avut loc 690 de execuţii în 20 de ţări – fără a lua în calcul China.
Deşi China este statul care omoară cei mai mulţi deţinuţi, iar estimările organizaţiilor internaţionale vorbesc de mii de execuţii, statul chinez acoperă informaţiile ca secret de stat.
Cu un an înainte, în 2017, avuseseră loc 993 de execuţii în 23 de ţări.
După China, cel mai mare număr de pedepse capitale a fost înregistrat, în 2018, în Iran, Arabia Saudită, Vietnam şi Irak.
În Europa, singura ţară care încă practică pedeapsa cu moartea este Belarus: cel puţin patru cazuri anul trecut.
Iar acolo unde există încă pedeapsa capitală, de multe ori este folosită în scopuri politice. În ţări ca Sudan sau Iran, statul foloseşte acest instrument pentru a pedepsi oponenţii puterii.