Studiile arată că masca te protejează și pe tine, dar, când ești bolnav fără să știi, când strănuți și tușești, dacă tu nu ai mască, crește semnificativ riscul celuilalt să se infecteze, chiar dacă el o poartă.
Masca este un fel de a spune ”Îmi pasă de tine”.
Trăim vremuri în care felul în care depindem unii de alții s-a cristalizat și s-a pus în evidență, pe fondul unor mari tragedii. În Europa, au murit 220.000 de oameni de COVID, de 10 ori mai mulți decât cei 22.000 care au murit în 2019 în accidente de mașină.
Chiar și la noi, care suntem campionii nefaști ai deceselor în accidente, cu 2.000 de morți pe șosele anual, în doar 6 luni de pandemie avem peste de două ori mai mulți decedați de COVID.
Comparația cu accidentele rutiere funcționează și din alt punct de vedere. Căci, și pe șosea, oamenii se gândesc nu doar la ei, ci și la ceilalți. La pietoni, de pildă, la bicicliști, la ceilalți șoferi. Nu conduci prudent doar pentru tine, ci în bună măsură pentru ceilalți, fie că sunt în mașina ta sau în afara ei.
Interdependența este greu de administrat, iar reacția de a râde de celălalt, care e ”altfel”, mai atent, pe care a exersat-o președintele Donald Trump, s-a întors împotriva lui.
Președintele SUA și soția sa au la dispoziție, în calitate de bolnavi COVID-19, un sistem medical de top mondial, dar Melania Trump a simțit nevoia să spună pe Twitter: ”Vă rugăm să vă protejați”. S-a gândit la ceilalți, iar reacția sa omenească a fost inversul maliției pe care președintele a aplicat-o rivalului acum trei zile.
Ori de câte ori încercăm să-i prezentăm pe ceilalți drept fricoși, caraghioși, nu ținem cont exact de această interdependență. Așa cum spunea cineva, ”degeaba mă protejez eu, că acum am, de fapt, trei, patru nasuri, pe cei din familie și din jur”.
Toți avem milioane de nasuri și de guri, pe care le putem proteja sau nu. E o alegere colectivă și, de aceea, să judeci, să-ți bați joc de celălalt, să strivești prin opinie e exact ceea ce rupe încrederea care ne ajută să traversăm împreună criza. Se rupe încredere, se rupe și masca.