de Alexandra Nistoroiu
Mama, trezește-te că explodează cuptorul, i-am dat drumul aseară fără să vreau. Îi spun și trag de ea, înspăimântată. Mama are fața mică, pielea moale și nu se trezește.
Alerg între o bucătărie pe care nu recunosc de fapt și patul ei, o zgâlțâi, deschide ochii și mă trezesc eu din somn.
Azi sunt doi ani de când m-am trezit din somn cu telefonul că mama nu mai e.
Primul telefon pe care l-am primit astăzi a fost de la B1, voiau să intru în direct să vorbesc puțin de ancheta de la Spitalul Județean Ilfov.
Poate nu e deloc întâmplător că ancheta asta de-acuma e despre mame.
M-a întrebat jurnalista B1 de ce femeile n-au depus plângeri pentru diagnoticele false. I-am explicat că am vorbit cu femei care au mers și au depus plângere. Deja sunt multe mame care au făcut plângere penală la poliție!
Mi-ar fi plăcut să am inspirația să-i spun prezentatorului și, prin el, publicului să nu subestimeze mamele. Dacă-și dau seama că un medic le-a mințit în legătură cu copilul lor, mamele or să se ducă până în pânzele albe să rezolve.
După anchetele din ultima vreme din Libertatea, mai mulți oameni din jurul meu și-au arătat susținerea pentru ce fac ca jurnalist. Clar mai mulți ca niciodată, inclusiv decât când lucram la Digi.
Și da, mi-ar fi plăcut să le citească și mama.
Când a trebuit să strâng lucrurile din apartamentul ei, am găsit un ziar, cel în care scrisesem despre dosarul electronic de sănătate și cum încălca drepturile pacienților. Era în „Viața medicală” și n-a avut deloc popularitatea anchetelor de-acum. Dar am muncit la fel de mult atunci, poate mai mult, și era un subiect important pentru noi toți. Și mama știa.
Mama a crezut în mine ca jurnalist chiar și înainte să accepte, de fapt, că asta o să fac toată viața și n-o să fac bani. Mama se uita la jurnalele de știri de la televiziunea locală unde am lucrat în primul an de facultate. Mama a crezut că scriu bine de când am scris primele poezii patetice în clasa I. Nu a fost nevoie să-i spună cineva sau s-o confirme din exterior ceva.
Pe mama vreau încă s-o sun când am veștile bune de dat cuiva.
Și tot ei vreau să-i spun că urmează o explozie, să m-ajute s-o opresc. Nu e întâmplător c-am avut visul ăla, a fost o zi de căcat ieri, dar, la fel ca ea, o să trebuiască să știu să opresc exploziile singură.
Citește și: