Alexandra a fost de o politețe aproape nefirească. A fost răpită, bătută și violată, dar nu a încetat să îi trateze pe cei de la telefon cu un respect de copil cuminte.
Știți care au fost primele cuvinte ale fetei de 15 ani, care a sunat dintr-o magazie a unui dezaxat, sub presiunea timpului care se scurgea? ”Bună ziua”, i-a spus ea dispecerei.
Așa a debutat apelul, cu firescul ”bună ziua”, de parcă intrase într-o cofetărie să-și ia un suc. Veți spune că a fost reflexul, da, așa cum reflexul șefului de poliție Alexe a fost să sune la interlopul-și-mai-șef Rădoi ca să rezolve cazul!
De la început, ceva mi s-a părut familiar în politețea nejucată a Alexandrei. Abia în această seară, când am aflat că INML a transmis primele rezultate ale testelor ADN, abia acum, când știm că Alexandra e moartă, am reușit să înțeleg ce legătură făcuseră sinapsele mele de jurnalist posac, fără să mă anunțe.
Alexandru Hogea avea 19 ani atunci când a reușit să iasă pe picioarele lui din clubul Colectiv. Arsurile băiatului din Sinaia erau mari, dar nu îngrozitoare. A ajuns la spitalul Municipal și i-a rugat pe medici să-i dea un calmant. ”Mi-e frig, vă rog”, a mai apucat Alexandru să spună, înainte să cadă în somn.
Medicii au înlemnit, atât de tânăr și atât de respectuos, chiar și în miezul unei dureri insuportabile. Erau ultimele cuvinte ale băiatului, dar părinții nu bănuiau asta atunci, căci nimeni nu știa că statul îi va minți pe pacienții de la ”Colectiv”, pe rude și pe cetățeni.
”Vă rog” au fost ultimele cuvinte ale lui Alexandru, așa cum ”Vă rog” e una dintre ultimele replici ale Alexandrei, înainte să se întrerupă legătura finală, când criminalul revine acasă.
Alexandra, Alexandru, nu știm unde sunteți, nu știm nici dacă există alt loc decât acesta, dar știm că vom veni și noi.
Singura întrebare e cum ne vom reîntâlni: resemnați ca până acum sau în stare să vă spunem ”Bună ziua, bine v-am găsit, am făcut ce a depins de noi”.