Comentează„Câți ani trăiește un român?”, sună întrebarea care deschide cel mai recent articol al lui Vasile Ghețău din contributors.ro. Ghețău este una dintre cele mai respectate voci din statistica românească, având ca specializare demografia.
În 2019, un bărbat din România trăia, în medie, 70,6 ani. O femeie trăia 78 de ani.
În 2020, pandemia a coborât mediile cu 1,1 ani la femei și cu 1,5 ani la bărbați.
Ne despart 10 ani de viață la bărbați și 6-7 ani la femei, față de țările dezvoltate ale Europei.
Ne-am oprit din recuperarea decalajului speranței de viață
În ultimii 50 de ani, speranța de viață a femeilor și bărbaților din România a evoluat, spune Vasile Ghețău, după cum urmează:
- 1970-1989 – tendință de recul la bărbați și progres modest la femei
- 1990-1996 – regres la bărbați și stagnare la femei
- 1997-2013 – progres ferm la bărbați
- 2014-2019 – stagnare la bărbați și progres moderat la femei
Dar întrebarea „Câți ani trăiește un român?” are un răspuns mai complicat. Cifrele de mai sus, deși valoroase, reprezintă vârsta medie la deces. Ea se obține din media aritmetică a vârstelor celor dispăruți. Media s-a îmbunătățit și prin aceea că, în ultimele două decenii și jumătate, numărul morților tineri a scăzut.
Cât trăiesc însă membrii unei generații, care e durata vieții la care se poate aștepta cineva născut în 1940, în 1960 sau în orice alt an, acesta este un calcul mai bun.
Și așa ajungem la un mister. Potrivit studiilor internaționale citate de Ghețău, generația născută în 1927 în Occident a avut cu 10-15 ani sau chiar mai mult de trăit decât cei născuți la 1900.
Într-o singură generație, explozia economică și de standard de civilizație a ameliorat speranța de viață de la 56 la 68 de ani pentru femei în Danemarca, de la 62 la 76 de ani pentru bărbați în Norvegia, de la 53 la 68 de ani pentru femei în Elveția. Am ales țările mai puțin afectate de mortalitatea de front în cele două războaie mondiale.
Dacă revenim în prezent și ne concentrăm atenția pe România, cifrele ne arată că, în ultimii șase ani, în timp ce economic țara crește, speranța de viață stagnează. PIB-ul s-a cățărat de la 150 de miliarde de euro la 211 miliarde de euro în 2014-2019. În 2020, comprimată de pandemie, România a scăzut economic cu până în 4%, dar va recupera în acest an.
Între media de viață care trenează și ascensiunea PIB-ului s-a creat un decalaj pe care și un cercetător prudent de talia lui Ghețău îl consideră „o problemă delicată”. Există multe explicații posibile, dar este statul român preocupat să le studieze?
Graficul de mai jos, cu panta spectaculoasă a creșterii economice și tendința de plafonare a vieții, este simbolul de zi cu zi al țării, heraldica rareori discutată a României.
E imposibil ca oamenii să nu se observe: pe vremea lui Ceaușescu alergam după plata datoriilor externe, acum alergăm după creșterea datoriilor, iar ritmul și povara ni se par cunoscute.
O Inteligență Artificială fericită și oameni supraîncărcați
Cu siguranță că o creștere economică se transferă greu în instituții funcționale și, mai departe, în factorii de organizare și de cultură socială, cei care contribuie la creșterea speranței de viață.
Deocamdată însă, pe umerii acestor oameni suprasolicitați și datorită muncii lor deseori disproporționată ca timp și stres, care-i macină și-i îmbolnăvește, economia duduie.
Dacă țara ar fi compusă și condusă de o Inteligență Artificială, care s-ar gândi doar la ea și nu la beneficiul oamenilor, așa ar arăta un model de succes.
Foto: Dumitru Angelescu