În timpul orelor, a sunat psihologul spitalului. Murise mama unui elev aflat în clasă. Ce a făcut învățătoarea?

Este 9 dimineaţa. Într-o clasă primară a unei şcoli din Bucureşti, învăţătoarea le predă copiilor matematica. Îi sună telefonul. La celălalt capăt, o voce se recomandă ca fiind psihologul unui spital din Capitală. Îi spune că nu a găsit pe nimeni altcineva din familie căruia să îi comunice că mama unui băieţel din clasă a murit de COVID-19.

Pentru învăţătoare, timpul încremeneşte. Îl caută cu privirea pe băieţel. Stă tăcut în ultima bancă şi zâmbeşte. Îl cheamă la ea şi află că el şi sora lui mai mare sunt singuri acasă de câteva zile, pentru că şi mama, şi tata sunt internaţi în stare gravă la spital, cu COVID-19.  

Ce proceduri să aplici în asemenea situaţii? Faci ceea ce îţi dictează conştiinţa şi condiţia de om. Sora mai mare este chemată la şcoală. Nimeni nu are puterea să le spună ce s-a întâmplat. 

Copiii sunt trimişi acasă, spunându-li-se să stea cuminţi şi să aştepte veşti, pentru că situaţia mamei lor s-a agravat. Între timp, cei de la spital mai găsesc nişte rude şi cunoştinţe ale familiei şi le comunică tragica veste. De la aceste rude află şi copiii că mama lor nu mai este. Nu ştiam, până în acest moment, care este starea de sănătate a tatălui şi dacă ea s-a îmbunătăţit.  

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

De câteva zile, de când am aflat, la prima mână, povestea, mă întreb cum pot ajuta într-o asemenea situaţie. Şi nu am răspunsuri. Mă gândesc constant la cei doi copii, care au înfruntat singuri cel mai greu moment din viaţa lor. 

Decid, între timp, că oricât de greu mi-ar fi, pot ajuta, scriind ca ziarist despre această tragedie, dar ocrotind identitatea copiilor inclusiv prin nepublicarea numelui școlii. 

Pot ajuta, spunându-le părinţilor din ţara asta că dincolo de orice argumentaţie, decizia lor de a nu se vaccina le poate transforma copiii peste noapte în orfani. Mulţi dintre cei cărora le-am povestit întâmplarea au ascultat-o plângând. Mulţi dintre ei sunt părinţi ca şi mine. Dar când i-am întrebat dacă s-au vaccinat, destui mi-au spus că nu. Fie pentru că au trecut prin boală, fie pentru că nu cred în eficacitatea vaccinului, fie pentru că se tem. 

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

De fapt, majoritatea celor care refuză vaccinarea recunosc că le e teamă pentru vieţile lor. Le e teamă că, în realitate, vaccinul îi expune, cumva, la boală sau că îi transformă în victime ale Marii Conspiraţii Mondiale. Le e teamă pentru ei şi atât. 

Este o teamă omenească, firească, dar în același timp de depășit, dacă încercăm să-i vedem și pe ceilalți. Iar ceilalți pot fi copiii noștri. 

Tatăl meu crede că pandemia e un mod de a ne ține sub control

Tata are 64 de ani. Are diabet şi tensiune arterială şi nu este vaccinat. Când îi spun că sunt îngrijorată pentru viaţa lui, îmi răspunde că nu trebuie să mă tem, pentru că el este protejat spiritual şi că se îmbolnăvesc doar cei care nu sunt apăraţi energetic şi nu au evoluat destul. 

Încerc să îi aduc argumente raţionale, să îi amintesc că se moare mult în jur, că mulţi oameni fac forme grave şi că vaccinarea i-ar fi ajutat să nu ajungă la spital, unde trebuie să aştepte să moară cineva, ca să se elibereze un pat la ATI. Îmi curmă mereu argumentaţia, spunându-mi că nu vrea să ne certăm. 

La început, tata nu a crezut în existenţa virusului. Mai apoi, când virusul nu a mai putut fi negat, a ajuns la concluzia că molima a fost răspândită în lume cu bună-ştiinţă. 

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Acum, la fel ca mulţi alţii, consideră că o congregaţie a puternicilor lumii interesaţi financiar au produs vaccinul ca să se îmbogăţească şi să ne aibă sub control. Tata nu este singurul om cu carte din jurul meu care crede în asemenea poveşti. Şi mi-am dat seama, din discuţiile cu el, că niciun argument raţional şi ştiinţific nu le-ar schimba credinţa. El știe mai bine și, oricât l-aș iubi, necondiționat, nu pot să nu văd această logică a lui „știu eu mai bine”. 

Virusul nepăsării

O altă poveste. Un prieten din copilărie a trecut, la începutul acestui an, prin cea mai gravă formă de COVID. A ajuns la ATI cu saturaţie de oxigen de 60 la sută, a stat o lună şi jumătate intubat şi în comă indusă. Medicii îi spuneau în fiecare zi soţiei că nu mai are nicio şansă, că organele îi cedează pe rând şi că nu îi mai rămâne decât să se roage la Dumnezeu să facă o minune. Miraculos, a supravieţuit. 

A urmat un lung tratament de recuperare, s-a luptat cu rănile de pe piele provocate de statul îndelung la pat şi a rămas cu sechele pe viaţă. Când s-a îmbolnăvit, vaccinarea nu era, încă, la dispoziţia tuturor, dar mă întreb dacă ar fi apelat la ea, în cazul în care o putea face?

Statisticile arată că numărul vaccinaţilor care fac forme grave ale bolii sau care mor este infim, iar în toate cazurile este vorba şi de alte boli asociate. Acestea sunt însă informaţii complet ignorate de antivaccinişti, care le văd ca pe nişte mesaje de manipulare ale propagandei pro-vaccinare. Baubaul ARN-ului mesager care le pătrunde în sânge şi îi transformă în victime ale Ocultei Mondiale este atât de fioros, încât nici nu îşi dau seama că în timp ce îşi canalizează toate forţele în lupta cu el, în sângele lor pătrunde un ARN mesager mult mai periculos: cel al egoismului şi nepăsării faţă de cei de lângă ei.

Final

Toate acestea se întâmplau săptămâna trecută. După câteva zile, luni seara, copiii au mai primit încă o veste: a murit și tatăl lor. Îmi dau lacrimile. Mă simt ca și cum frica mea de copil, frica multora dintre noi, sădită de când eram mici, că vom rămâne singuri după ce vom afla că ne-au murit părinții, s-a împlinit. Nu mă pot opri din plâns.

Urmărește-ne pe Google News