Sunt crescut și educat să gândesc lucrurile destul de simplu: să reduc viața la esențe și elemente fundamentale.
De mic mi s-a spus că doar educația mă va scăpa de sărăcie și mă va ajuta să-mi depășesc condiția socială. Firește – educația e mai mult de atât -, dar când vii de foarte jos, când părinții trăiesc doar dintr-un salariu mic, atunci e foarte important să ai acces la educație ca să-ți poți depăși condiția socială.
Pentru cei care știu ce este sărăcia și munca grea, șansa de a avea acces la educația gratuită este tot. Educația nu e o garanție, dar e o șansă imensă.
Vin dintr-un mediu rural în care într-o singură generație am făcut saltul de la plug la specialități care necesită studii superioare destul de complicate și de lungă durată: de la medici și farmaciști, la ingineri, economiști și muzicieni de top. Cum a fost posibil?
Am primit bursă de la 15 ani
Accesul la educație universală și gratuită de la grădiniță trecând prin toate ciclurile până la universitate. Statul, așa cum a fost el, mi-a pus la dispoziție o școală decentă, un cămin, o bursă. De la 15 ani am trăit din bursă. Chiar și statul român al anilor 90 mi-a oferit aceste minime elemente fundamentale pentru a face școală.
Accesul la școală, la un cămin și o bursă m-a salvat: părinții nu aveau de unde să plătească – eram cinci copii.
În situația mea au fost și sunt milioane de copii. Școala a funcționat pentru noi ca un ascensor social esențial.
Și pentru țara asta a însemnat enorm de mult: energiile și munca lor au însemnat mult pentru dezvoltarea țării. Acum ei fug afară pentru munci necalificate – carne de tun.
Când citesc pe site-ul World Vision, mă trec fiori: „56% dintre elevii care abandonează școala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu își permite costul școlii. 41,7% dintre copii sunt supuși riscului de sărăcie și excluziune socială”. Asta anunță dezastrul în care suntem.
Ne îndreptăm spre școală pentru o minoritate
Deci există un cost? Există și el devine tot mai mare: educația, cândva universală și gratuită, devine indirect privată – costă tot mai mult. Dar în Constituția acestei țări ce scrie? Amintesc pentru dregătorii noștri: Articolul 32 (4) Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniți din familii defavorizate şi celor instituționalizați, în condițiile legii.
Fie avem un stat neconstituțional, fie avem un președinte și o guvernare care încalcă flagrant Constituția țării.
Cum e posibil acest lucru? Cum e posibil ca în anii 60, 70, 80 și chiar în criza imensă din anii 90 să fi avut acces decent la o școală și resurse pentru a o termina și acum, în 2021, să nu mai funcționeze accesul la educație pentru fiecare copil, un drept fundamental?
Despre ce discutăm? În curând, școala va fi ca în interbelic – pentru aproximativ 30% din populație, iar restul carne de tun – mână de muncă ieftină și necalificată.
Pentru că repet: educație înseamnă, în primul rând, șansa de a ieși din sărăcie, iar pe termen lung, contribuie la dezvoltarea societății. Este cea mai mare și fundamentală investiție pe care o poate face un stat care dă rezultate pe termen lung.
Lipsa educației înseamnă condamnare la sărăcie și la munci ieftine și nespus de grele – necalificate. Simplu spus: lipsa educației e garanția sărăciei și subdezvoltării unui stat.
Dar agenda noastră care e acum? Am impresia că nu avem guvern, ci o agenție de publicitate: care ne vinde nimicuri frumos ambalate, iar temele majore le ocolește cu măiestrie.
Unde e 6% din PIB pentru Educație?
Mai amintesc: 23% nu s-au prezentat la Bac – în scădere de la peste 83% câţi s-au înscris la examenul de anul trecut. (ZF).
Să mai amintesc: rata abandonului școlar în România a crescut constant. Aproape 25% dintre copii n-au mai terminat cursurile obligatorii.
Dar informația cu 56% te rupe. De mult nu am avut o elită parvenită atât de cinică și pornită împotriva propriilor cetățeni. Și aici nu mă refer la un partid sau altul: toate guvernările din ultimii mulți ani se fac vinovate pentru acest dezastru.
Unde e acel 6% din PIB promis? De ce nu reușim să depășim 3,55% din PIB? De peste 20 de ani ne zbatem între 2,5% și 3,5% din PIB.
Cum stăm cu Planul Național de Redresare și Reziliență pe domeniul educației? Cum să stăm? Prost. Cum explică autoritățile bugetul mai mic pentru Educație prin PNRR: austeritate bugetară. Pentru armament de mâna a doua avem oricând bani. Nu și pentru educație: burse, alocații, asistență socială? O rușine.
Educația, din prioritatea nr. 1, a devenit și este Cenușăreasa bugetului acestei țări. Alături de Sănătate, care acum e pe cale de a fi jefuită, numită pretențios „privatizare”.
Statul social a fost distrus din temelii: acum statul e un soi de feudă în slujba unei elite și camarile politice prădătoare. Grosul populației – abandonată pe cont propriu. Da – e timpul să spunem lucrurilor pe nume.
Proiectul de țară al președintelui Iohannis numit România educată a devenit România ne-educată. Nu l-am auzit pe domnul președinte luptându-se pentru bugetul Educației. A rămas cum am fost: pe ultimul loc în UE la bugetul pe Educație. O Românie tot mai puțin educată. E tot mai clar că acest proiect a fost doar o platformă propagandistică electorală.
Repet: poate aude și președintele acestei țări și „guvernul meu”, și prim- ministrul, care spunea că prioritatea lui nu e educația și sănătatea, ci businessul, și ministrul educației, și societatea civilă care brusc a dispărut sau s-a angajat pe posturi de consilieri prin ministere, și elita care-i întreține slugarnic și tace asurzitor.
Repet:
56% dintre copii care abandonează școala nu pot să-și continue
educația din cauza sărăciei? Ce fel de țară am constituit, ce
proiect de țară avem? Cum e posibil ca acest regim să nu poată
asigura accesul și continuarea educației acestor copii? Dacă acest
lucru nu reușim, să oferim educație acestor copii, restul chiar
nu mai contează.
Avem, se pare, o elită politică ce încalcă flagrant Constituția țării? Până una-alta, cu siguranță avem un proiect de țară – România ne-educată.
Foto: Hepta