Întâmplător am fost în Ţăndărei anul trecut, pentru un reportaj – în timpul campaniei de vaccinare împotriva rujeolei, susţinută de Sorina Pintea, fostul ministru al sănătăţii.
Ţăndărei a dat lumii şi romi, şi neromi.
A dat lumii şi traficanţi, şi victime ale traficului. Mai multe victime decât traficanţi.
A dat lumii oameni de la cumplit de răi până la foarte buni, ca orice alt oraş de pe lumea asta. Nu s-a eliminat, prin vreun accident genetic, diversitatea morală la Ţăndărei.
Am cunoscut, la Ţăndărei, mai multe mame care voiau doar să-şi crească copiii în siguranţă şi să poată găsi un medic de familie când au nevoie de unul. Femei care voiau informaţii şi să ştie cum să facă alegerile corecte.
Am cunoscut şi o primăriţă care voia să mă convingă că nu are ce face cu locuitorii romi, că “nu au cum să înţeleagă”.
Cred că vorbisem eu în 24 de ore cu mai mulţi localnici decât vorbise ea. Și nu aveam eu vreun merit, doar ea, pur și simplu, nu vorbea cu ei.
Am cunoscut şi-o fată de 16 ani, cu un bebeluş de şase luni în braţe, care voia doar să ştie cum îi poate face acte lui Neymar, aşa îl chema pe cel mic.
Lui Neymar îi trebuia un certificat de naştere ca să existe.
Nu aş fi crezut că voi fi cel mai aproape de o cădere psihică în izolare, nu de la lipsa oamenilor, ci de la încercările de justificare a rasismului.
Totuşi, în ultimele 24 de ore am auzit şi am citit atâtea fraze rasiste în încercarea de a justifica o altă măgărie rasistă, încât simt că a dispărut orice logică de pe lume.
Unii fac o paralelă între episodul cu Silviu Gherman, comediant ameninţat cu datul în judecată de Ştefan Mandachi, subiect al unor poante făcute de primul, cu pretinsul umor din postarea lui Vladimir Tismăneanu.
Dacă l-am apărat pe primul, de ce nu îl pot apăra şi pe-al doilea?
Simplu, pentru că libertatea de expresie nu poate fi o justificare a rasismului, cu atât mai puţin pentru o mostră de rasism promovat de o persoană care avea pregătirea să înţeleagă foarte bine ce face.
O persoană din sistemul medical, pentru care am tot respectul, îmi scrie insistent, încă de ieri, că este dezamăgită de publicarea opiniei lui Necula în Libertatea, cum să “romii sunt cei care încalcă regulile” şi că “voi apăraţi oamenii care scuipă şi îmbolnăvesc doctorii”. (Este vorba de un caz, iar acela a fost în Deva, nu Ţăndărei oricum; şi nici un articol din ziar nu apără scuipatul medicilor).
Simt că subliniez evidentul când spun că nu etnia te face să scuipi doctori sau să încalci o regulă sau alta. Iar un incident oribil, precum scuipatul sau agresatul unui medic, nu e o justificare pentru propagarea unor poante răsuflate cu ciori şi perpetuarea cu ele a rasismului.
O nedreptate nu e o scuză pentru altele.
Faptul că romii au acces mult mai scăzut la servicii de sănătate decât restul populaţiei este un fapt. Documentat. Şi asta avea consecinţe grave şi înaintea coronavirusului.
Să îngroşăm şi să justificăm discriminarea rasială în timpul pandemiei nu este “lipsit de corectitudine politică”. Este iresponsabil şi periculos.
Mă înfurie ridiculizarea discriminării prin băgarea la înaintare a conceptului de “corectitudine politică”.
Nu, nu vă cere nimeni să fiţi corecţi politic. Trebuie doar să fiţi oameni, atât.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!