ComenteazăCu un președinte adormit prin weekenduri nu s-ar fi supărat nimeni, ne-am obișnuit. Dar avem un președinte care s-a îmbolnăvit de acțiune prin inacțiune.
Raționamentul lui Iohannis merge cam așa: dacă voi nu mă vreți, nici eu nu vă vreau.
Să fim înțeleși, partidele nu și-au revendicat brusc spiritul critic.
Dar partidele au totuși un organ dezvoltat de detectat ura populară. Să ne amintim cum, pe rând, în ultimele decenii, pedeliștii, pesediștii și acum peneliștii se plâng că „nu mai putem merge pe stradă, ne bate lumea obrazul”.
Din acest punct de vedere, Cîțu nu mai există nici măcar pentru alegătorii liberali. Orban la fel. Ultimele două guvernări au fost praf și nu ai nevoie de analize fine ca să te prinzi de asta. Așa că aceia care au votat moțiunea astăzi chiar au împlinit o nevoie populară de a scăpa măcar de un abuz dezorganizat în timpul unei crize economice și sanitare. Sunt măsuri de luat urgent și precis, iar guvernul Cîțu numai precis și rezilient nu e.
Mesajul i-a fost dat lui Iohannis și din interiorul partidului său personal, că doar așa l-a prezentat: PNL. La congres a luat niște huiduieli, iar favoritul său a câștigat, dar a și strâns împotrivă aproape jumătate de partid.
Închis în castel, lângă ultimii loiali
Stilul lui Iohannis e inacțiune cu tupeu. Nu ne mirăm dacă va începe să tragă de toate termenele constituționale și de toate articolele și hotărârile CCR. De la Băsescu încoace, pare a fi o obligație prezidențială să complici lucrurile. Prima declarație a președintelui după ce a trecut moțiunea în Parlament a fost fix în acest spirit: nu-l mai suportați pe omul meu, Cîțu? Ok, ne vedem când ne vedem, poate săptămâna viitoare.
Deși nu recunosc, și liberalii, pe lângă celelalte partide parlamentare, își doresc o separare de lumea irațională a lui Iohannis. Moțiunea de cenzură de azi nu înseamnă decât o altă etapă în marea izolare a lui Iohannis.
Poate că va veni și suspendarea, poate nu se vor strânge oameni la referendum în număr suficient, probabil vom avea un Iohannis din ce în ce mai supărat pe turmă.
Asta da, o pot vedea clar în viitor, un Iohannis tip Nosferatu, închis în palatul de la Cotroceni, înconjurat de ultimele slugi fidele.
Toate s-au întâmplat pentru că s-a amânat democrația până a venit o criză. În vremuri de creștere economică, statul român e atât de slab, încât nu mai e băgat în seamă decât cei care își iau rentele de acolo. În timp de criză, partidele încep să simtă presiunea dinspre oameni. De aceea spun că moțiunea votată azi a fost un mesaj corect și democratic transmis executivului și președintelui.
Într-o „Românie normală”, cum îi place lui Iohannis să tot repete, președintele ar fi luat act de faptul că aleșii din Parlament nu mai vor acest șef de guvern și ar fi negociat urgent altă soluție. Pe noi ne așteaptă amânări la amânări.
Iohannis a ieșit marți seară și cu un discurs scris parcă de același om care i-a scris discursul lui Cîțu pentru Parlament. Pe scurt: lumea e plină de politicieni cinici, plus că e criză în energie și sănătate! Păstrarea lui Cîțu ar fi o formă de responsabilitate și de apărare de COVID și de criza prețurilor! Or, e fix invers, ai nevoie de un om girat cu maximă încredere, care să mai repare ceva cu vaccinarea și care să scoată împreună cu Parlamentul cele mai bune legi anticapitalism sălbatic acum!, când piața sadică extrage sume uriașe tocmai de la sărăcime.
USR e noul PSD în imaginarul iohannist
Și Cîțu, și Iohannis, și Grindeanu, și mai toată lumea, ieri, au avut un singur inamic: USR. Este singura mare noutate din lupta noastră politică. Și ea conține un adevăr prețios pentru ce ar însemna o negociere reală, de oarecare succes: că singura construcție stabilă ar fi cu PNL și PSD la butoane.
Am mai spus-o, o guvernare PSD-PNL e cerută practic de realitățile triste ale economiei românești. Practic, afaceriști mici și medii cer protecție de la cele două mari partide care îi reprezintă, protecție de un mare capital din ce în ce mai necruțător. Nu au nevoie nici de libertarieni cu empatia extirpată, precum Cîțu, nici de rentieri din retrocedări sau din comisioanele fondurilor europene precum aripa ex-PDL și, respectiv, USR.
USR a fost abuzat cu propriile metode – selfie-uri stridente, întreruperi onomatopeice – și de AUR, acest straniu geamăn politic în oglindă, cu ideologie antiliberală, dar cu un comportament identic cu al activiștilor USR de până mai ieri.
Iohannis însuși a reluat ideile prezentate de Cîțu cum că USR este declanșatorul crizei și că USR trebuie să plătească. E un bun debut pentru o înțelegere între cele două partide mari, PNL și PSD. Dar e dispus Iohannis să renunțe la Cîțu pentru asta? E dispus să recunoască public măcar o dată că a primit lecția și că va proceda în consecință? Nu cred. Singura lui strategie e tergiversarea, nepăsarea.
PSD nu are forța să preia frâiele negocierilor. Au jucat bine partida până acum, însă ar face bine să termine cu placa stricată useristă cu „alegeri anticipate”. E cel mai complicat scenariu, e cel care ar necesita poate și o suspendare a președintelui, mă rog, și mai îndelungă prelungire a crizei. Deocamdată mă bucur că PSD nu ia în calcul varianta de guvernare cu AUR. Dar, cine știe, crizele lungi nasc idei proaste.