Plecarea celor cinci europarlamentari din USR în frunte cu Dacian Cioloș, care a dat semnalul unui viitor exod al membrilor PLUS către nou-fondatul REPER, nu este apogeul dezamăgirii acestor generații. Dezamăgirea a început de mult, când transparența clamată a unui partid care trăiește online, cu oameni de orientări ideologice diferite, a propagat în buclă certuri peste certuri și aroganțe care au umbrit multe dintre lucrurile bune făcute.

Cei care și-au pus speranțele în noul partid au aflat, încet-încet, că membrii lui sunt oameni, nu idealuri. Mânați de orgolii, de propriile interese, de importanța pe care ți-o dă atenția publică. Multora nu le-a plăcut când au văzut asta. Alții au învățat pentru prima dată lecția cu ridicatul de statui, iar astăzi se plâng că sunt prea obosiți să o ia de la capăt.

„2 ani și jumătate în politică? O viață! Electoratul uită”

Vorbeam cu un membru din conducerea PLUS, la scurt timp după demisia lui Dacian Cioloș din fruntea USR, și l-am întrebat dacă frământările astea nu fac mai mult rău decât bine pe termen mediu. Mi-a răspuns că votanții nu au, de regulă, o memorie atât de lungă și că până în 2024 este timp pentru stabilitate. „2 ani jumătate în politică înseamnă o viață”, spunea el. La șase luni după acel moment, nucleul PLUS se pregătește să migreze spre REPER. Până în 2024 au mai rămas probabil trei sferturi dintr-o viață.

Să nu credem că va fi un partaj civilizat sau mediat între USR și PLUS. Va fi un divorț urât, chiar dacă uniunea a fost încă de la început doar formală, inclusiv după fuziune. O parte dintre membrii PLUS vor pleca din partid imediat, o altă parte va rămâne tocmai ca să tulbure cât mai mult apele. O parte din USR va duce lupte „de gherilă” pentru a-i elimina pe membrii PLUS incomozi, care au strâns majoritate și conduc unele filiale. Cealaltă parte din USR va încerca să-i convingă să nu plece în REPER și să li se alăture lor, împotriva „teambarna” și a altor hashtaguri interne. O lasă de înțeles toți cei cu care am discutat în ultimele luni, săptămâni, zile. Pentru că ruperea nu a venit peste noapte.

Divorțul a arătat exact la fel precum căsnicia. În foarte puține cazuri USR și PLUS au colaborat și au abandonat identitatea individuală pentru a face parte dintr-o familie mai mare. S-au dat lupte pe filiale: Dacian Cioloș a fost ales președinte, dar vechiul USR a câștigat majoritatea în Biroul Național. Când s-a votat statutul, primul lucru care a picat la vot a fost schimbarea denumirii în USR-PLUS, iar identitatea PLUS-ului s-a șters. 

„Lucrurile astea se întâmplă zi de zi în PSD și PNL, dar există o disciplină de partid pe care noi nu o avem și «rufele» se spală doar intern. Aici există uneori interes să se ducă fiecare scandal în public, oricât de mic ar fi, pe principiul: dacă nu rezolvăm lucrurile cum vreau eu, atunci să se știe peste tot că sunt probleme”, îmi povestea anul trecut, înainte de fuziune, un membru din echipa inițială care s-a strâns în 2016 în jurul lui Nicușor Dan. 

Iar între cele două facțiuni se putea vorbi, nu de puține ori, direct de ură, iar plecarea lui Dacian Cioloș din partid a fost sărbătorită, probabil, cu focuri de artificii. Mai ales după mesajele ambelor părți, care spun că acum vor putea cu adevărat să construiască. Nu a fost clar niciodată de ce unii nu puteau construi din cauza lui Cioloș și de ce Cioloș nu putea construi din cauza altora. Sau de ce vor reuși să facă acum, separat, ce n-au putut face împreună. 

Cum i-au ridicat ungurii statuie lui Reagan

Vorbeam cu un prieten, Mike, născut și crescut în UK, despre alegerile din SUA din 2016, și îmi spunea că noi, generațiile tinere, avem obiceiul să spunem mereu că „niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva” atunci când vine vorba de politică. Că memoria acesta contextuală, social-politică, ne lipsește. Spre exemplu, alegerea lui Donald Trump nu a reprezentat o premieră, crede Mike. 

Și Ronald Reagan, îmi spunea el, celebrul președinte republican care e asociat cu încheierea Războiului Rece, era tot un fel de mic Trump. Avea derapaje, adesea tindea să escaladeze în discursuri tensiunile cu Rusia, dar la el celebrul sistem de „checks and balances” american a funcționat, iar istoria îl ține minte ca un erou.

Reagan are o superbă statuie într-una dintre piețele centrale din Budapesta, în fața Palatului Parlamentului, în contextul în care Ungaria e unul dintre puținii prieteni europeni ai Rusiei astăzi. Oare ungurii care trec pe lângă Reagan în fiecare zi regretă sau sunt învățați cu ridicarea de statui?

„Vremurile se schimbă foarte ușor”, îmi spunea Mike. Și nu puțini sunt cei care se uită astăzi la ce se întâmplă în USR cu același gust amar pe care l-au avut americanii în 2016. 

USR-ul este un partid tânăr, dar a avut totuși 10 ani să crească de când i-a turnat Nicușor Dan temelia, a trecut prin două tururi de alegeri parlamentare, a avut în spate o parte dintr-o mișcare civică enormă, mișcare care a schimbat guverne prin proteste. A beneficiat de un capital de încredere inimaginabil astăzi în politica din România, comparabil poate doar cu cel avut de Băsescu în primul mandat. 

REPER? Partidul pe care Cioloș a promis că nu-l va înființa

Ce va fi REPER? Un alt partid care va avea nevoie de 5-10 ani să crească, dacă vrea să aibă un cuvânt de spus pe scena politică. Un partid care va rupe în primul rând din electoratul USR, care deja se subțiază din 2019. Va fi un partid pe care Dacian Cioloș a spus în 2017 că niciodată nu îl va înființa. „O angajare acum într-un partid nou n-ar face decât să dezbine și mai mult forțele care încearcă să se regăsească. Nu doresc să fiu cel care dezbină, care fracturează și mai mult”, spunea fostul premier tehnocrat atunci, citat de HotNews.

Există un eșantion din populație care a spus de mai multe ori, chiar ferm, că nu se regăsește în nicio formațiune electorală. Și că ar vrea un partid nou, pe care, iată, cinci membri din fostul PLUS îl oferă. Însă pe cât de înapoiați politic ne declarăm public, pe atât de sofisticate ne sunt gusturile și pretențiile electorale. În ritmul acesta, ar trebui să avem zeci de partide și o țară măcinată de politicieni care vor să arate că unii sunt mai de dreapta decât alții. Care fac concursuri pentru a afla cine-i mai moderat sau mai centrist. Miza: timpul și speranțele unui popor deja obosit, toate învelite sub un fals steag al democrației. Fiindcă numai a democrație nu seamănă circul acesta. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News