Înlăturarea lui Georgescu nu rezolvă problema: doar o amână și o acutizează

Țara arată făcută țăndări la acest capitol politic. 

Populația antagonizată, polarizată și radicalizată: ambele părți luptă pentru același ideal – cel puțin declarativ.

Încrederea în instituțiile statului e la un minim istoric – încrederea în tot ce e oficial e pusă total la îndoială. 

Marea parte a deciziilor și circul arestărilor: arată cel puțin îndoielnic iar pe alocuri caragialesc. Deciziile importante ar trebui dovedite și explicate așa încât să te înțeleagă și aprobe și bunica din Obor. Altfel – ai reacție inversă.

Presa & ONG – produc pentru o mare parte a cetățenilor totală neîncredere. Oare de ce? Nici măcar instituțiile UE – la noi au avut multă autoritate – nu mai au o susținere atât de sigură.

Deciziile majore politice din ultima jumătate de an – au distrus și minima încredere care mai exista. Va fi greu de recâștigat încrederea și autoritatea. 

Și aici nu Georgescu e marea problemă, ci cauzele care au dus la crearea „fenomenului Georgescu”. Deciziile partidelor mari și a instituțiilor statului au făcut ca cele 10% ale lui Georgescu să ducă la 40%? 

De ce votează oamenii cum votează? Electoratul nu e atât de „spălat pe creier” cum credem – și e dreptul lui să voteze cu cine crede de cuviință. Poate că are o datorie de plătit actualilor?

Recomandări

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

De fapt, din ce e compus electoratul „fenomenului Georgescu”? Și, mai ales, care sunt cauzele care-l produc? Pentru că el este mult mai divers decât pare: are și abandonați, și nereprezentați, dar și furioși pe diverse nemulțumiri. Unele cauze cu rădăcini foarte profunde.

Și aceste nemulțumiri nu pot fi liniștite cu predici intelectuale & jurnalistice moraliste & abstracte?

Adică e greu de crezut „elita” care a impus umilitor și slugarnic lideri precum Băsescu și Iohannis să revină și să țină predici de morală și etică politică. Reacția e de a vota exact invers. Cum ironizam zilele trecute cu un amic: dacă „lumea bună” – foștii băsiști și iohannesiști de primă linie & ong & papioane & „presă bună” ar cere să votăm Georgescu – poporul ar reacționa în direcția opusă.

Sună trist – dar cam aici suntem. Oare de ce? Păi, ia întrebați de câte ori problemele păturilor largi au fost obiect de solidaritate și interes ale elitei? Niciodată! Pentru că ruptura e totală.

Grosul populației percepe elita presei, ONG, intelectuală – ca parte a puterii chiar dacă „ea le vrea binele”. NU – ea vrea conservarea puterii. Așa o percepe. Oare de ce?

Da, e multă propagandă nocivă – dar fiți sigur că nu ea este baza reacției populare.

Recomandări

Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU

Înlăturarea lui Georgescu nu rezolvă problema: doar o amână și o acutizează.

Totuși vorbim de aproape jumătate din electoratul acestei țări – mă tem chiar că e mai mare. 

Care sunt nemulțumirile lor reale și care sunt cauzele lor?

Am intrat într-o epocă a politicii revanșiste – și asta nu anunță nimic bun.

Despre toate astea mâine, poimâine în Libertatea, sper. Îmi este tot mai greu să scriu despre aceste subiecte extenuante.

Istoria unui vot de blam

După căderea comunismului, în una dintre guberniile Rusiei (un soi de județe mai mari) a fost ales guvernator un om devenit repede foarte prosper și oligarh care și-a făcut din gubernie propria feudă. 

Un fenomen cunoscut și pe la noi, supranumit „capitalism de cumetrie” cu „baronii locali”. Ei bine, au trecut alegeri peste alegeri și oligarhul nostru câștiga fără probleme: dar era mereu singur în alegeri – oamenii nu prea avea de ales între el și altul. La un moment dat a venit o directivă care obliga prezența în alegeri și a altor candidați: ca să dea bine la popor. Era un soi de mimare a democrației. Oligarhul ce a făcut? Pentru a nu se expune prea tare și a avea totul sub control și-a pus contracandidat femeia care-i făcea curat în casă. Pe lista electorală a apărut cunoscutul oligarh și o oarecare doamnă total necunoscută. Nimeni nu știa cine-i și pe cine reprezintă. 

Recomandări

Lupta pentru supraviețuire a femeilor în România comunistă, când produsele pentru igienă intimă sau contraceptivele erau rarități: „Mai foloseam cârpe, dar de multe ori nu aveam din ce rupe”

Au venit alegerile și mare a fost mirarea când la numărătoare votului necunoscuta l-a zdrobit pe faimosul oligarh și guvernator. Povestea – reală – a devenit o legendă și un important caz de studiu în analiza alegerilor. Cum a fost posibil? A fost un vot de blam radical. Asta se întâmplă în multe momente când apare ruptura între elita conducătoare și popor, mai ales când mai este susținută și de multă nemulțumire, nedreptate, inegalitate etc.

La noi nu e foarte diferit după cum îmi explica prietenul – antropologul și lingvistul – Dan Ungureanu (acum 6 ani, dar nu s-a schimbat esențial nimic doar anumite cifre): „avem 1.042 de români cu o avere între 5 şi 10 milioane de dolari, 569 – între 10 şi 50 milioane de dolari; 41 au o avuţie cuprinsă între 50 şi 100 de milioane de dolari, 23 – între 100 şi 500 de milioane de dolari, iar 3 au averi de peste 500 milioane de dolari. O campanie electorală costă cam 100.000 de dolari. În afară de PSD, celelalte partide au cam 20 de deputați. O campanie costă 100.000 de euro. 20 de campanii, un milion. Cei mai bogați 1.100 de români au bani arhisuficienți de finanțat partidele. 23 de români au averi suficiente ca să bage un partid întreg în Parlament, fără nici un fel de susținere populară”.

Cauzele principale?

„Haosul acesta nu e provocat de un om. El e doar vârful aisbergului. Haosul acesta e un marker pentru ce se întâmplă în țară, economic, politic și social. Există o segregare economică mare, nu spun mai mult, sunt zone întregi deșertificate economic, sistemul politic e de tip oligarhic. Din punct de vedere social România e scindată fundamental. 

Faptul că cetățenii, mulți de altfel, se agață disperați de un om ca Georgescu, ei bine, asta nu anulează problemele lor și nici nu invalidează teribilă segregare, mai ales economică, din țara noastră. (…)

Ergo, soluția e să le dăm oamenilor tot mai multă democrație, drepturi civile, sociale și politice, drepturi economice menite să le dea viață decentă, educație publică solidă. Când se vor simți protejați într-un asemenea stat, ei singuri vor recunoaște și vor detesta un clovn. Nu se întâmplă asta acum, iar România tocmai a fost retrogradată din categoria țărilor democratice. Eșecul României nu e eșecul cetățenilor ei, e eșecul elitelor ei, mereu rapace, nepăsătoare și autosuficiente” – nota profesorul Aurel Giugăl. Și nu pot să-l contrazic.

Dacă ar fi să enumăr cauzele principale ale acestui fenomen care produce o politică a revanșei, ele ar arăta în următoarea direcție:

– Avem o parte prea mare a populației care se simte abandonată – și care crede că a pierdut. Acest abandon politic, social și economic își are rădăcinile în anii ‘90. Iar de-a lungul timpului s-a accelerat acest sentiment. De aici și o dorință de nesupunere și revanșă față de cei pe care ea îi percepe ca responsabili și vinovați: elita politică oficială.

– Un imens electorat adormit care se simte nereprezentat și el. Mulți ani a fost pasiv: nimeni nu s-a interesat de nevoile și interesele lui. El va vota cu primul excentric sau radical care le va deschide poarta și-i va întreba de sănătate.

– Un public destul de mare afectat social și economic, care vede inegalitatea și inechitatea socială ca pe o mare nedreptate și atribuie acest lucru establishment-ului politic. Cauzele economice sunt esențiale în acest joc. Atenție: e mult mai ușor să suporți egalitatea în sărăcie decât inegalitatea și inechitatea în bogăție.

– Un alt public mare dezamăgit pe diverse sectoare ale vieții – cu cauze multiple.

– Mai există membrii unui public educat și potent financiar foarte revoltat: ei simt că au plătit un preț prea mare și prea lung pe ceea ce au. Și au nevoie de o revanșă.

– Mai există un public tânăr foarte nemulțumit; de unde și intenția mare de plecare. Copiii celor bogați pleacă pentru statut – ei au fost educați de media și de cei din jur că e rușinos să stai aici: ei au statut pentru „afară”: imaginea „lumii bune”. Există copiii clasei de mijloc foarte bine educată gata de export: ei văd cariera legată doar de educația de „afară” și o carieră meritocratică tot „afară”: văd România ca o țară sub ocupație – de o elită prevenită. Cu cei săraci e cel mai clar: ei pleacă de sărăcie. 

– Grosul acestor elemente sunt legate de cauzalități economice – sărăcie, proastă distribuție, inechitate, un preț prea mare pentru prea puțin și mai ales inegalitate. Există multă frustrare pe nedreptatea socială creată – care s-a tot adunat. Mai există multă frustrare pe nedreptatea politică: oamenii percep statul și instituțiile statului ca lucrând în folosul unora.  

– Cum observa și profesoara Eniko Vincze: „Anularea alegerilor sau excluderea unor candidați nu rezolvă problemele socio-economice ale oamenilor, create de economie. Prețurile bunurilor și serviciilor continuă să crească, în timp ce salariile și pensiile sunt înghețate. Problemele create de liberalizarea sectorului energetic nu sunt soluționate. Statul nu vrea să cheltuie bani publici pentru investiții în locuințe publice și caută să atragă actori financiari și ONG-uri pentru a produce locuințe sociale și locuințe accesibile ca preț. Marii proprietari, marile corporații și oligarhia financiară sunt protejate în continuare de stat prin politici fiscale care le favorizează”.

– Există o întreagă mașinărie de stat indusă prin presă și „societate civilă” legată de „oamenii buni și frumoși” și „oamenii defecți” care trebuie „să-și schimbe mentalitatea” și că tot ce-au făcut ei e „fier vechi”. Asta a produs imensă frustrare și lipsă de minim respect social, economic, politic unei pături imense populare. Pentru demnitate oamenii au nevoie de minimă poziție socială, economică și politică – vor să fie respectați. Minim. 

– La toate acestea, atenție: s-a adăugat criza pandemică și războiul. Oamenii nu au uitat perioada COVID în care puterea, presa, ONG-uri, elitele și-au arătat fața destul de dură – percepută de ei ca o forță autoritară și nedreaptă, abuzivă. În ce privește războiul el e privit cu multă teamă și tendința este aderarea către „partida păcii”, nu a înarmării. E de verificat pe cifre. Asta e tendința în întreaga Europă. 

Și ultimul factor: SUA cu politica lor nouă, care e foarte aproape de această turnură conservatoare. Nu rămâne fără urme.

Ce-i de făcut? Să începem cu cauzele.

Urmărește-ne pe Google News