Șase posturi de televiziune din Republica Moldova au, de luni, licența de emisie suspendată. În Letonia, canalul TV Rain, post de opoziție refugiat din Rusia, și-a pierdut și el licența, după ce un prezentator s-a referit la armata Federației Ruse ca la „armata noastră”.
Degeaba au explicat realizatorii TV Rain că publicul lor e rus și că a spune „armata rusă” sau „armata noastră” e un act jurnalistic firesc și nu o declarație de simpatie sau de aprobare.
Jurnaliști din mai multe țări europene s-au solidarizat cu echipa TV Rain. Citat de Meduza, un alt site rus de opoziție, redactorul-șef al TV Rain a spus, uluit, că „suntem într-un deja-vu”. Din exil au ajuns în alt exil.
După ce au fost izgoniți din Rusia pentru că erau prea puțin ruși pentru gustul lui Putin, ziariștii de la TV Rain au devenit prea mult ruși pentru gustul autorităților din Letonia europeană.
Comisia pentru situații excepționale
În oglindă, ceea ce se petrece la Chișinău face parte din același peisaj al cedărilor democratice. Comisia pentru Situații Excepționale, care activează în perioada stării de urgență, a interzis 6 posturi TV.
Nu e clar dacă decizia a survenit din cauza patronatului sau a conduitei. Ambele motive sunt invocate în comunicat, niciunul nu e asumat decisiv de Comisie.
Ziarul de Gardă a rezumat acționarii televiziunilor interzise: de la soția unui deputat socialist la un candidat la alegeri al Partidului Șor, de la un cetățean rus la un ONG din Moscova, finanțat de o bancă rusească de stat.
În afară de starea de război, decizia regimului condus de Maia Sandu nu e însă motivată explicit: poate fi acționariatul un motiv de suspendare a licenței? Legea nu indică acest lucru. Pot fi abaterile de la conținutul echidistant un motiv? Da, însă prin Consiliul Audiovizualului, ca și la București, nu direct printr-un for de urgență militarizat.
Întrebarea care se pune, atât la Riga, cât și la Chișinău, este: cât timp poți folosi din armele adversarului tău înainte de a începe să semeni cu el?
„În orice război la care participă comuniștii, cei care rezistă sunt numiți agresori”
Dacă ești Vladimir Putin, nu e nevoie să-ți faci atâtea scrupule. Arestezi oameni, desființezi televiziuni, ziare, radiouri și site-uri.
Moscova are acest obicei, rezumat memorabil de filosoful britanic Roger Scruton: „Poziția sovietică oficială este aceea că, în orice război la care participă comuniștii, cei care rezistă dominației comuniste sunt, de fapt, agresorii”.
Asta se întâmplă și acum. În ciuda evidenței, Kremlinul susține că Ucraina și NATO au amenințat și atacat Rusia. O minciună.
Dar Uniunea Europeană, SUA și aliații săi își bazează societățile pe alte reguli, legale și transparente, pe care oamenii le cunosc și la care consimt. De altfel, exact în numele acestor libertăți, sute de milioane de oameni din lumea democratică încurajează cu empatie sau măcar acceptă în mod democratic ajutorul dat de guvernele lor Ucrainei. Aceiași oameni suportă restricțiile și efectele economice inevitabile.
O lume liberă e cea care creează spațiu pentru presă liberă, care cultivă critica și dezacordul. În jocul cu sumă nulă declanșat de război, unde câștigul cuiva este pierderea celuilalt, aceste drepturi se pot deteriora ușor și în aplauzele publicului, care vrea ca dușmanul să fie strivit cu orice mijloace.
Însă tocmai înverșunarea criminală a Federației Ruse ne poate da măsura a ceea ce avem de apărat. Putin și camarila n-ar fi atât de porniți, dacă nu și-ar da seama că Ucraina se îndreaptă spre ceva extrem de diferit, un loc unde tradițiile tribale lasă loc drepturilor generale, cetățenești, pe care Kremlinul le diprețuiește. Pentru Moscova, drepturile și disputele libere din societățile liberale sunt demne de dispreț. Avem ceva valoros de apărat aici, asta ne indică ura sovietică renăscută.
De aceea, măcar să-i spunem cenzurii cenzură. Asta se întâmplă acum la Chișinău. Și să fim conștienți că cenzura funcționează în vreme de război, dar că nu poate da un scop guvernării. Republica Moldova a anunțat că suspendarea licențelor este valabilă doar pe timpul stării de urgență. În partea aceasta de lume, asta poate însemna o eternitate.
foto: Hepta