Tertipuri domestice pentru a masca noncombatul, pretextându-se că nu știu câți jucători aveau probleme medicale, că unii plecau deja de la echipă, plus alte aiureli menite să justifice o atitudine total neprofesionistă. Ce echipă angajează jucători care pleacă după penultima etapă? Dacă era UTA în poziție retrogradabilă, tot așa se comportau, își lăsau jucătorii să plece? Evident, simple întrebări retorice cu care nu trebuie să ne batem capul prea mult. 

Mai apoi, după ce Dinamo a bătut previzibil, obținând în extremis barajul, a venit declarația lui Rednic de la conferința de presă. Pasămite, el a făcut ceva pentru Dinamo, ceea ce s-a văzut și la meciul Dinamo – UTA („Eu am făcut ceva pentru Dinamo. S-a văzut și azi!”). Adică din postura de adversar, Rednic, antrenorul arădenilor, face ceva pentru Dinamo, echipa adversă. Asta da atitudine! Iată o declarație suficient de clară pentru a se (auto)sesiza Liga Profesionistă de Fotbal (LPF). Dar nu se va întâmpla nimic, totul va merge mai departe. Lumea se bucură că au căzut Craiova lui Mititelu și Voluntariul lui Pandele, echipele cu foarte puțini spectatori, și cam atât-i tot. O nonatitudine!

Se trece ușor cu vederea că într-un final de sezon, în zona retrogradării era nevoie ca toate echipele să joace corect, tocmai pentru a respecta competiția sportivă, jucătorii, finanțatorii și spectatorii care plătesc bilete și duc fenomenul fotbalistic mai departe. Dintre toate cele 10 echipe ce au jucat în ultima etapă, una singură, UTA, echipa din Arad, a ales să joace fals, să mimeze, să ne ducă înapoi în timp. Să ne ducă în vremurile ce le credeam apuse, atunci când „Mitică de la Ligă”, „Contele Blatula”, „Pinalti” și alți meseriași în ale blatului își făceau de cap prin liga ce-și zicea și-și zice profesionistă. 

Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”
Recomandări
Cazul medicului timișorean Octavian Mazilu care număra șpaga în toaletă: condamnat cu suspendare, pentru că „nu condiționa actul medical de primirea banilor”

Absolut penibil! Ne plângem că în competițiile europene ne bat cine vor și cine nu vor, am ajuns să tremurăm și cu echipe din Islanda și Luxemburg, dar nu ne uităm în ograda proprie. Publicul își face treaba, în acest sezon fotbalistic, suporterii au venit în număr mare la meci, se joacă deseori cu stadioane pline, sunt spectatori mulți și la FCSB – incredibil, FCSB a jucat meciul cu CFR Cluj cu 54.000 de oameni în tribune, Dinamo, Universitatea Craiova, Petrolul, UTA, suporterii sunt generoși, vin la meci, plătesc bilete, se bucură de sport, de fotbal, de ideea de competiție. În aprilie 2024, Gazeta Sporturilor anunța că pentru prima dată din 1998, asistența totală de pe stadioanele primei ligi depășea două milioane de spectatori – ultima data când s-a depășit două milioane de spectatori fusese în sezonul 1997/1998.

Prin urmare, există speranțe, există energie, entuziasm, iar campionatul de fotbal poate progresa, poate deveni unul bun, mai bun decât ceea ce avem acum. Dar nu cu mentalitatea echipei arădene, ce a venit tocmai din vestul țării, din fruncea seriozității, da – cam ironic, nu?, una ce și-a ascultat antrenorul cu mentalitate de mic bișnițar, și a hotărât că trebuie să joace un fel de țurcă. Evident, în apărarea echipei din Arad și a antrenorului său, Mircea Rednic, se pot aduce multe argumente pentru a justifica deciziile. Nu mai interesează pe nimeni, s-au făcut oricum de râs. 

Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor
Recomandări
Răscoala sătenilor de la Lupșa, Alba. Cum au fost deposedați de sute de hectare de terenuri și păduri prin cadastrarea sistematică a imobilelor

Important este că oamenii care se uită la fotbal înțeleg și acționează în consecință. Atunci când antrenorii și patronii noștri din Superliga sunt de toată jena, tribuna le găsește pseudonime rizibile. Așa ne-am îmbogățit de-a lungul timpului cu marii oameni de fotbal Mircea Rednic „Strâmbu”, Florin Marin „Flocea” sau Gheorghe Ștefan „Pinalti”. Pentru generațiile de acum, Mircea Rednic e depășit, e total anacronic, e din vremurile combinațiilor și ale blatului. Poate că e timpul să lase fotbalul în pace. Îi face un imens deserviciu!

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (26)

Kicker23   •   22.05.2024, 16:42

Dle "ziarist" de ce nu judeci cu aceesi masura toate meciurile prezumat incorecte ? Nu-mi amintesc ca FCSB sa mai fi castigat vreun meci dupa ce a devenit matematic campioana,Petrolul a fost ciuca batailor pe final de campionat,de ce nu iti pui intrebari si in directia aceea.Vai de capul vostru,dar si de al nostru ca citim articolele astea de specialitate turceasca.

csaba   •   22.05.2024, 16:25

Aveți dreptate, a fost o mizerie acel meci, Dinamo nu va retrograda chiar dacă este cea mai slabă echipă, de trei ani se chinuie și mereu se găsește o chichiță ca să scape!

m1a2r3i4a1n5a6   •   22.05.2024, 10:18

Domnule Gugăl, nu mă interesează deloc futbalul, dar mi-au căzut ochii pe primele cuvinte ale articolului dvs . Intr-un final înseamnă în cele din urmă. Cred că dvs ați vrut să spuneți la finala sau la sfârșitul.C umpărați-vă un dicționar al limbii române. M.Grancea

Vezi toate comentariile (26)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
Știrileprotv.ro
Mărturiile părinților care și-au salvat copilul din calea unei mașini care fusese proiectată pe trotuar, lângă ei, în Galați
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță care este, de fapt, puterea astrogramei. Cum poți obține avantaje din partea universului
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
GSP.RO
Calificare-boom în grupă: FCSB poate încasa o sumă imensă, cu 40% peste cât anunță Gigi Becali! Calcule actualizate
Nicoleta Svârlefus anunță ce zodii o duc bine în ultimele zile din august. Vești bune pentru acești nativi
FANATIK.RO
Nicoleta Svârlefus anunță ce zodii o duc bine în ultimele zile din august. Vești bune pentru acești nativi
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Unica.ro
Val de comentarii după cea mai recentă apariție a Nicoletei Luciu. 'Nu te mai recunosc' Cum arată acum vedeta / FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Observatornews.ro
Îngheţate la dozator şi vafe, duse la control la laborator. Rezultatele sunt îngrijorătoare
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei
HOROSCOP
Horoscop 31 august 2024. Capricornii se inspiră de la orice persoană care este capabilă să-și coordoneze singură viața, sub toate aspectele ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI