3 comentariiAtunci, ca și acum, Trump a câștigat prezentându-se ca forță „antisistem”. Dacă nu vrem să batem câmpii, se cuvine să admitem că același diabolic termen – „sistemul” – are de fapt două fețe, două ipostaze sau dimensiuni.
Trump reprezintă partea sistemului format din miliardari de dreapta, care profită din globalizarea economiei fără stări de spirit „umanitare”.
Kamala Harris reprezenta cealaltă față a „sistemului” și anume marea birocrație (inter)națională (de la Washington și Bruxelles) care, după colapsul URSS, a crezut cu o naivitate bine remunerată în „sfârșitul istoriei” și a topit vechiul liberalism capitalist în utopia „obligatorie” a „corectitudinii politice”.
Ambele fețe ale sistemului se uită (doar) la bani și stau (de fapt) cu spatele la exploatații (inter)naționali, numai că sistemul Trump măgulește și promite să „răzbune” marginalizații domestici, pe cât sistemul Harris e mămica „imigranților” (numai buni să compenseze declinul demografic al societăților occidentale prin votanți garantați ai „liberalilor” de stânga, ca stâlpi ai statului asistențial).
Pe ambele maluri ale Atlanticului, establishment-ul birocraților politic corecți – o etică multiculturală ipocrit adoptată și în companiile multinaționale – a evadat atât de mult din realitatea clasei de mijloc pauperizate încât aceasta s-a radicalizat. Nu Trump va pune cruce ideologiei woke/cancel culture: el s-a urcat doar pe valul pornit deja împotriva acestui „Wonderland” represiv, care etichetează orice „eretic” drept „fascist”, tot așa cum Putin îl socotește pe Zelensky „nazist”.
Se vor uni vreodată „fasciștii” acuzați de Greta Thunberg cu „naziștii” propagandei de la Kremlin? Nici vorbă, pentru că ambele etichete sunt mincinoase, confirmând tragic deriva în care au intrat deopotrivă Occidentul și Rusia postsovietică din epoca „postadevărului”.
Dacă Putin nu are cum să se schimbe (și, pentru moment, nu poate fi nici schimbat), Uniunea Europeană și elitele federale de la Washington mai au posibilitatea de a o face, dacă vor să nu piardă partida geopolitică în meciul cu BRICS+.
Deși greșelile lor neforțate sunt oarecum identitice, pe noi, ca români, ne interesează mai cu seamă ce se va întâmpla în Uniunea Europeană. În ultimele trei decenii, aceasta s-a cufundat în trei iluzii aproape sinucigașe. Prima: vom fi mereu apărați de americani și asta nu ne costă mai nimic. NATO egal America, iar America va câștiga pentru noi orice război, așa cum a făcut în cele două conflicte mondiale. A doua: vom continua să producem „servicii” și bunuri de lux (cel mai bogat european este șeful francez al grupului LVMH) în timp ce China ne va manufactura toate produsele curente, din consumul cărora ne întreținem prosperitatea.
În sfârșit, Rusia – o fată cu care poți discuta, chiar dacă nu a ieșit ieri dintr-un pension de maici – ne va furniza oricând energie ieftină (Nordstream 1 și 2), așa că exporturile germane, din care se hrănește cam toată economia Eurozonei, sunt asigurate.
Atât raportul Draghi (ce să facem ca să ne reindustrializăm și să redevenim competitivi în domeniile de vârf), cât și înăsprirea regulilor de azil, adoptate de Comisia Ursulei von der Leyen, au apărut înainte de victoria lui Trump: ele sunt prime măsuri de revenire la realitate pe care Putin le-a impus europenilor și care urmau să fie completate prin multe altele, chiar și în ipoteza că oponenta lui Trump ar fi câștigat bătălia prezidențialelor americane.
Să sperăm acum că ieșirea din pariul exclusiv pe „cavaleria” din filmele western – exprimată prin crearea unor forțe armate europene (sub comanda NATO, dacă dl Trump vede că plătim 3% din PIB pentru asta) – se va confirma, de îndată ce egoismele naționale lasă locul unor investiții palpabile și unor standarde militare comune, la care să participe și Marea Britanie.
Pentru moment, rămân totuși destul de sceptic, pentru că „sistemul A” (Trump/Elon Musk) pare mai realist decât „sistemul B” (progresiștii care-și caută identitatea sexuală pe terasele Starbucks din metropolele europene și americane). Problema e următoarea: cum să revenim cu picioarele pe pământ fără să facem sinteza dintre Trump și Putin, așa cum e ea încarnată de Viktor Orban, care are o anumită viclenie inteligentă, spre deosebire de modestul șef de galerie George Simion? Nu mai e timpul să ne consolăm cu mioriticul „vom trăi și vom vedea”.
Dacă tot schimbăm președintele și vom avea o nouă majoritate parlamentară, ar trebui să-i votăm în curând pe cei care, de bine, de rău, înțeleg gravitatea situației actuale și se gândesc că nu e cazul ca România să adoarmă în papuci, pe fondul unor scandaluri cu vile postprezidențiale sau al chefurilor cu pesediști la care participă Mircea Geoană.