ComenteazăÎn județul Tulcea trăiesc aproximativ 50% dintre etnicii ruși din România și cam 10% dintre cei ucraineni. În timp, au învățat să conviețuiască, deși chiar și azi mai întâlnești mici frecușuri între lipoveni (rușii) și haholi (ucrainenii).
Peste Dunăre, în raionul Odessa, trăiește a doua populație de români din Ucraina, după cea din raionul Cernăuți. Cei mai mulți dintre cei 125.000 de români se declară, la referendumuri, moldoveni.
Riscul geostrategic al undiței
Dacă te duci la pescuit pe brațul Chilia, trebuie să ai grijă când lansezi. Dacă ești mai avântat, s-ar putea ca tu să stai cu picioarele în România, iar momeala să fi aterizat pe mal, în Ucraina.
Ultima mare migrație dinspre Ucraina înspre România n-a fost una a oamenilor, ci a mistreților. În 2018, vânați în masă în sudul Ucrainei, în încercarea de stopare a pestei porcine africane, sute de mistreți, cei mai mulți infectați, au traversat Dunărea înot, înspre România.
Au transmis boala populației de mistreți din Deltă și porcilor din gospodăriile oamenilor, iar județul Tulcea a devenit cel mai mare focar de pestă porcină africană de pe teritoriul României. Zeci de mii de porci din ferme au fost incinerați, pagubele au fost de câteva zeci de milioane de euro.
Pagubele au fost imense. Exemplu: o singură fermă, care are și abator, și fabrică de prelucrare a cărnii de porc, a avut pierderi de peste 10 milioane de euro.
Cam asta-i situația aici, pe graniță. Din când în când situația se mai tensionează. Mai scufundă ucrainenii un vapor, blocând pentru ani canalul Sulina, pentru a devia traficul fluvial pe Chilia, mai încep construcția unui canal artificial, care să le ușureze ieșirea din Dunăre în Marea Neagră, ne mai certăm pe insule fluviale sau maritime, pe platoul continental din Marea Neagră, dar, în rest, e liniște, se fac multe programe transfrontaliere finanțate de UE, e bine.
Ziua când războiul n-a venit
Liniștea trebuia să înceteze ieri, 16 februarie, conform informațiilor furnizate lumii de către americani. Surse extrem de serioase și de bine informate, printre care trebuie să menționăm CIA, au lăsat să se scurgă informația că Rusia lui Putin va ataca Ucraina pe 16 februarie. Cred că s-a anunțat și o oră exactă, cumva, dar nu sunt sigur.
Analiștii militari români (nici nu știam că există atâția) au dat, și ei, ca sigură această informație. Nu poți să ignori atâtea surse de încredere. Serviciul de spionaj al SUA, oameni responsabili din administrația americană și, bonus, reputați analiști români care sunt convinși că rușii vor intra în Ucraina pe 16 februarie constituie un motiv de îngrijorare, mai ales pentru niște oameni trăind atât de aproape de zona de conflict.
Am stat ca pe ace toată ziua, de la începutul ei, de la 0.00, până la 0.00. 24 de ore de angoasă. Îl văzusem pe Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, povestind că una dintre țintele prioritare ale rușilor va fi și raionul Odessa. Practic, mă așteptam ca în lentilele binoclului pe care-l folosesc pentru bird-watching să văd tancuri rusești, de data asta, în loc de cormorani.
Dar n-am văzut. Nu se știe de ce, în ciuda informațiilor de o acuratețe deosebită furnizate de aliații americani, rușii nu au atacat nici atunci, nici când și nici unde ne spusese CIA.
În săptămâna în care a ieșit la iveală, ca urmare a unei investigații federale, că echipa democrată a candidatei Hillary Clinton a plătit pentru infiltrarea serverelor lui Trump, pentru a se planta acolo false dovezi ale colaborării acestuia cu Putin și Rusia, o administrație democrată nu se mai împiedică în amănunte și promovează fake news-ul ca strategie de stat.
Nu este prima informație falsă, lipsită de orice dovezi, promovată de administrația Biden. Una la fel de gogonată a fost cea prin care ni se spunea că CIA și Pentagonul au dovezi certe că Rusia pregătește niște filmări false prin care vrea să arate că ucrainenii au atacat Federația Rusă, iar ei nu fac decât să fie obligați să răspundă la agresiune.
E halucinant cât de proastă pare întreaga omenire în ochii strategilor americani. Aceasta a fost strategia folosită de Hitler atunci când a vrut să-și justifice atacul asupra Poloniei: au îmbrăcat în uniforme ale armatei poloneze niște nefericiți pe care i-au împușcat pe teritoriul german, pretinzând că atacaseră Germania. În foarte scurt timp, tancurile germane defilau prin Varșovia. Iar noi trebuia să fim convinși, în lipsa oricărei probe, că rușii pregăteau o manevră similară, la aproape 80 de ani distanță.
Povestea armelor de distrugere în masă din Irak
În 2003, Colin Powell, la acea vreme secretar de stat al SUA, a susținut în fața Consiliului de Securitate al ONU că există dovezi certe că Saddam Hussein deține arme de distrugere în masă, încercând astfel să justifice programata invazie a SUA în Irak. Au trecut 19 ani de atunci și nici până astăzi nu a fost găsită nici măcar una dintre acele arme de distrugere în masă, chimice, biologice sau nucleare.
A fost un fake news de proporții globale, care s-a lăsat cu sute de mii de victime, morți în războiul declanșat de SUA sau în tragedia umanitară ce i-a urmat.
România a trimis, de-a lungul timpului, mii de soldați în acest război bazat pe o minciună. Unii au murit acolo, mult mai mulți au fost răniți, cam toți s-au întors cu sechele pe viață.
Am citit și ascultat analize fine, care justifică minciuna de stat ca fiind un instrument necesar în încercarea descurajării războiului. Dacă acceptăm această teorie, atunci acceptăm că statul, oricare ar fi el, poate să ne mintă oricând, în numele unui interes superior. Interes superior pe care nu știm cine-l definește.
Minciunile, ca politică globală
Credibilitatea SUA în această parte a lumii nu este nici acum la niște cote prea ridicate. Multe promisiuni, multă fanfaronadă, soldate, de obicei, cu achiziții de armament inutil, pe care nici măcar nu ni-l permitem. Minciunile, prezentate ca strategie de stat, rămân minciuni și atât. A le îmbrățișa fără discernământ, a le disemina, a le prezenta drept adevăruri incontestabile reprezintă o formă de inconștiență greu explicabilă.
Atunci când vom înghiți că știrile false sunt o formă acceptabilă a politicii statale, va trebui să nu mai avem nici cea mai mică pretenție de democrație, egalitate în drepturi, justiție. Exact ceea ce ne diferențiază de guvernările precum cea de la Kremlin.
Libertatea este un ziar care încurajează libertatea de exprimare și consideră că o conversație națională civilizată și argumentată, pe teme polemice, este esența unei societăți democratice. Dacă doriți să citiți și alte opinii și perspective, în diverse chei, despre conflictul Rusia – Ucraina – NATO aveți la dispoziție în secțiunea de „Opinii Libertatea” articolele lui Ovidiu Raețchi, Costi Rogozanu, Răzvan Luțac, Vasile Ernu.