ComenteazăCu alte cuvinte, niște sătuce ilfovene poluează oaza verde numită București, plină de mașini, construcții alandala, făcute fără supraveghere reală a autorităților, oraș flancat de afaceri serioase și cât se poate de clar poluatoare (tot soiul de arderi suspecte de material poluante au loc frecvent în incineratoarele unor companii care se dau „curate” și care fac bani cu lopata – vezi cazul întins pe ani de zile Iridex – groapa de gunoi Rudeni-Chiajna).
Așa aș crede că arată o propagandă bine plătită – că doar nu de puține ori m-am trezit coleg de studiouri TV sau de buletin de știri cu tot soiul de băieți deștepți ai seringilor arse care intrau ca prin minune să spună ei opinii despre calitatea mediului. Sau poate nu e propagandă, poate e doar prostie pură a unei mari părți din presă, e posibil și asta. Cert e că, urmărind câteva jurnale TV de mare audiență, monopolul e deținut clar de abordarea complet ridicolă a „Lăsatei Secului”, explicația fiind promovată de autoritățile de mediu. Mai trebuie să aflăm cât cheltuie ministerul respectiv cu publicitatea pe diverse televiziuni, doar ca să preia servil astfel de glume sinistre.
Nu spun că nu există arderi aiurea, nu spun că nu există topire ilegală făcută de grupuri infracționale organizate, nici alea pedepsite. Pedepsiții apar prin reportaje cu căruțe pline de mașini de spălat stricate – ăia, săracii, sunt vinovați pentru orice, ieri îi batjocoream că iau ajutor social, azi că ne poluează mall-urile din București.
Dar sunt totuși sigur că zecile de weekenduri cu poluare maximă, unele în plină pandemie, cu mașinile încremenite în parcări, nu sunt doar rezultatul poluării de la sat înspre oraș.
Apoi, vă dați seama câți bani ar trebui să facă ăia de ard cauciucuri ca să ungă toată poliția, toată autoritățile de mediu doar să tacă din gură? Eu văd mai curând inversul. Că n-au destui bani să-i ungă și că tocmai ei sunt luați la rost prin „reportaje” ca să scape adevărații poluatori.
Îmi amintesc cum „știrea la modă” era într-o vreme un linșaj la adresa oamenilor străzii care luau PET-uri din containerele speciale ca să le vândă, că, vezi doamne, afectau profitabilitatea unor companii care investiseră în trei containere ca să vândă ele plasticul. Nu i-a dat prin cap nimănui să bage mai repede legea răscumpărării plasticului la prețuri bune. NU! Dar le-a dat prin cap să se ia de sărăcani că nu-i lasă să facă doar ei un ban din vânzarea de PET-uri.
Ne-am lămurit, deci. De fiecare dată, mecanismul e același. Dă-o pe amărășteni. Ai o tonă de cocaină care spală malul Mării Negre? Ok, atunci dai juma‘ de an știri cum ai prins adolescenți care dețineau un gram de iarbă pentru majorat. Așa și cu Bucureștiul.
Nu facem nimic să stopăm creșterea numărului de mașini, tolerăm deversări
Nu facem nimic să stopăm creșterea numărului de mașini. Nu forțăm constructorii să nu polueze cu particule, mult peste medie, în timp ce lucrează. Permitem cartiere întregi de blocuri cu fosă septică. Facem scandal că avem canalizare proastă după ce construim ca nesimțiții „rezidențe verzi” defrișând și făcând praf parcurile.
Tolerăm deversări și poluatori diverși, companii medii și mici din jurul Bucureștiului care fac praf periodic lacuri, râuri, rezerve de apă curată etc. Cerem să se taie copacii că ne cad crengile pe mașini. Bucureșteanul chiar are creierii poluați de propria importanță. Și-și merită soarta dacă crede balivernele cu arsul cauciucului de infractori misterioși (de obicei indicați ca fiind romi, ca să fie tacâmul complet).
Se creează astfel din nou distincția între oamenii buni și curați de la oraș și mizeria poluatoare din jur. Uităm că ministrul mediului de până mai ieri, Costel Alexe, este urmărit penal pentru șpagă în tablă contra certificate de emisie. Anul trecut el livra presei aceleași explicații cu sărăcimea ilfoveană sau sătenii ultratradiționaliști care dau foc la tot ce apucă. În treacăt mai erau pomenite niște „unități industriale” care ard chestii, niciodată numite clar, mai niciodată acuzate clar, și care au și obiceiul de a hărțui presa de câte ori le sunt pomenite numele.
Institutul Național de Sănătate Publică dă date care sună cam așa: „Principalele contribuții la emisia totală de PM2,5 din aer revin în mod aproape egal încălzirii rezidenţiale (45,8 %) şi traficului rutier (45,5 %), aportul surselor inventariate din sectorul industrial şi al serviciilor fiind de 8,5%. La emisia totală de PM10 din aer, principala contribuție îi revine traficului rutier (48,4 %), urmată de încălzirea rezidențială (39,2%); sursele inventariate din sectorul industrial și al serviciilor aduc un aport de 11,7%” (sursa). Asta la doar un tip de particulă (PM2,5).
Adăugați poluarea făcută de extinderea imobiliară, care a duduit pe timp de pandemie, și cu muncă la negru la greu, și poluatoare la greu. Adăugați incineratoarele din jurul Bucureștiului care nu sunt deranjate de nimeni. Și vom putea trage liniștit concluzia. Pe de o parte, nu înțelegem că avem de făcut ceva în comunitate, că nu mai putem să orăcăim că ne mor copii de la poluare în timp ce îi ducem cu mașinile de colo-colo toată ziua. De cealaltă parte, că trebuie să mai și punem presiune reală pe politicieni și instituții să nu-și mai bată joc de noi la știri cu poluatorii de „Lăsata Secului”, doar pentru că fie au pus botul la șpăgi, fie le e frică de companii prea puternice financiar și poluatoare care au uns cu bani pe toată lumea.
Suntem dublu poluați. Și de ipocrizia propriului nostru stil de viață, și de lașitatea noastră în fața unor baștani care s-au umplut de bani pe plămânii noștri.
foto: Inquam Photos / George Călin