Vin dintr-o comunitate în care educația religioasă este esențială, aşa că de la 6 ani sunt obișnuit cu lecturarea textelor biblice şi interpretarea lor. Fiind o comunitate a cărţii, precum cea iudaică şi protestantă, baza educaţiei religioase se făcea prin munca permanentă cu textele Vechiului şi Noului Testament: cunoaşterea şi interpretarea lor. Am povestit pe larg în volumul Sectanţii: tehnicile de rezistență a comunităților marginale creştine în diversele regimuri autoritare.

Chiar dacă am plecat de foarte tânăr de acasă (15 ani), devenind un laic convins, care crede în separarea Bisericii de Stat, privind înapoi pot spune că poate cea mai mare lecţie de educaţie primită vine din acest exerciţiu excepţional de citire, cunoaştere şi interpretare a textelor.

Ca om educat înainte de 90 în regimul comunist, ideea de a avea ore de Religie la şcoală mi se pare neverosimilă. Aşa cum mi se pare incredibil să văd icoane în clasele şi holurile şcolii: unele chiar funcţionând ca element sacru cu lumânare aprinsă. Oare e corect?

Eu cred cu tărie că aceste elemente nu au ce căuta în şcoală şi că educaţia religioasă în forma ei de cateheză e o chestiune privată, care trebuie să se facă în familie şi Biserică.

Dar e una să vorbeşti teoretic şi cu totul altfel când ai copil şi ajungi să te confrunţi direct. În cazul meu, iniţial am zis că al meu copil nu va merge la orele de religie. Dar treptat lucrurile s-au complicat şi a ajuns. Nu văd o tragedie în acest fapt mai ales dacă dai de un profesor echilibrat.

La ora de religie se face, de fapt, catehism

Din observaţiile mele văd că ora de religie este construită cu ideea de a fi catehism şi demers apologetic: adică este centrată nu pe cunoaştere, ci pe dogmatică, de subordonare şi „pregătire de cadre” creştine supuse Bisericii. Lucru pe care trebuie să îl facă familia sau Biserica, nu şcoala. 

Şcoala are o funcţie educaţională universală: de a oferi copiilor cunoaştere, instrumente de înţelegere, care să ofere autonomie de cunoaştere şi dezvoltare proprie în diverse contexte sociale, politice, economice şi culturale. 

Eu cred că această cale e perdantă pentru toţi: copiii vor avea natural o reacţie negativă şi folosesc ora de religie doar pentru notă, iar Biserica îşi externalizează un domeniu care tradiţional îi aparţine şi asta poate avea efecte negative care se vor întoarce împotriva ei.

Şi copiii pierd din punctul de vedere al instrumentelor de cunoaştere – dogmatismul are tenta de a distruge universalismul cunoaşterii.

Ora de religie e predată în şcoli ca şi cum copiii sunt pregătiţi pentru seminarii teologice să devină preoţi.

Şcoala nu pregăteşte preoţi, medici, ingineri, militari, contabili etc., ci oferă cunoaştere şi instrumente ca după absolvire copilul să poate fi gata să-şi aleagă orice meserie şi să aibă instrumentele necesare pentru a o însuşi. Şi asta e doar un capitol al educaţiei.

Dacă aş preda ora de religie (am absolvit filosofie, dar sunt familiar cu istoria religiei şi teologia biblică), fireşte că aş pune accentul nu pe cateheză, dogmă şi apologetică, ci pe instrumente de cunoaştere. Religia este unul dintre constructele umane complexe şi fascinante.  

Eu aş porni minimal: învăţarea de a citi şi interpreta textele numite sacre ale religiilor care nu sunt deloc simple. Citirea şi interpretarea lor poate deveni un instrument imens, care te poate ajuta. Pentru că necesită nu doar rigoare, ci o bună cunoaştere a istoriei, culturilor diverse, contextelor sociale, politice, istorice şi o capacitate de a face comparaţii între epoci prin înţelegerea cauzalităţilor. Religia în vechile epoci a funcţionat şi ca organizare socială, politică, economică, culturală foarte complexă. Acest tip de hermeneutică e un instrument foarte util şi complex de cunoaştere şi înţelegere.

Iar acolo avem o mulţime de teme fundamentale esenţiale pentru istoria omenirii de o actualitate copleşitoare. Mi-ar plăcea să discut despre muncă şi odihnă şi cum au fost ele gestionate de vechile popoare; despre împrumut şi dobândă aşa cum e discutată în Biblie; despre mâncare, alimentaţie şi de ce e atâta rigoare acolo; despre redistribuţia resurselor şi statutul păturilor sărace; despre libertate şi obligaţii.

Despre formele de organizare politică la diverse religii; despre îngrijirea naturii şi responsabilitatea omului faţă de natură; despre critica socială inventată de primii proroci etc. Teme care pe copii şi adolescenţi chiar i-ar atrage şi ar fi cu folos dacă tot am introdus ora de religie în şcoli. Dar pentru toate astea ai nevoie de oameni pregătiţi, cu o minte liberă, şi nu dependenţi de Biserică.

Isus Hristos din Evanghelii – radicalul meu preferat pe înţelesul copiilor şi laicilor

Acum ceva ani am fost întrebat cum se raportează un intelectual de stânga la Isus Hristos. Cam asta am răspuns. 

Sunt din categoria oamenilor de stânga care iau în serios creștinismul. Am citit mulți marginali, radicali și tot soiul de revoluționari, dar toți par mici copii pe lângă ce am citit în Evanghelii și scrisorile lui Pavel. Creștinismul e de departe cel mai radical lucru ce mi-a fost dat să aud și să citesc.

Ce Dumnezeu mai radical putem avea decât unul care renunță la puterea divină, la puterea nemărginită pentru a salva și a fi alături de cei „căzuți în păcat”, adică niște condamnați politic? Se sacrifică, devine unul dintre noi, pentru a ne salva, un act politic nemaiîntâlnit, de o radicalitate fără precedent în istorie.

Renunță la toate atributele divinității, ale puterii supreme și coboară printre noi, devine egal cu creatura sa, dar pentru a fi alături nu de dregătorii și înțelepții vremii, ci pentru a spăla picioarele curvelor, a mângâia săracii și a vindeca bolnavii. Și spune ce? Că aduce nu pacea, ci războiul, un război care se câștigă nu cu arme și violență, ci cu vorba și fapta: se câștigă prin sacrificiu.

Dar nu e străin de bici. Oriunde apare El, în jurul lui se naște scandalul politic, pentru că el răstoarnă, dă peste cap toate regulile Puterii, dizolvă cutumele, scandalizează „bunul- simț”. În noua lume politică propusă de El nu mai există iudeu, roman sau grec, nu mai există femeie sau bărbat, iar familia trece în plan secund: introduce principiul universalismului.

În templu, locul puterii religioase, dă năvală cu biciul, iar bogaților le spune că nu pot intra în „împărăția cerului”, noua orânduire politică, și că ei trebuie să renunțe la bogăție. Și își alege ucenici, cei care vor pune bazele unei revoluții unice în istoria lumii, nu oameni din elita vremii, din rândurile dregătorilor și cărturarilor, ci niște amărâți de pescari iudei pentru a lua în derâdere cum numai el știe Puterea vremii.

Un creștinism deteriorat

Creștinismul oficial s-a deteriorat însă mult. Ce avem noi este o formă anchilozată, moartă, ritualizată. Avem, în mare parte, exact rezultatul a ceea ce detesta Isus. Avem un Isus Hristos cuminte, care nu scandalizează, slujește Puterea, bogații și înțelepții vremii. Respectă toate regulile și cutumele vremii. Iubește, culmea, până și banii, le face chiar reclamă și e prezent supus la toate protocoalele Puterii. Avem un Isus Hristos ultraconservator, cuminte, comod și care promovează o „teologie a bunăstării”.

Nu, acesta nu e Isus Hristos cel din Evanghelii sau pe care ni-l explică apostolul Pavel. Nu, Isus Hristos e militant, radical, împotriva cărturarilor și dregătorilor oricărei forme de Putere care își construiește noua împărăție stând la masă cu curvele și păcătoșii, cu săracii și bolnavii și ne învață că toți suntem egali, că trebuie să dăruim și să ne dăruim, să trăim împreună și să nu ne mai supunem orbește relației stăpân-sclav. În noua ordine politică trebuie să fim ființe libere. Iar pentru a fi liberi trebuie să fim egali și trebuie să ne eliberăm de orice formă de tiranie și de dominație, ierarhie, supunere. Acesta este Isus Hristos cel din Evanghelii. Nu ascultați ce vă spun dregătorii și cărturarii care fac sluj Puterii, ci citiți, măcar de sărbători, Evangheliile și trăiți nu în litera, ci în spiritul ei.

Când eram mic, bunelul îmi spunea că eu am de dat un singur răspuns în legătură cu Isus. Întrebarea e următoarea: dacă Isus Hristos ar apărea astăzi, eu cum m-aş raporta la ce spune şi face el? Şi m-a învăţat un cântec:

Isus Hristos / Woody Guthrie, 1940 / Traducere Dan Sociu

Iisus Hristos era un bărbat care călătorea în sus și-n jos,
un bărbat muncitor și curajos,
le zicea bogătanilor: dați la săraci banii
și l-au băgat în mormânt bogătanii.

Iisus era bărbat muncitor, făcea tâmplărie
și discipolii lui numai oameni de omenie,
dar lașul murdar Iuda Iscariotul
l-a băgat în mormânt, ticălosul și idiotul.

S-a dus la polițiști, s-a dus și la preoți,
le-a spus același lucru la toți:
Vindeți-vă bijuteriile, dați la săraci banii,
dar l-au băgat în mormânt barosanii.

Când venea Isus în oraș, orice muncitor, orice simbriaș
credea în vorbele lui,
dar bancherii și preoții i-au bătut în palme câte un cui
și l-au băgat în mormânt șnapanii.

Și oamenilor li s-a tăiat răsuflarea când au auzit oroarea.
Toți se întrebau de ce oare
Știau magnații și soldații lor blestemații
ei l-au pus pe Isus pe cruce, în soare.

Am scris cântecul ăsta în New Yorkul ștabilor
și al preoților, și al sclavilor.
Dacă Isus ar predica azi, pe cuvânt
că l-ar pune iar pe cruce și l-ar băga în mormânt.

foto: 123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News