Iubire, tu, reşou de BCA – amintiri din ‘90

Mai jos, un fragment din volum, în exclusivitate pentru cititorii Libertatea: 

„Toamna a trecut repede şi iarna a venit şi mai repede. În P7  a venit pe neașteptate. Atunci am început să gustăm din plăcerea frigului de cămin. Încălzirea era aleatorie. 

Şi, în căutare de hrană şi căldură prin diverse camere – căci doar asta ne interesa în prima fază de iarnă –, am dat peste acest obiect. M‑am uitat la el şi am rămas cu gura căscată : iată, brutalismul funcţional în forma lui pură. Şi eu veneam din ţara brutalismului total, dar acest obiect îmi depăşea orice imaginaţie. 

Eu sunt un mare fan al obiectelor meşterite de mâna omului în afara celor de serie. În Est există o cultură enormă la acest capitol. În comunism a devenit o adevărată artă. Noi aveam şi un concept pentru asta – samodelka: ceva făcut cu propriile mâini. Ceea ce azi se numeşte homemade. Doar că e ceva făcut nu neapărat acasă, ci mai ales la fabrică, la uzină, în construcţii, la un loc de muncă, deşi exclude producţia de serie.

Mereu am fost fascinat de aceste obiecte făcute din te miri ce. În copilărie eram abonat la o revistă gen Mâini dibace care te învăţa cum să faci diverse obiecte din reciclarea unor materiale folosite. Era o adevărată cultură a acestor transformări. Ideea era să nu se arunce nimic, totul să se transforme. Şi anumite obiecte‑gunoi deveneau obiecte funcţionale şi obiecte decorative. Şi azi ştiu să fac din tuburi de perfuzii – kapelniţa – peşti decorativi sau stilouri împletindu‑le.

Recomandări

Trump sugerează ce așteaptă de la Volodimir Zelenski, după ce l-a dat afară de la Casa Albă: „Asta previne ca Rusia să lanseze o invazie”

Dar în P7 – la fetele din Vaslui, Bacău, Suceava, Bârlad, Galaţi, Constanţa sau Botoşani – am văzut ceva ce depăşea imaginaţia mea. Când am intrat la ele, în mijlocul camerei era acest sanctuar‑vatră – ca un obiect ancestral, rămas din epoca medievală sau din Antichitate, căruia focul clasic îi fusese înlocuit şi adaptat noilor posibilităţi tehnice. Am stat puţin până să mă dumiresc că acest obiect era un reşou. Şi totuşi, era mai mult decât un reşou.

În mijlocul camerei era o piatră, un bolţar, un cotileţ, ar zice basarabenii, un cub de BCA – pentru cei mai tineri: BCA înseamnă beton celular autoclavizat – ce avea săpat un şanţ spiralat prin care trecea un fir de nichelină cuplat la două cuie de care se prindea cablul ce ducea la priză.

Era reşou sau plită electrică ? Era şi, şi – un soi de foc sacru: încălzea încăperea chiar bine, găteai de la cafea la fasole şi lăsa aşa, un sentiment de siguranţă. Era genul de obiect indestructibil: simţeai că se poate nărui o lume, dar nu el, că pot ceda toate obiectele de pe lumea asta – dar el nu va ceda niciodată. E genul acela de sentiment de siguranţă şi stabilitate pe care azi obiectele le‑au pierdut definitiv. Precum oamenii.

Recomandări

Alfred Simonis dezvăluie cum au negociat liderii PSD zborurile Nordis: „Vreți să veniți și voi?”. „Da, cu condiția să plătim”

Nu se mişca, nu se dezechilibra, nu ceda, nu cădea, nu se sfărâma, nu se defecta, ţinea orice pe el, funcţiona permanent, nu avea ce să se strice. Iar dacă firul acela se ardea, îl înlocuiai uşor. Dar nu am văzut vreunul să se fi ars. 

Fireşte, cuiele trebuiau să fie izolate bine. Însă de obicei aceia ce le construiau erau meşteri. Dar simplitatea lui era dezarmantă. Eu nu am văzut ceva mai simplu şi mai funcţional făcut de mâna omului modern în afara unei fabrici, a unei uzine sau a unui atelier de producţie. Era precum apa, focul, aerul, pământul, piatra. Era indestructibilul reşou de BCA care ţinea vie flacăra vieţii.

Acest BCA se găsea peste tot unde se construia ceva şi nu costa aproape nimic. Iar cele două cuie şi spirala de nichelină se găseau în magazine la preţuri meschine. Construcţia reşoului era aproape primitivă – dar genială. Un brutalism total, dar cu o funcţionalitate perfectă.

Singura lui problemă ? Consuma multă energie – dar la căminele de studenţi şi nefamilişti de prin fabricile şi uzinele ţării asta nu conta aşa mult. Energia însemna altceva atunci. Şi totuşi, mai avea un defect: puterea lui prea mare făcea des să sară rezistenţele de pe la panourile căminelor şi chiar să pocnească becurile.

Recomandări

Senatul vrea să dea peste 15.000 de euro pentru recunoașterea facială a angajaților, deși susține că strânge cureaua. Mario Oprea: Peste o săptămână o să vă dăm informații

Moldovencele de dincoace de Prut, colegele noastre din P7, fierbeau apa la acest obiect magic şi începeau să frece nesul. În timp ce frecau nesul, pe acel obiect se prăjeau feliile de pâine. Nici un toaster din lume nu poate prăji pâine precum acest obiect : picta prin ardere feliile, lăsând acel miros de pâine prăjită de firele încinse. Mirosul plăcut care alunga foamea sau o amplifica.

Era anul 1990 – Era Noastră sau După Hristos –, eram într‑o cameră din căminul Puşkin 7 – Copou, Iaşi, şi cântam la o chitară: Iubire, tu, reşou de BCA.

El era Reşoul de BCA – reşoul săracului inventat de muncitori de prin uzinele, fabricile şi şantierele patriei şi lăsat moştenire studenţilor. El  ne‑a încălzit an de an şi a gătit pentru câteva generaţii. El merită toată aprecierea noastră – şi va intra în istorie.”

Despre cartea Generația canibală. Cartea maturității, editura Polirom 2024:

Anii 90. Cad regimurile comuniste în tot blocul estic, URSS se dizolvă şi sălbaticii copii dingo pleacă în toate direcţiile plini de speranţă, entuziasm şi o poftă nebună de viaţă. Unii pleacă pentru prima dată la studii în „noua Patrie” România, alţii rămân în statul proaspăt înfiinţat, Republica Moldova, iar alţii fug clandestin spre „noul paradis”, „afară”, în Occident. Tinerii studenţi basarabeni, ultimii copii ai Imperiului, veniţi în noua Patrie, descoperă o lume total diferită de a lor. Românii şi basarabenii par două triburi distincte care vorbesc aceeaşi limbă, dar cu alte înţelesuri şi care practică alte ritualuri. Peste toţi însă vine o nouă lume, cu o mulţime de tentaţii, ce le aduce tot ce le-a lipsit – libertate nelimitată şi mărfuri fără număr – şi ei au ales: Always Coca-Cola. Noua epocă le oferă chiar mai mult: pe lângă libertate şi speranţă, le aduce inflaţie, şomaj, dezindustrializare. Se trece de la producţie la comerţ, nimeni nu mai doreşte să fie – toţi vor să aibă. Societatea devine un adevărat carnaval şi comerţ pe mormintele vechii lumi: din epoca comunistă direct în epoca western a Estului nostru sălbatic. Iar din tot acest vârtej se naște o nouă generaţie: generaţia canibală.

Urmărește-ne pe Google News