Și eu plec de la Libertatea, ziarul cel mai profesionist pentru care am scris

Când cineva vrea să distrugă o armată, îi elimină comandantul. Când un patronat vrea să distrugă un ziar, îi îndepărtează liderii. În peste 25 de ani de presă, nu am întâlnit decizie mai aberantă și mai scandaloasă precum cea luată pe 6 decembrie 2023 de Ringier, care a anunțat că dă afară 20% dintre angajați, printre care și pe Cătălin Tolontan, Iulia Roșu, Camelia Stan – trei editori coordonatori ai unui subiect comun: echipa de 40 de oameni care este sufletul, inima și creierul celui mai citit cotidian din România.

O oază de libertate și de corectitudine

Tolontan și oamenii de la Libertatea sunt de o modestie enervantă.
Mi-a spus să nu scriu despre el și să nu uit de ceilalți colegi, demiși, încă nedemiși sau rămași. Voi scrie așa: 

Când am intrat prima oară, acum trei ani, în redacțiile „Libertatea” și GSP (unde l-am cunoscut și pe Cătălin Tolontan), am fost surprinsă. Toată lumea era foarte politicoasă și toți lucrau în liniște – două redacții foarte mici, concentrate pe texte care pentru cineva care scrie despre filme reprezentau adevăratul jurnalism. 

După ce am început să colaborăm, mi-am dat seama că Tolontan e genul de om care îi schimbă pe ceilalți prin puterea exemplului, fără să le spună: „Faceți așa!” sau „Faceți ca mine!”. Pentru că el muncea mult, vorbea calm (mi-a mărturisit rușinat că a avut și alte vremuri), spunea întotdeauna „mulțumesc” și răspundea prompt la e-mailuri, a selectat și lângă el au venit colegi care făceau la fel. Completându-se într-o diversitate cum rar întâlnești, ei au alcătuit împreună, editori, redactori, reporteri, ceva unic.

Recomandări

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

„Libertatea” a fost pentru mine o oază de libertate și de corectitudine. Nu mi s-a spus ce și când să scriu, nu mi s-a tăiat din texte. Dimpotrivă, editorii, printre care și Iulia Roșu, concediată deja, redactorul-șef Dan Duca și Tolontan s-au străduit să le facă mai bune și, de fiecare dată când aveau altă sugestie pentru titlu, mă întrebau. Când le propuneam un subiect, îmi spuneau să nu-i mai întreb și să scriu. Colegii de la newsdesk săreau imediat când făceam o corectură, când eu sau altcineva greșisem. O adevărată echipă, în timp real. 

Am fost profund impresionată să văd cât de mult țin acești oameni unii la alții și cât de solidari sunt în tragedii cum a fost dispariția Iuliei Marin sau a lui Mihnea Vasiliu.

Cunoscusem mai devreme redacția GSP din documentarul „Colectiv”, al lui Alexander Nanau, unul dintre cele mai bune filme din lume despre ce înseamnă să faci presă și să o faci atât de bine, încât să poți schimba ceva în jur. Nu e dată să ascult melodia de la finalul filmului – „Nothing More”, a trupei The Alternate Routes – fără să nu mă gândesc nu doar la tinerii de la Colectiv, ci și la jurnaliștii pe ale căror figuri obosite se oprește adesea camera lui Nanau. „Heroes don’t look like they used to/They look like you do”. 

Recomandări

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Să faci jurnalism adevărat presupune nu doar să fii un jurnalist bun și integru, ci și să faci un sacrificiu de care cititorii nu sunt conștienți. Înseamnă să treci tot ce înseamnă viața ta – tu, sănătatea ta, familia, pe planul doi. 

Ei sunt modești și nu le va conveni că scriu asta: n-am mai întâlnit până acum în presa din România un asemenea eroism și un asemenea devotament pentru adevăr. În țara lui „merge și-așa”, asta frizează nebunia. Iar publicul a simțit și a fost pe măsură.

„We are how we treat each other and nothing more”, spune piesa de mai sus. „Nu ne definim decât prin cum ne purtăm cu ceilalți”. Jurnaliștii demiși au conștiința împăcată. Dacă Ringier nu își dorește decât să se înece în bani, să-i urăm succes.

Mi se pare firesc să mă retrag. Textul care va apărea zilele următoare va fi ultimul. 

Mulțumesc, a fost o onoare să scriu în „Libertatea”! 

Urmărește-ne pe Google News