Jandarmeria nu poartă mască? “Purta și am încheiat discuția”

Aleea perpendiculară pe școala unde se votează, îmi aduce și acum aminte de clasele primare. Deși a fost micșorată de un proiect imobiliar, copacii care împrejmuiesc aleea de intrare sunt și acum, după 30 de ani, plini de vrăbiuțe. Același cântec în zori, atmosfera e stricată de grămada de mașini parcată în incinta școlii. Pe atunci, puținele Dacii erau lăsate în stradă.

În fața mea, bătrânul are picioarele spre interior, papucii lui maronii, înălțați și roși de mersul deficitar, au forma neputinței. De abia înaintează, dar nu se lasă. Se sprijină de un alt bătrân, care, la rândul lui, se sprijină de baston. Fenomenal cadrul, imaginea e de prime time.

În spatele meu, oprește duba Jandarmeriei. Nouă, curată, impecabilă. Duba plină, nicio mască.

– Hai, servici ușor!, le urează jandarmul celor din mașină. Jandarmul pornește vioi spre secția de votare, pe care trebuie să o păzească. Ceasul arată nouă și treizeci de minute, nicidecum șapte la cât începe procesul de votare. “Ce s-a mai schimbat lumea”, îmi spun în gând.

În timp ce mi se ia temperatura, observ cum lângă mine, jandarmul vioi dă un noroc zdravăn, chiar mai zdravăn decât cele din timpurile fără pandemie. Cel de la situații de urgență, nu se lasă nici el mai prejos. Câteva poante scurte, atmosfera e cordială. Holul are același ecou, de după dulapuri mă aștept și acum să iasă un coleg pus pe șotii.

Recomandări

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Nu mă abțin și mă trezesc vorbind de după masca care mă trage de urechi:

 – Jandarmeria, nu poartă mască?

Ecoul se încăpățânează să se facă auzit și o ia la fugă pe holuri, cred că se duce la etajul doi, face un tur de cancelarie și apoi intră în cabinetul de biologie unde se holbează la vulpea împăiată, la care ne opream toți cu cravatele sugrumate. Apoi se duce la parter, în sala de sport, unde proful cărunt le ținea pe fetele din clasă, pe genunchii lui. Pe noi, băieții, ne trimitea la fotbal.

S-a întors ecoul, e lângă mine, între timp și jandarmul vioi a găsit masca. 

 – Chiar așa…, mai zic cu jumătate de gură, vreau să mai spun ceva de 10 august, dar cel din secția de votare îmi cere buletinul. 

Un domn ce pare șeful de pe acolo, în timp ce trece țanțoș pe lângă mine, îmi șoptește, dar cu tărie în glas, stăpân pe situație:

– Jandarmul purta mască! Doar așa vă informez, EU! 
– Nu purta…
– Purta și am încheiat discuția!

Votez. Ștampila are puțin tuș, culoarea e a stiloului chinezesc cu care am scris prima dată. L-am făcut cadou celei mai frumoase fete, dar tot cu fotbalistul clasei s-a combinat.

Când ies pe hol, jandarmul vioi e la post. Nu reușesc să-l salut, ceva mă oprește, și o iau pe scări în jos. La unul dintre geamuri e tartorul, șeful suprem de acum al holurilor de altădată.

Recomandări

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

–  Să-i mint și eu pe părinții mei în vârstă că purta mască? Să-i trimit la vot? 

Se uită pe geamul murdar, mustăcește. Acolo era un nuc, fix în mijlocul terenului de fotbal, dar el nu are cum să știe asta. Nu are cum, pentru că deși am copilărit în școala asta, e prima dată când cineva mă minte în față, ca autoritate, de față cu tot holul.

La jumătatea drumului, pe scările ce duc la etajul trei, marcate acum cu sensuri unice, mă întâlnesc cu bătrânii sprijiniți într-un baston. De după masca pe care o poartă ca la carte, respectând toate regulile, bătrânul cu picioarele precum doi plopi secerați de furtună, mă întreabă:

– E aglomerație, sus? 
– Sus e doar ecoul nostru, îi răspund, iar cei doi zâmbesc și oftează în același timp.

Urmărește-ne pe Google News