Joia în care morţii au rămas singuri. Mormintele și ritualul memoriei

În fiecare an, primăvara, când începeau muncile câmpului, începea şi „sezonul cimitirelor“. La ţară, bătrânii merg regulat la cimitir, ca în propria ogradă sau grădină: strâng iarba uscată, fac curăţenie, pun flori noi, dau cu var tulpinile copacilor, vopsesc masa şi gărduţul. Fac toată această muncă de întreţinere a mormintelor celor dragi de câteva ori în fiecare an. Nu e uşor pentru ei. Natura este nemiloasă: iarba creşte, materia din care sunt făcute lucrurile se sfarmă, se dizolvă în timp. Până şi metalul rugineşte.

Timpul şi natura au grijă să distrugă, să ducă tot în uitare. Doar nişte bătrâni au grijă cu încăpăţânare să li se opună. Bătrânii au grijă de morminte.

Cînd eram mai tânăr, nu înţelegeam nimic din această muncă epuizantă. Pentru ce? De ce? Cu ce folos? Mi se părea total inutil. Ce ascunde toată această poveste, ritualul îngrijirii unor morminte invadate de buruieni?

Acest ritual este un anumit fel de a menţine memoria vie. De a o întreţine. E memoria omului simplu şi sărac. Singurul lui fel de a menţine amintirea vie sunt aceste munci cotidiene, deloc uşoare şi deloc comode. Memoria este întreţinută prin aceste greutăţi şi munci ritmate. Dacă nu le ai, ele trebuie inventate. Altfel, intervine uitarea. Iar „în viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decât moartea“. Uitarea este unul dintre ele.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

În Joia Mare de Paşte, acest ritual avea o încărcătură aparte: era momentul lui culminant.

Mama plivea mormântul tatei. Acum îl are şi pe al fratelui. Mai are părinţii. Cele două rânduri de părinţi. Mai are fraţi şi multe rude apropiate. Trei generaţii se odihnesc aici, pe câmpiile Bugeacului. An de an, mormintele trebuie îngrijite. A făcut asta pînă spre 80 de ani. Cât a putut. Nu e deloc simplu, la vârsta ei. Mai ales în sudul torid al Bugeacului. Dar memoria are un preţ. Ea trebuie întreţinută, altfel uităm şi murim. Mai ales de Joia Mare, de Paşte, mormintele nu sunt lăsate singure.

I-am văzut şi azi în oraşe pe aceşti bătrâni în faţa cimitirelor închise: cutremurător.

Pentru bătrâni, memoria este foarte importantă, pentru că memoria este sigurul lucru pe care-l mai au şi singurul refugiu împotriva singurătăţii. Îngrijirea mormintelor este acest ritual al luptei împotriva singurătăţii, acest ritual al memoriei şi al comuniunii, al întâlnirii cu cei dragi fie şi sub forma unei amintiri.

După foarte mulţi ani, acest ritaual practicat mai ales în Joia Mare a fost întrerupt. Da, noi vrem să-i protejăm de moarte. Bătrânii însă nu se tem de moarte, ci de uitare şi singurătate. Se tem de singurătate mai mult decât de moarte.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Astăzi ei au avut de suferit. Pandemia ne modifică până şi ritualurile morţii. Pandemia ne închide până şi cimitirele. Să sperăm că nu pentru mult timp. Pandemia însă nu ne poate lua memoria. Poate ar trebui ca noi acum, cei mai tineri, să ne amintim de ei şi să nu-i lăsăm singuri.

Urmărește-ne pe Google News