România înregistrează astăzi peste 6.470 de victime ale virusului SARS CoV-2. 100 de tragedii de la Colectiv în 223 de zile.
Altfel spus, un Colectiv la fiecare 2 zile și 6 ore. Fix trei Colectiv în fiecare săptămână.
Acestea sunt datele negre acumulate din 16 martie 2020, ziua în care președintele Iohannis a acceptat că există o pandemie și a decretat starea de urgență.
Din 16 martie (de fapt din 21 martie, data primului deces cauzat de infecția cu SARS CoV-2) și până azi au murit de 100 de ori mai mulți oameni decât în accidentul tragic de la Colectiv din 30 octombrie 2015.
În 2015 nu eram deloc pregătiți pentru un accident de amploarea celui din clubul bucureștean. Nimic nu a funcționat nici măcar la nivelul intervenției primare, pentru că nu ne mai lovisem de așa ceva de zeci de ani și protocoalele, cele care existau, dacă existau, erau cunoscute doar la nivel teoretic.
Oricâte cursuri și simulări la tablă, oricâte prezentări în power-point ar fi văzut medicii și salvatorii români, nimic nu i-a putut pregăti practic pentru un eveniment nefericit în care un incendiu rapid provoacă sute de victime într-un timp extrem de scurt.
Tragedia care a sfâșiat mitul sistemului de sănătate românesc
27 de morți în noaptea tragediei și încă 14 morți în primele 7 zile și, în egală măsură de crunt, redescoperirea faptului că sistemul medical românesc este exact așa cum îl știam toți: plin de el, slab dotat, virusat până peste cap de autosuficiență, corupție, bacterii cu atribuții de baroni locali și tăceri complice care au făcut ca, la final, numărul morților să urce la 64. Plus mulți alții marcați fizic pentru restul vieții.
Printre lucrurile rămase neschimbate în cinci ani regăsim modul în care sistemul minte pentru a se proteja și starea acută de nepregătire.
Descoperim, cu fiecare ocazie din ce în ce mai nefericită, precaritatea sistemului medical românesc. Un sistem în care, totuși, se duc anual peste 10 miliarde de euro. Este drept, cei mai mulți bani din aceste 10 miliarde nu se duc pentru spitale și dotări moderne, ci către furnizori și, în special, către industria farmaceutică.
Nu ducem neapărat lipsă de fonduri, deși stăm prost față de media europeană la acest capitol, dar ne lipsește cu asupra de măsură viziunea și precauția. Dar în fața bolilor ipotetice care ne pândesc nu suntem proști pentru că nu suntem precauți, așa cum spune președintele Iohannis, ci nu suntem precauți pentru că suntem ticăloși.
Viziunea multora dintre responsabilii mai mari sau mai mici din sănătate nu depășește orizontul fondării și menținerii de feude în spitalele țării.
Mulți dintre marii profesori nu-și iau informațiile din studiile și protocoalele internaționale!
Mai nou îi preocupă și privatizarea sistemului medical. Pentru că, totuși, 10 miliarde pe an, o sumă mereu în creștere, nu-s de lepădat. Este inacceptabil ca în secolul XXI, după mai bine de 1.000 de ani de reacții documentate în fața diverselor pandemii să mai bâjbâim medical și procedural așa cum bâjbâia Avicenna la începutul secolului al XI-lea.
Este inacceptabil, dar este de înțeles mai ales într-o țară în care multe dintre vedetele de carton ale lumii medicale nu mai pun mâna pe vreo carte de specialitate după terminarea facultății decât ca să plagieze lucrări pe care le prezintă pe la pseudo-conferințele științifice ale sponsorilor din pharma.
Descoperim, cu uimire, că mulți dintre cei pe mâna cărora ne lăsam viețile își iau informațiile nu din studii științifice, ci din presă sau din bârfe colegiale. Inacceptabil, de înțeles, de neiertat.
Protocoalele de tratament au devenit literă de lege profesională în atâtea țări ale lumii cu un motiv. Sunt cea mai bună formă de a face pacientul bine. La noi, ele sunt ignorate de mulți dintre “marii” medici.
De ce doctorii onești nu-și pot face treaba?
Dar nu numai sistemul medical s-a dovedit nepregătit, incapabil să reacționeze cu metodă în fața unei pandemii reale. Dimpotrivă, personalul medical de bună credință a dat, cu adevărat, dovadă de eroism.
Dar, din păcate, de multe ori a fost vorba de un erosim similar celui al armatei sovietice de la începtul operațiunii Barbarossa, când soldații au fost trimiși în fața invadatorilor neînarmați și neechipați, mizându-se pe faptul că tehnica de luptă nazistă ar fi putut fi copleșită de numărul celor folosiți drept carne de tun.
Doar că noi nici măcar avantajul numărului nu-l avem, în condițiile în care în ultimii zece ani au plecat să muncească în străinătate peste 30.000 de medici și cadre medicale. Degeaba avem spitale, pline cu pacienți, dacă sunt goale de medici și asistente.
Corupția, ca infecție nosocomială
#corupțiaucide a fost sloganul zilelor, săptămânilor și lunilor post-Colectiv. Dar corupția nu este autonomă, independentă, de capul ei. Corupția este doar una dintre infecțiile nosocomiale ale politicii și administrației românești. Iar pandemia nu a fost gestionată medical, ci politic. Există cel puțin prezumții de corupție în modul în care s-au gestionat achizițiile în timpul pandemiei, dar, în acest caz, nu corupția a ucis de 100 de ori mai mulți oameni decât la Colectiv în doar 223 de zile. Corupția a fost doar eternul și ineluctabilul accesoriu al politicii și al setei de putere. Da, #politicaucide, #seteadeputereucide!
Politica nu mai este de prea multă vreme ceea ce ar trebui să fie. Politica ar trebui să fie mijlocul prin care țările, statele, comunitățile mai mari sau mai mici sunt conduse în folosul, în interesul și spre binele celor mulți, al tuturor cetățenilor.
Dar politica a devenit mijlocul prin care ariviști arghirofili dotați cu o singură calitate, ambiția maladivă, doresc să obțină, să mențină și să exercite puterea și controlul asupra celorlalți. Politica nu mai este despre binele general, ci despre privilegiile nemeritate ale unor grupuri restrânse.
În România – cel puțin, dar nu numai – pandemia a fost gestionată politic de la început și până astăzi și la fel va fi gestionată și în următoarea perioadă. Rezultatul? De 100 de ori mai mulți morți decât la Colectiv în doar 223 de zile. Câte un Colectiv la fiecare 2 zile și 6 ore. Trei Colectiv pe săptămână.
#politicaucide