ComenteazăProblema este când presa devine o scurtătură pentru a intra în politică, atâta vreme cât una dintre responsabilităţile jurnaliştilor este de fi cu ochii pe politicieni.
Ce fel de sistem ar fi acela în care marile bănci şi-ar numi CEO-ul din rândul foştilor miniştri de finanţe? Sau ce fel de sistem ar fi acela în care instituţiile financiare şi-ar numi şefii din rândul ASF?
Unul profund coruptibil, dacă nu chiar corupt. Or, aceste lucruri se întâmplă şi sunt cauzele lipsei de încredere pe care cetăţenii o au în aceste instituţii.
Răsturnăm argumentul: ce fel de sistem e acela în care partidele îşi aleg membrii dintre jurnalişti? În mod cert un sistem coruptibil.
Partidele au un vechi obicei de a se urca pe notorietatea altora: actorii şi cântăreţii au fost dintotdeauna ţinte predilecte pentru partidele ale căror scoruri se prăbuşeau, sperând să se salveze pe logica ”Fiecare bilet de teatru vândut poate fi un vot acordat”. Logica asta, păguboasă în felul ei, nu face decât ca mulţi artişti să îmbătrânească urât, dar nu le afectează munca şi moştenirea.
Nu e adevărat şi pentru un jurnalist, asupra activităţii căruia va plana întotdeauna o suspiciune. Mai ales când devine atât de uşor să îţi creezi o carieră (de la un punct încolo) cu ochii pe Marele Premiu: poate şi pe tine te va remarca vreun şef de partid.
Nu se pune problema să interzici practica, doar că societatea şi breasla ar trebui să privească practica mai puţin blând ca acum şi să vadă consecinţele ei mai puţin benigne.
Sigur, se pot da exemple contrare. În Statele Unite, n-a devenit un jurnalist preşedinte? Iar apoi, n-a devenit un actor preşedinte? Ba da. Doar că acel jurnalist a pus apoi un om pe Lună, iar celălat, actorul, a contribuit la căderea Uniunii Sovietice.
Micii actori şi jurnalişti de la noi ce-au făcut, în afară de-o carieră?
Nu, nu e o problemă ca unul sau altul să vrea să intre în politică. E o problemă cum şi pentru ce o fac.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!