ComenteazăMarin Gherman are 35 de ani și scrie de 14 ani în presa de limbă română din Cernăuți, Ucraina. A lucrat pentru Agenţia BucPress din Cernăuţi și pentru site-ul Veridica. După ce războiul a început, ziaristul a venit, împreună cu familia, în România. Au hotărât să locuiască, să lucreze și să continue școala copiilor aici. Marin se adaugă echipei Libertatea. În primul său articol, el nuanțează, cu informații și experiența de jurnalist profesionist din interiorul Ucrainei, starea unei lumi în război și consecințele sale.
Ucraina, după război: scenarii îngrijorătoare în realul lor, indiferent de învingător
Virtutea durabilă și crudă a unui război stă în generațiile care se nasc. Potrivit UNICEF, un milion de copii a părăsit Ucraina. Doi dintre acești copii sunt copiii mei.
În același timp, alte zeci de mii s-au născut în aceste două săptămâni, de la Harkov la Kiev. Cum va fi viața pentru ei înseamnă, de fapt, cum va fi viața și pentru noi, români, ucraineni, ruși, polonezi sau orice nație suntem.
Ce va fi dacă Ucraina învinge Rusia? Ce va fi dacă Ucraina va fi învinsă? Cum va fi acest stat, dacă va mai exista: un colac de salvare pentru Europa sau o dificultate insolvabilă pentru Europa?
Rusia simțea că pierde Ucraina, chiar și rusofonii se uitau spre Europa
Kremlinul a lansat așa-zisa operațiune militară specială în Ucraina pentru a „denazifica” societatea sau, altfel spus, pentru a o îngenunchea.
Dacă războiul nu se producea în 2022, Moscova pierdea aproape orice șansă de a prelua controlul asupra Ucrainei pe căi non-militare.
În ultimii ani, tot mai mulți rusofoni, altădată atașați conceptelor Moscovei, au început să fie loiali Kievului, pentru că acesta le oferea posibilități de a călători fără vize în UE, pentru că se producea o apropiere de lumea civilizată. Cumva, viața de zi cu zi din Mariupol, Harkov sau Odesa a început să bată ideologia.
Kievul investea și oamenii simțeau asta
E un lucru mai puțin cunoscut în afara Ucrainei, dar în ultimii ani au început să fie construite drumuri, poduri, case, școli, proiect cunoscut ca „Marea Construcție” a președintelui Zelenski.
Și, de asemenea, e puțin cunoscut în afara țării și nerecunoscut în interior, că televiziunile centrale și locale s-au cam aliniat la narațiunile oficiale ale puterilor statului.
De pildă, în presa ucraineană, după anexarea Crimeei și lansarea războiului din Donbas, toată lumea era obișnuită să numească Rusia „stat agresor”, după cum aceasta era declarată de Parlamentul de la Kiev.
Din 2014 ucrainenii au fost obișnuiți cu ideea că „fratele lor mai mare” este în realitate un dușman. Orice altă narațiune a fost diminuată, iar statul a folosit și coerciția.
Acțiuni contra minorităților: școlile în limba rusă au fost reduse
Posturile de televiziune care erau controlate de Kremlin și povesteau publicului că Occidentul este dușman au fost închise de autorități. Ultimul post de televiziune – „Nash” – care prezenta realitatea din jur așa cum își dorea Moscova a fost închis de președintele Volodimir Zelenski cu câteva zile înaintea războiului.
Rețelele de socializare rusești au fost blocate în 2015, numărul de școli cu predare în limba rusă s-a redus considerabil în urma adoptării Legii Educației.
Iar Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată Patriarhiei de la Moscova, a fost zguduită de inițiativa fostului președinte Petro Poroșenko, care a obținut Tomosul Patriarhului Bartolomeu de la Constantinopol pentru noua Biserica Autocefală. Noua Biserică de la Kiev a devenit astfel mult mai legată de interesele naționale ale statului ucrainean. În termeni laici, asta a reprezentat o fondare a independenței bisericii ucrainene și stoparea subordonării față de Moscova, o acțiune fundamentală într-un stat de 43 de milioane de oameni, eterogen și multietnic, dar în care 75% dintre locuitori sunt creștini.
O întâmplare din trenul Cernăuți – Kiev
Vladimir Putin privea cu disperare în direcția Kievului, care reducea la minimum șansele de a vedea Ucraina în brațele Rusiei. Războiul părea de la un an la altul unica soluție de a prelua controlul asupra Ucrainei. Oamenii din Ucraina se îndepărtau de narațiunea Imperiului. Noul centru era Kiev, nu Moscova.
Acum doi ani călătoream cu trenul din Cernăuți spre Kiev și urmăream cum trei persoane discutau între ele despre „Rusia care ne-a agresat” și despre „limba ucraineană” care ne salvează de ocupanți. Nu ar fi nimic straniu în această relatare, dacă discuția dintr-un compartiment obișnuit de tren nu ar fi avut loc într-o limbă rusă autentică.
Am ascultat ca un sociolog într-un proces de observare științifică, căci ce altceva suntem toți în tren? După o vreme, jurnalistul din mine nu s-a abținut. Am întrebat: „V-ați gândit, totuși, dacă limba ucraineană vă salvează de ce nu o vorbiți acum?”. S-au oprit. Apoi, toți trei, cu precizia unui laser, m-au privit prin genele suspiciunii, ca pe un agent străin feroviar. Și mi-au replicat de ce folosesc rusa în locul limbii ucrainene, pe care „nu o cunoaștem bine, dar o iubim enorm!”.
Rusa era funcțională, ucraineana devenise aspirațională, împreună cu un nou mod de a gândi, orientat înspre Vest.
Dacă istoria e și o luptă pentru imaginația oamenilor, cum spune Noah Harari în cărțile sale, Rusia pierdea în mod clar lupta pentru imaginația unui popor de dimensiunea aproape a unei treimi din actuala sa populație.
„Putin nu are nicio ieșire bună și asta mă sperie cel mai mult”
În mediile populare sau intelectuale, în presa din România și din Vest, îngenuncherea Ucrainei de către Rusia în acest conflict sângeros este considerată cel mai rău final posibil. Nimeni din statele membre UE și NATO nu-și dorește să aibă frontieră comună cu Rusia.
Există însă și voci care duc scenariul un pic mai departe. Căile de răspândire a răului sunt mult mai complexe, mai ales pe un „Pământ plat”, cum numea scriitorul american Thomas L. Friedman societatea modernă.
Friedman avertiza recent în The New York Times: „Sunt terifiat. Putin nu are nicio ieșire bună și asta mă sperie cel mai mult”. Pentru că Putin, ca să nu-și recunoască înfrângerea, e în stare de orice. Iar un conflict atomic ar zdruncina lumea și, probabil, ar distruge Rusia până la o slăbiciune de neimaginat.
Există un singur lucru mai rău decât o Rusie puternică sub Putin – și acesta este o Rusie slabă, umilită și dezordonată, care s-ar putea fractura sau s-ar putea afla într-o tulburare prelungită de conducere internă, cu diferite facțiuni care luptă pentru putere și cu toate acele focoase nucleare și criminali cibernetici.
Thomas L. Friedman:
Steagul UE, pe investițiile din Ucraina
Dar și cealaltă versiune, preluarea controlului Rusiei asupra Ucrainei pe cale militară sau prin instalarea unui regim-marionetă, va fi cu o catastrofă pentru o societate care învinsese gravitația Moscovei.
Începând cu 2014 Ucraina a pășit pe calea transformărilor preaderării informale la UE.
Unele reforme, mai mici sau mai mari, au arătat că europenizarea nu este o utopie. Mai ales regiunile de frontieră au început să se bucure de schimbări, în care au fost realizate o serie de proiecte finanțate de UE.
Publicul românesc a cunoscut și el acest sentiment al realizărilor, văzute de aproape: o școală renovată, un spital mai bine dotat, toate cu steagul UE pe panourile din față. Ucrainenii, chiar dacă la scară mai mică, au remarcat și ei schimbările.
Iar victoria lui Putin în războiul din Ucraina, indiferent de faptul cât se va mai menține mai apoi acest regim autoritar de la Kremlin, ar însemna, pentru ucraineni, spaima revenirii la situația de acum 20 de ani.
Listele negre ale lui Vladimir Putin pot deveni oricând realitate
Victoria lui Putin va însemna înăbușirea a tot ceea ce este sau pare a fi liber în Ucraina. Nu e nicidecum un scenariu marginal arestarea sau chiar uciderea oamenilor neconvenabili, de pe listele negre întocmite de Rusia. E foarte probabilă blocarea activității tuturor asociațiilor, organizațiilor, presei care încercau să lucreze în spiritul libertății și al gândirii critice. Cu toate afilierile guvernamentale de care am pomenit mai sus, presa ucraineană avea o notă de diversitate.
Cum a dispărut o asociație românească din Crimeea ocupată
Iar drepturile minorităților naționale, oricum o problemă în Ucraina, ar arăta și mai rău, În materie de minorități, Crimeea este oglinda trecutului apropiat, în care vedem viitorul pe termen lung.
În peninsula de la Marea Neagră, exista o societate foarte activă pentru cultura română. După anexare nu mai știm nimic despre ea.
Un alt exemplu al viziunii Kremlinului asupra drepturilor omului în teritoriile controlate este cel al tătarilor crimeeni. Informații concordante din Crimeea arată că, și la 8 ani după anexare, tătarii sunt băgați la pușcării pentru că nu pot accepta un control total al statului asupra lor.
Ucraina are memoria rezistenței cu arma în mână
De fapt, Ucraina îngenuncheată ar genera o instabilitate permanentă în interior și în exterior. Ucraina are o tradiție a războiului de hărțuire a ocupanților.
În anii 30 ai secolului trecut, naționaliștii ucraineni au luptat împotriva autorităților statului polon, care au preluat controlul asupra Galiției după Primul Război Mondial. Luptele de atunci se asemănau cu atacurile teroriste din Israel sau Siria din zilele noastre.
Mai apoi, în anii 50, trupele sovietice sufereau în lupta cu partizanii naționaliști ucraineni prin Carpați. Republica Sovietică Socialistă Ucraineană din cadrul URSS era mai bine de un deceniu stat fondator al ONU, dar oamenii nu cedaseră.
Partizanii ucraineni au luptat până în 1958 împotriva regimului sovietic și au fost cazuri nenumărate de atacuri împotriva reprezentanților regimului comunist.
Așadar, rusificarea unei Ucraine ostile va fi un scop foarte dificil pentru Moscova.
Dacă Putin își duce visul încețoșat până la capăt, luptele de partizani, confruntarea cu civilii vor transforma regiunile ucrainene într-un nou Afganistan, cu rebeli înarmați care vor lupta și aștepta cu nerăbdare retragerea regimului de ocupație.
Zelenski: „Trăiască Ucraina mare!”
Marți, 8 martie 2022, președintele Volodimir Zelenski a ținut un discurs istoric în fața membrilor Parlamentului britanic. Pentru cei mai puțini familiarizați cu etosul cotidian al Ucrainei, încheierea sa, „Slavă marii Ucraine! Slavă Marii Britanii!”, a părut un efect de oratorie. A multiplicat cuvântul „Great” ca să dea mai multă forță. Dar mai e ceva.
Ca cetățean ucrainean de 35 de ani și jurnalist de limbă română de 14 ani, am regăsit în invocarea „Marii Ucraine” și alte sensuri. Un președinte validat global, prin propriul curaj și printr-un PR accelerat de război, dă glas unei mândrii naționale exacerbate, din care pot apărea multe de acum încolo.
BBC a reținut, firesc pentru publicul britanic, că Zelenski a citat din Shakespeare. Ca jurnalist crescut în Ucraina, unde a rămas și acum o parte a familiei mele extinse, am auzit și vibrațiile altor fantome, mai puțin ilustre, în discursul de pe zoom, al președintelui ucrainean.
Președintele care ceartă Vestul
În cele două săptămâni ale războiului din Ucraina am putut vedea cum ucrainenii au trecut de la faza panicii la cea a entuziasmului. După primele 7 zile de rezistență, bărbații ucraineni împrăștiați prin lume, văzând că armata lui Putin nu este atât de strașnică și că Ucraina rezistă, au început să se întoarcă acasă. Numărul doritorilor să se înscrie în rândul forțelor armate a crescut.
Și în planul politicii externe Ucraina s-a transformat dintr-o simplă victimă într-un stat care acuză NATO de „lipsă de umanitate”, care critică UE pentru că nu intervine, care se compară cu Marea Britanie.
Este o mândrie aparte și o retorică aproape triumfală în mediul politic din Ucraina pe care o observăm acum, când războiul este departe de a fi câștigat. Și nu e vorba aici doar de adrenalina națională împotriva unui agresor, fără îndoială, cinic și criminal prin gesturile de a ataca civili, maternități, spitale, școli.
Eventuala victorie a Ucrainei în acest război, indiferent ce va însemna victorie, nu va marca sfârșitul tuturor problemelor. Dimpotrivă. Adevărul despre Ucraina este mult mai complicat și uneori neplăcut de auzit.
Ce se va întâmpla cu românii din Ucraina?
Cu mare probabilitate, vom avea de-a face cu o societate radicalizată, care, simțind gustul biruinței poate deveni periculoasă în propriile tentații. Se cere deja, în diverse medii, pedepsirea fețelor bisericești din Patriarhia Moscovei, care slujesc în Ucraina. Asta după ce, aliat obedient al lui Putin, Kiril a stârnit o indignare în rândul clericilor și credincioșilor din Ucraina.
De asemenea, ar putea avea loc o răzbunare a maselor populare cu răni de război nevindecate asupra minorităților care, chipurile, nu au fost alături de poporul ucrainean.
Acuzațiile că „românii nu au luptat în Donbas” au existat și înainte. Elementul minoritar, non-ucrainean, va avea din nou de suferit, dacă nu va exista un echilibru.
Radicalizarea ar fi o problemă și mai mare în contextul procesului dezarmării civililor. Kievul a dat armament tuturor doritorilor, iar dezarmarea va fi un scop dificil de atins.
Cum vor gestiona SUA și UE o posibilă victorie a Ucrainei?
Eroicele rachete antitanc și Kalașnikovurile care sunt multiplicate în scop defensiv sunt greu de monitorizat. Ce se va întâmpla cu ele? Oameni cu traume post-război, înarmați, rămași fără casă și familii – cred că nimic nu poate fi mai trist pentru o societate care va dori să devină una normală.
În mod paradoxal, o victorie a Ucrainei în acest război va fi o provocare la fel de mare pentru Vest și UE ca și înfrângerea în acest conflict armat. Sigur că acum lumea stă sub amenințarea inclusiv atomică a Kremlinului, și acesta este primul pas, însă drumul nu se va opri aici.
Statul ucrainean distrus cu o cruzime inumană de Vladimir Putin nu numai că va solicita sprijinul UE, dar va considera că este o obligație a Bruxelles-ului să sprijine financiar refacerea Ucrainei.
Societatea radicalizată va cere bani europeni, dar va respinge toate cerințele UE care nu vor coincide cu propriile viziuni naționaliste care au cimentat rezistența în fața Rusiei. Iar acest lucru e valabil și pentru relația cu SUA, care au insistat pe drepturile omului în relația cu țările ex-sovietice.
Indiferent de rezultatul războiului, indiferent de învinși sau învingători, viața în Ucraina va deveni mult mai complicată decât până la război. Dacă până și Ungaria, Polonia sau România, din motive diferite, au devenit cumva „copii-problemă” ai UE, ce se va întâmpla cu Ucraina, mult în urma acestor țări ca instincte și instituții democratice?
UE a intrat în acest labirint ucrainean din care ar putea să iasă consolidată sau din care nu va reuși să iasă niciodată.
Însă libertatea n-a fost niciodată simplă. Uneori, ea se gândește într-o limbă și se exprimă în alta, ca într-un vagon de tren mergând legănat de la Cernăuți, către noua Mecca a promisiunii democratice de la Kiev.
Foto: Hepta