Tragedii la Suceava, Arad, Deva, Brașov, București, Constanța.
În România se întâmplă ce nu s-a văzut în Italia, Spania, China sau alte țări cuprinse de valul pandemiei. Spitalele și cadrele medicale sunt contaminate înainte ca pacienții infectați cu noul coronavirus să aibă nevoie de îngrijire, înainte de acele valuri masive de bolnavi care au pus sistemele sanitare în mare dificultate.
Da, peste tot au fost probleme în spitale. Și în spitale mai bine finanțate de cât la noi. Dar avem cele mai multe cadre medicale îmbolnăvite, în raport cu progresia epidemiei, fapt ce a condus la infectarea multor pacienți internați cu alte afecțiuni în spitale, cei mai vulnerabili în fața virusului agresiv.
În România, mai mult de jumătate dintre cei răpuși de COVID-19 provin din rândul celor care erau în spitale din alte motive.
Ca jurnalist, la început am crezut că lipsa echipamentelor de protecție este principala cauză, deși am avut mari rețineri în a prelua această idee. Sigur, au fost și situații în care măștile și combinezoanele au lipsit cu desăvârșire. Șefi de secții aroganți. Management prost.
Dar concluziile noii conduceri militarizate de la Spitalul de Urgență Suceava, și anume refuzul cadrelor medicale de a folosi echipamentul de protecție a stat la baza declanșării focarului, mi-a luminat ecranul.
Și ministrul Nelu Tătaru a întâlnit aceeași situație la Spitalul de Urgență Arad. La Spitalul din Deva, la fel.
Nerespectarea protocoalelor și a regulilor de igienă sunt metehne vechi ale sistemului medical românesc. Spitale acreditate fără să aibă circuite. Neraportarea infecțiilor cu bacterii multirezistente din spitale face parte din același film al complicităților și compromisurilor acceptate în egală măsură de către medici, asistente, manageri de spital, minister.
Dacă piocianicul, acinetobacterul sau stafilocoul auriu sunt bacterii care ”nu sar pe tine”, noul virus este unul foarte contagios și protocoalele, și regulile ce trebuie respectate pentru a fi combătut sunt mult mai severe.
Cred că populația a înțeles mai repede acest lucru decât medicii și asistentele.
Foto: Raed Krishan / GSP