• Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan sunt jurnaliștii care au descoperit în decembrie 2015, după incendiul de la Colectiv, cazul Hexi Pharma. După aproape cinci luni de verificări, ei au publicat în Gazeta Sporturilor primul articol al investigației în 25 aprilie 2016. Toate analizele de laborator ulterioare, realizate în țară și străinătate, constatările procurorilor, stenogramele înregistrărilor dintre angajații Hexi Pharma, mărturiile din instanță, precum și cele două verdicte au confirmat culpa firmei și a celor inculpați. Directorii judecați au scăpat datorită prescrierii. 
Justiție tergiversată înseamnă dreptate refuzată pentru sutele de mii de familii care au suferit în acest caz
Directorii Leva (stânga) și Dinu (în roșu) în aprilie 2016, surprinși de ziariștii GSP la fabrică după ce au aflat de investigație. Leva a declarat în instanță că patronul Condrea l-a chemat să distrugă documente în acea zi.

„Mă rog lui Dumnezeu ca dosarul Hexi Pharma să nu vină curând la ÎCCJ: nu avem loc de depozitare”, spunea Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în martie 2018. Erau prea multe substanțe, peste 30 de tipuri de dezinfectante falsificate, prea multe cele 300 de spitale păcălite, prea multe infecții nosocomiale, prea multe victime, prea multe dosare. Suferința atâtor oameni, provocată de biocidele Hexi Pharma care nu omorau germenii, devenise un disconfort imobiliar pentru justiția românească.

Vreme de un an, niciun tribunal n-a vrut să judece cazul firmei din blocul SRI

Dumnezeu i-a ascultat ruga judecătoarei Cristina Tarcea. Dosarul Hexi Pharma n-a ajuns la Înalta Curte. De fapt, vreme de un an, n-a ajuns la nicio instanță pentru că nicio instanță nu l-a vrut.

Justiție tergiversată înseamnă dreptate refuzată pentru sutele de mii de familii care au suferit în acest caz
Judecătoarea Cristina Tarcea. Foto: Inquam

Pe 16 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 5 și-a declinat competența de a judeca dosarul Hexi și l-a trimis înapoi la Tribunalul București. Asta după ce, în luna noiembrie 2017, Tribunalul București își declinase el însuși competența și pasase cazul la o instanță inferioară, Judecătoria Sectorului 5. 

Nimeni nu voia să judece dosarul în care au fost inculpați angajații și firma care avea sediul într-un bloc al SRI, pe care serviciul secret îl vânduse angajaților săi. 

La apel, a durat de patru ori mai mult decât pe fond

Printr-o decizie de instanță superioară, Tribunalul Bucureşti n-a avut ce să facă și a preluat cazul. Judecătorul Mitu Stegaru e cel care a dat decizia de condamnare pentru directori și firmă pe 30 ianuarie 2019. La Tribunalul Bucureşti, procesul a durat 11 luni (martie 2018 – ianuarie 2019)

Apoi, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul a durat 3 ani și 9 luni (mai 2019 – martie 2023). 

Este o justiție originală cea la care judecata la apel e încetinită de patru ori față de cea de pe fond, unde se ia fiecare probă și depoziție în parte.

La Curtea de Apel, dosarul a fost judecat iniţial de Lucreția Postelnicu şi Iuliana Ciolcă. În 2021, Lucreția Postelnicu a plecat de la CAB în funcția de director adjunct al Institutului Naţional al Magistraturii. În completul care judeca dosarul Hexi Pharma, ea a fost înlocuită de judecătorul Mihai Alexandru Mihalcea.

Numele magistraților care au judecat cazul

Iuliana Ciolcă (preşedinte complet) şi Mihai Alexandru Mihalcea sunt cei care au dat azi, 3 martie 2023, verdictul final. Publicăm numele tuturor judecătorilor din acest caz, ca să rămână. 

În plus, numele magistraților care au dus dosarul la prescriere nu sunt atât de multe precum numele celor peste 300 de spitale care au primit dezinfectanți diluați, numele chirurgilor care au operat cu apă de ploaie și numele pacienților care s-au îmbolnăvit. 

Culpa celor implicați, firma Hexi Pharma și directorii, a fost confirmată și în verdictul final, dar faptele penale ale directorilor s-au prescris în acești ani în care dosarul a fost refuzat, amânat, cocoloșit și iarăși amânat. 

Cazul a rămas în pronunțare definitivă, în septembrie 2020, iar verdictul a fost dat în martie 2023. 

Iuliana Ciolcă și Lucreția Postelnicu candidează acum pentru poziții de magistrați la Înalta Curte de Casație și Justiție. Vorba Cristinei Tarcea: dacă se implică Dumnezeu, ce mai e de făcut? Între timp, Cristina Tarcea s-a pensionat, în 2020. 

Judecătoarea și „oamenii obișnuiți”

Întrebată de jurnaliști de ce pleacă din poziția sa de top, judecătoarea a spus: „Vreți un răspuns diplomatic sau sincer? Răspunsul diplomatic ar suna: am obosit”. Răspunsul sincer, a continuat judecătoarea Tarcea, este că a interacționat cu atât de mulți oameni cu poziții înalte că își dorește să revină „printre oamenii obișnuiți”. 

Păcat că infecțiile nosocomiale i-au împuținat pe acești oameni obișnuiți și continuă să-i împuțineze, cu o asemenea rată a mortalității încât s-au alcătuit volume, multe volume cu nume, prea multe nume de victime ca un judecător să vrea să judece un caz atât de complicat, obositor și vecin de bloc cu SRI. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

Liliana60   •   04.03.2023, 17:50

Eu sunt curioasa daca, la acel moment, s-au facut analize si pentru dezinfectantii din import - in conditiile in care niste voci, mai firave, ce-i drept, sustineau ca au deficiente similare. De asemenea, sunt curioasa daca a scazut, din 2016, numarul de infectii nosocomiale - asta pentru a putea afirma o cauzalitate certa si unica intre dezinfectantele Hexi si infectarile din spitale, in acea perioada.

Jumbo   •   04.03.2023, 15:38

Chiar nu intelegeti, nu e momentul sa vb de asta acum, cu razboiul la portile coloniei... PUTIN E VINOVAT, SLAVA ZELENSKI, SLAVA ***, URAAAAAAAAA

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

malganis   •   04.03.2023, 11:59

Cazul Hezi Pharma-inca o pată (neagra) pe obrazul (si asa „gros”) al Justitiei romane…Romanul care isi castiga onest existenta vede cum de ani de zile politicieni, procurori si judecatori, de-a valma, nu fac decat sa isi creeze privilegii speciale (salarii, diurne, pensii etc.) discriminand cetateanul de rand. Acum „se agață cu dinții” de ele spre a nu le pierde, cu pretul ratării unor oportunitati IMENSE pentru Țară. Practic, acesti indivizi nu isi indeplinesc indatoririle de serviciu pentru care sunt platiti (regeste) tocmai de cei pe care ii discrimineaza. Poate o tara cu o Justitie „schilodită” sa aiba un viitor…luminos ? Sa fim seriosi, NU !

    Mihai21   •   04.03.2023, 12:12

    Pun pariu ca acesti judecatori *** precum si cei din aceasta clasa cu pensii speciale ar face orice incat sa isi incaseze hottile de pensii speciale stiind ca in asemenea caz,Romania nu ar mai putea beneficia de diverse fonduri si imprumuturi pentru dezvoltare!Nu oare acesti sarlatani sunt dusmanul romanilor,Romaniei subminand sistematic "legal" economia tarii care economie de altfel nu mai reprezinta absolut nimic!

    Acest comentariu a fost moderat pentru: calomnie.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI