8 comentariiLaura Codruța Kövesi și-a prezentat raportul de activitate în fața Bundestagului, Parlamentul federal german. Desigur, nu asta a făcut. Așa însă au tradus cei de la G4media.ro: „Ultima dată când am apărut în fața acestei comisii, în urmă cu aproape trei ani, mi-am prezentat intențiile de a deveni primul procuror-șef european. Am avut nevoie de ajutorul Bundestagului pentru a le putea pune în practică”.
În realitate, șefa EPPO a spus cu totul altceva. Nu a declarat vreo clipă în fața parlamentarilor germani din comisia de afaceri legale că le-ar fi prezentat „intențiile sale de a deveni primul procuror-șef european”, ci „I presented my intentions as the first European Chief Prosecutor” („Mi-am prezentat intențiile în calitate de prim procuror-șef european”.
Doamna Kövesi are o memorie mai bună decât cei care-i traduc discursurile în română. Căci nu Parlamentul Germaniei a sprijinit-o pe doamnă să devină primul procuror-șef al EPPO, ci Parlamentul European, care a și votat-o.
Oricare ar fi fost intențiile domniei sale de a deveni ceva sau cineva, Bundestagul era incapabil să o ajute, această instituție neputând decide în numele PE.
Totuși, nu cine și cum a votat-o pe fosta șefă DNA este important acum, ci cum vede domnia sa funcția pe care o ocupă și cum percepe funcționarea Parchetului European: ca pe o afacere în care investești anumite sume și din care ieși câștigat financiar.
Doamna o spune pe la începutul discursului în fața parlamentarilor nemți: „Cu resurse minime, în pofida unor condiții de lucru suboptime, sub o presiune extremă a timpului, am început să lucrăm, destul de bine și în profit”.
Ulterior, doamna procuror întărește ideea, spunând foarte clar și care este profitul afacerii numite EPPO: „Putem măsura eficiența ca un raport între input și output. Bugetul nostru pentru 2021 a fost mai mic de 45 de milioane de euro. În primul an de funcționare a EPPO, judecătorii ne-au acordat confiscarea a peste un sfert de miliard de euro. Așadar, pui 1 euro și primești 5 înapoi. Randamentul investiției este masiv și imediat”.
Uau (wow)! Pare una dintre cele mai tari afaceri ale momentului. Când o afacere solidă are o marjă de profit de aproximativ 10% și este considerată un exemplu de succes, doamna Kövesi vine cu 500%. Sunt performanțe financiare care amintesc de Caritas, SAFI și alte scheme piramidale mascate sau nu în fonduri de investiții. La Caritas, rata de multiplicare era de 8 lei primiți la 1 leu băgat în fond, la EPPO este de doar 5 euro la 1, dar pare, totuși, o chestie mai serioasă.
Care este rolul justiției
Și totuși, Laura Codruța Kövesi pare a nu înțelege care este rolul justiției și, în special, cel al procurorilor. Justiția nu este o afacere, nu îi măsurăm eficiența în termeni de investiție și profit. Nici procurorii și nici judecătorii nu sunt antreprenori sau manageri de fonduri de investiții.
Da, spunem uneori că justiția este falimentară, dar asta este o metaforă, nu o balanță contabilă. Falimentul metaforic al unui sistem apare atunci când acesta eșuează în a-și îndeplini menirea. Iar menirea justiției nu este de a produce bani, ci de a-i determina pe oameni să respecte legea. Pedepsele, inclusiv amenzile, nu au rolul ultim de a aduce bani la buget, ci în primul rând de a-i face pe cetățeni să se gândească de două sau de mai multe ori înainte de a comite o infracțiune sau o contravenție.
Justiția-business
Procurorii nu produc bani pentru bugetele țărilor lor. Nici nu este asta fișa postului. Treaba lor este să producă dovezi care să ducă la înfăptuirea actului de justiție, la pedepsirea celor vinovați și la stoparea, prin afirmarea fermității legii, unor fenomene precum corupția, crima organizată, traficul de persoane, traficul de droguri, evaziunea fiscală, fraudele de tot felul.
Atunci când procurorii și chiar judecătorii ar începe să lucreze pentru profit financiar, ideea de justiție în sine ar dispărea.
În cele din urmă, cum în afaceri, profitul este folosit ca justificare supremă pentru găsirea de portițe în legi și, în cele din urmă, chiar pentru încălcarea legilor, așa ar putea să funcționeze lucrurile și în justiția-business. N-ar mai conta nimic altceva decât faptul că doamna Kövesi le-a promis oamenilor ălora din Bundestag că le cvintuplează „investiția”.
Socoteala din rechizitoriu nu se potrivește cu cea din sentința finală
Mai este ceva profund greșit în modul în care își prezintă șefa EPPO activitatea. Și asta făcea și când conducea DNA. Căci așa-zisul profit pe care îl produce Parchetul European nu există. Vorbim despre bani furați de la diverse state sau de la Uniunea Europeană care sunt prezumtiv recuperați.
Până la sentințe finale însă, acele confiscări de peste un sfert de miliard sunt doar temporare. Iar atunci când/dacă sumele ar fi recuperate (rețineți acest cuvânt: recuperate, nu blocate), nu s-ar putea vorbi despre un profit, ci despre întoarcerea unor sume lipsă la proprietarii lor de drept.
Este ca și cum cineva v-ar fura un obiect sau o sumă de bani dumneavoastră. Pentru a o recupera, angajați pe cineva. Un detectiv, un recuperator, căruia îi plătiți o cincime din valoarea furtului. Sunteți, într-un sfârșit, repus în posesie. Asta înseamnă că sunteți în profit cu de cinci ori suma plătită recuperatorului? Nu, înseamnă că sunteți în pierdere cu 1/5 din valoarea obiectului sau a sumei care v-a fost furată!
Manager de hedge-fund
Ar fi, poate, mult mai bine dacă doamna Kövesi n-ar mai confunda justiția cu schemele piramidale, cu investițiile pe bursă, cu afacerile, cu speculațiile financiare. Justiția ar trebui să rămână justiție, păstrându-și rolul de a descoperi adevărul și de a face dreptate. Fiat justitia et pereat mundus, o frază atribuită lui Gaius Cassius Longinus, folosită și de Ferdinand I de Habsburg, făcută celebră și de Kant, nu înseamnă „Oricum s-ar face justiția, important e să iasă profit”, ci „Să se facă dreptate, chiar de ar fi să piară lumea”.
Anticorupția doamnei Kövesi s-a prăbușit ca o criptomonedă atunci când s-a descoperit că, de fapt, nu exista vreun block-chain infailibil, ci era vorba mai degrabă despre niște protocoale neconstituționale cu SRI, care ajunsese să-și depășească mult atribuțiile.
Pare că nimeni n-a învățat nimic din asta, iar procuroarea-șefă a Europei încearcă acum să convingă lumea că este un foarte priceput manager de hedge-fund.
Ar trebui să ne amintim însă că speculațiile doamnei au dus deseori nu doar la irosirea de bani, ci și la distrugerea carierelor și vieților unor oameni care s-au dovedit, în cele din urmă, nevinovați. Și nici cine știe ce profit n-a mai ieșit, când s-a tras linie.