ComenteazăLiteratura, filmul, muzica, știința au nevoie de circuite complexe de circulație, chiar și în zone unde totul pare prăfuit și fără speranță. Cum să modernizezi aceste rețele când tai constant de la învățământ, ba, mai nou, a venit moda tăierilor bugetare de la biblioteci?
Biblioteca pare o infrastructură învechită, și în unele cazuri chiar e, dar e și rețeaua cel mai greu de renovat. Pentru că e o resursă strategică (folosesc tag-ul „strategic”, scuze, dar în epoca Iohannis nu mai exiști fără el).
Presiunea imobiliară pe biblioteci: cazul Sibiu
Văd din ce în ce mai multe știri despre concedieri de bibliotecari, tăieri de buget al bibliotecii, tăieri de spațiu al bibliotecii. Există și veșnica presiune imobiliară: vorba aia, de ce să ții în centru o clădire frumoasă fără s-o pui la produs bani pentru cineva? Apoi, există și noua religie a austerității de dragul austerității, reprezentată cu succes de religia „Bolojan”. Bolojan moare de grija Bibliotecii Județene din Bihor, așa că a început să taie posturi și bugete. Cum e un mare influencer, s-au luat după el mulți alți lideri.
În ultra-culturalul oraș Sibiu, Bibliotecii Astra i s-a tăiat bugetul, lucru care a dus la concedieri. După ce s-a declanșat un scandal, au decis să mai acopere din găurile bugetare cu bani de la Consiliul Local. Asta dacă nu rămân la propunerea unui USR-ist din zonă, să se facă o „chetă” culturală ca să se „salveze biblioteca.
Nu vă gândiți că austeritatea bântuie pe toate drumurile în Sibiu. S-au rezervat mulți bani pentru mașini noi, pentru noi posturi de consultanță etc. Sibiul e bine, în afară de biblioteci.
Tot săptămâna trecută, Ministerul Culturii a venit cu ideea să ia vreo 2.400 mp din Biblioteca Națională, mastodontul de pe Splaiul Unirii. Motivul? A crescut mult numărul de angajați din minister și nu mai au unde să-i țină. În același timp, angajații de la bibliotecă sunt, ca număr, la minimum istoric.
Zilele trecute l-am văzut protestând pe scriitorul Matei Vișniec împotriva tăierii numărului de bibliotecari în orașul său natal, Rădăuți: de la 3 la 2!
Când ai fost ultima oară la bibliotecă? Încearcă în Drumul Taberei!
Sunt aproape goale, majoritatea. Am vreo 5-6 permise în localități diferite. Cu excepția Bibliotecii Centrale Universitare, model de succes, organizare, acces rapid la un fond mare de carte etc., bibliotecile vizitate de mine nu au fost vreodată vreun loc foarte popular, nici nu trebuie neapărat.
Bibliotecara pe care aș pune-o instant șefă peste rețeaua națională lucrează undeva la parterul unui bloc de prin Drumul Taberei, București, pentru ceea ce se cheamă „o sucursală de cartier”. Am găsit acolo o atmosferă de voie bună, comunitate de copii de 10-14 ani strânși în jurul bibliotecii, afară și înăuntru, la calculator, unii mai răsfoiau câte o revistă. Doamna de acolo reușise ce n-a reușit mai nimeni, să apropie sediile mici ale bibliotecilor de popor – copii care altfel ar fi ars-o aiurea pe lângă casele de pariuri din zonă. În rest, era și o ordine perfectă pe rafturi, am găsit ce mi-a trebuit.
Biblioteca Metropolitană București funcționează, dar e clar că are nevoie de fonduri suplimentare și de oameni pentru trecerea spre ceea ce se cheamă acum „hub”. Merg impecabil împrumutul, catalogul online, doamnele și domnii de acolo sunt foarte serviabili, dar e clar că nu mai e vorba doar despre citit.
Biblioteca trebuie să devină locul, poate singurul din oraș, unde te întâlnești cu alții fără să fie nevoie să „consumi”. Știm cu toții, nu mai poți ieși din casă fără să cheltui ceva. Ce-ar fi să te duci la bibliotecă și să vorbești despre cărți, filme, în spații prietenoase, să mai iei și o carte, totul cu o cheltuială minimă?
Multe țări au transformat bibliotecile în „mai mult decât depozit de produs cultural”. Adică au realizat că spațiul însuși e valoros, inclusiv imobiliar, că, de fapt, ni se percepe chirie pe orice formă de întâlnire etc.
Sunt destul de multe proiecte în derulare cu digitalizarea. Biblioteca Bucureștilor a strâns deja o comoară (digibuc.ro), dar trebuie făcută o muncă de vreun milion de ori mai amplă. De ce? Pentru că arhivele sunt și ele privatizate, deci devastate, diverse publicații, ziare apar și dispar de pe net cu o viteză uluitoare. Unii își mai și șterg, cu avocații, urmele digitale.
Poate o să vă mire, dar în ultimii 30 de ani se pierde, de fapt, mai multă „memorie” înregistrată decât pe vremurile când toate ziarele pe hârtie erau stocate prin biblioteci. E mai ușor să refaci atmosfera publicistică a anilor ‘30 sau 50 decât să cartografiezi anii 2010.
Așa că nu doar scanatul vechilor arhive începe să devină o provocare, ci și stocarea urmelor digitale recente. Avem ‘jde milioane de forme de stocare, dar pierdem enorm de multă informație. (Cam cum facem mai toți cu mii de poze pe care le îngropăm în vreun hard și uităm de ele). Arhivă nu înseamnă doar stocare, ci și știința de a mai găsi ceva în tot maldărul cu pricina.
Educație sexuală, tornade în Cehia
Am văzut o tornadă în Cehia, apoi am citit raportul nou al Națiunilor Unite în care suntem avertizați că se adâncește criza climatică. În România sunt tornade de deștepți care spun ceva de genul „savanții ăștia sunt niște pufuleți, așa e Terra, se schimbă, omenirea va învinge blabla”.
Am văzut și zile întregi de aberații conservatoare pe marginea educației sexuale, o biată disciplină care ne-ar fi făcut copiii ceva mai deștepți și mai pregătiți în fața avalanșelor comerciale, oricum ultrasexualizate. Dar dezbaterea a fost folosită de niște cinici gușați în folosul propriu, politic, afacerist și religios. Sunt subiecte pur și simplu batjocorite de politicieni și de tot felul de influenceri puși pe făcut capital mediatic.
Și am forțat legătura acestor subiecte cu bibliotecile. De ce? Pentru că, mai presus de orice, bibliotecile sunt spații publice. Sigur că unii, când aud cuvântul „spații”, bălesc imobiliar. Sigur că ar face un „pub” sau un P + 5 prin curtea unei biblioteci județene.
Eu când văd câtă prostie explodează cu astfel de subiecte nu mă gândesc decât că nu mai ai unde să ieși public să asculți un meteorolog, un fizician, un chimist, un sexolog vorbind. Și primul spațiu care îmi vine în cap e chiar rețeaua de biblioteci.
Transformați, nu închideți
Caracterul „public” al bibliotecii trebuie redescoperit, tocmai subiectele precum criza climatică, educația sexuală și câte altele ar putea ocupa aceste locuri pe care încă le deținem!, ar putea completa nevoia de dezbatere, deocamdată hrănită numai de subiecte conspiraționiste pe YouTube.
Bibliotecile trebuie transformate, nu închise, trebuie să devină loc de întâlnire și dezbatere. Însă în acest moment de cotitură, bibliotecile sunt devastate de lideri care se dau vizionari și specialiști în fonduri europene, dar nu sunt în stare să adune fonduri, nu știu să gestioneze nimic. Explozia de biblioteci din anii 60 în mediul rural sau mic orășenesc a fost un miracol. Au ajuns cărți în case în care abia ajunsese electricitatea. Iar azi nu mai sunt bani. Așteptăm „specialiștii” să se mire de ce poporul cel prost se arată uneori nostalgic după comunism.
Cartea, informația, educația s-au schimbat, învățarea socializării evoluate se va face tot în spații publice, prietenoase și gratuite, cum sunt și bibliotecile. Știu problemele de fond, am văzut cu ochii mei oameni complet necalificați puși să ia un salariu bun din funcția de șef de bibliotecă. Dar sunt încă și mulți foarte calificați, oameni care ar ști ce e de făcut imediat. Numai că trebuie bani, nu tăieri! Iar în loc de populiști nesimțiți, trebuie oameni care să reinventeze biblioteca aceea clasică.
Cum am ajuns să discutăm crize climatice, probleme de educație, privatizarea învățământului și sănătății numai pe facebook? Aceasta trebuie să fie întrebarea care ar putea relansa bibliotecile ca mici arene de dezbatere și informare, nu ca viitoare proiecte imobiliare. Aproape tot ce e mai important pentru noi se dezbate conspiraționist pentru că nici n-avem locuri unde să le dezbatem public.
Suntem conspiraționiști dintr-o fatalitate imobiliară, pentru că stăm închiși în case, am uitat de biblioteci și, poate, bibliotecile au uitat de noi. Ca să refacem legătura ne trebuie bani și energie, nu bolojani.
In Memoriam Gabriel Funica
Am scris acest text cu gândul la bibliotecarul Gabriel Funica (1961-2015). În 90 lucra într-o fabrică din Focșani. Apoi a ajuns bibliotecar la județeană. Am petrecut săptămâni în șir împreună fără să vorbim, ore în șir în sala de lectură. Extrem de discret și cu o dedicație totală, ajuta fără să umilească, fără să chestioneze alegerile, sala de lectură supravegheată de el era ca o cameră prietenoasă de acasă. În 2015 a aflat că are o boală foarte gravă și s-a sinucis. Felul în care adolescența arogantă și nerăbdătoare era patronată de acest domn subțire, cu pulovăr pe gât și bărbuță îngrijită, mi-a dat întotdeauna speranță că serviciul public mai are o șansă. Încă ar mai fi o șansă, deși domnul Funica nu mai e.