3 comentariiDe multe ori, imaginea pe care o ai despre un loc şi ceea ce întâlneşti nu corespunde cu realitatea. Uneori chiar îţi dă peste cap multe dintre stereotipiile care te bântuie.
Anul acesta sunt la Vaslui. Primele lucruri care sar în ochi: curăţenia şi parcurile. Sună poate straniu pentru Bucureşti, Timişoara sau Cluj, dar Vaslui este poate cel mai curat oraş, cu cele mai îngrijite parcuri din această ţară. Fac ţara asta la picior, nu cred că greşesc: asta sare puternic în ochi. Dar acesta este un indiciu doar. O să vă povestesc despre două fenomene care m-au surprins plăcut aici. Despre pieţele din oraş – care sunt sufletul oraşului.
La Secu – ograda urbană în care se simt bine toți
Centrul Vasluiului e ca un şir de curţi care dau una în alta – curg din una în alta. Doar că ele nu sunt curți rurale, ci urbane: un soi de piețe. O mare parte dintre ele îţi dau un sentiment de curte: au un anumit tip de intimitate. Poate cu excepția Pieței Civice – toți ați văzut Porumboiu, A fost sau nu a fost – care e tipic piața rece administrativă. În acest gen de piaţă nu vrei să stai mult – ele sunt lipsite de viaţă, căci e administrație. Restul e altfel. E adevărat că aici e ofertant pentru biciclişti.
Dar celelalte care dau una în alta printre clădiri administrative şi blocuri, micuțe sau mai mari, lasă sentimentul că treci dintr-o curte în alta. Şi că sunt diferite. De aceea, pentru un venetic de câteva zile mereu lasă impresia că te rătăcești: un sentiment absolut necesar pentru un oraș fie şi mic. Dar fiind mic, înveți poziționările repede, după diverse indicii.
Inima centrului Vasluiului este Piața La Secu (oficial, Piaţa Independenței). O piață este făcută din clădiri, din poziționarea şi așezarea ei urbană, dar mai ales din oameni.
La Secu ești ca într-o curte mare, cu multe intrări – porți deschise -, dar care lasă un sentiment de protecție: flancat de clădirea Poliției, muzeu şi blocuri. Ai multă verdeață, umbră, ai fântână arteziană, mese de şah, table sau rummy, bănci comode şi cumva compartimentată ca să lase loc de respirație între mese şi oameni. Tot de aici începe artera care duce spre Parcul Copou din spatele Monumentului Eroilor, care e ca un zid de protecție din cealaltă direcție.
Numele La Secu vine de la clădirea care a aparținut fostei Securități din epoca comunistă, iar acum a fost dată Poliției.
La Secu este una dintre cele mai vii piețe pe care le-am întâlnit eu în ultimii ani prin orașele românești: probabil un fenomen unic în România. Mai ales asta pare incredibil pentru un oraș mic, unde lumea se retrage foarte devreme în case.
La Secu îţi lasă un sentiment că e un loc permanent plin de lume. Dimineața devreme ai deja la mese bătrânii pensionari care joacă şah, rummy, table. Dacă inițial am crezut că ei vin doar în weekend, mi-am dat seama pe parcurs că ei sunt zilnic aici.
Această constantă prezență în piață a unui grup stabil nu am mai văzut în orașele noastre de prin anii 80. Probabil că există, dar eu nu am mai întâlnit: vorbim de zeci de oameni care vin zilnic şi-şi petrec timpul aici jucând de dimineață cât îi ţine. Acesta este un fenomen fascinant – foarte util pentru această categorie socială. Se vede că oamenii se simt bine aici. Nu ştiu ce fac iarna. Voi afla.
După masă, vezi multe mame cu copii. Este un loc destul de ofertant pentru ele. Pot sta la discuții lejer fără a fi stresate că ceva se poate întâmpla cu cei mici: e totul ca într-o ogradă mare – pericole minime. Le vezi aici până seara târziu.
Tinerii îi vezi în diverse forme: în prima parte a zilei pe la o cafea printre ore sau după ore (sunt 3 locuri de cafea bună în apropiere plus liceele), după masă şi seara, ei invadează tot.
La Secu e şi locul noilor şi vechilor rockeri – în orașele mici, această „sectă” se conservă bine – a tinerilor „în negru” şi alte forme. Dar tot aici vin şi cei de la „Peluza Nord Vaslui”, dar şi bikerii cu motocicletele pe care le ţin în marginea pieţei. Zic cei tineri că e singurul loc public unde poţi bea o bere fără să fii stresat şi să stresezi pe alţii -, dar e discret şi în orele fără copii. Aici totul e discret, că nu e Untold. Seară de seară, aici e plin de grupuri diverse de tineri.
Ceea ce mi se pare de necrezut este acest amestec de grupuri sociale foarte diverse şi radical diferite, care cumva conviețuiesc în aceeași ogradă, chiar dacă orarul lor nu se suprapune întotdeauna.
Aceste grupuri însă se intersectează într-un mod foarte firesc. Căci de obicei unde vin bătrânii, nu vin tinerii, iar unde vin mamele cu copii, nu vin adolescenții. Aici cumva e loc pentru toţi, ceea ce pare greu de imaginat: melanjul aici cumva s-a produs şi toți se simt bine. Dovadă că mereu acest loc e plin de aceste diverse grupuri.
De ce? E mai greu de explicat. E ultracentral, se ajunge uşor de oriunde, toate arterele duc în direcția asta, dar nu e sentimentul „de gară”, în trecere, ci unul de curte urbană: de ședere împreună. Foarte bine proporționat şi oferă infrastructura asta de ședere tihnită la umbră. Sunt elemente importante. Dar sunt şi alte secrete pe care le voi afla cu timpul.
Şi cel mai important: există un sentiment de protecție, dar nu de la Secu sau jandarmerie li se trage, ci de la felul în care e configurat locul: bine proporționat, cu infrastructura necesară şi sentimentul de îngrădire, de protecție pe care îl lasă întregul complex – ceea ce numesc eu curte urbană.
Totul pleacă de la oameni
Dar secretul se află mai ales la oameni. Oamenii sunt cei care-ţi lasă un sentiment de siguranță şi bună-dispoziție – loc de tihnă, odihnă, discuții, joc. Când o mamă şi copiii ei se joacă printre rockeri, microbiști, tineri şi bătrâni cu dezinvoltură e firesc să te simți şi tu în siguranță şi comod. Acesta e un indiciu perfect.
Totul curge lent – până şi cei care se grăbesc au o viteză redusă: ce rost are să te grăbești, unde? Stai puţin aici la tihnă, la umbră La Secu. Sunt iuţi doar la vorbă şi râs: vorbesc şi râd de parcă s-au văzut prima oară.
La Secu pare a fi piața cea mai formativă şi reprezentativă pentru Vaslui şi fenomen unic în ţară. E cumva spiritul Vasluiului. Personal nu cunosc un echivalent atât de marcant în alte oraşe. Mai toate oraşele au centre mai dispersate pe categorii.
Probabil acesta ar fi punctul zero de cunoaștere a Vasluiului, de familiarizare cu oraşul. Dar trebuie ceva timp să-i cunoști oamenii care fac locul. De mult nu am întâlnit un loc atât de zen în urbanul românesc.
Piețele agricole din Vaslui, cum n-o să le vezi la PRO TV
Ce poate fi mai plăcut decât să-ţi faci piaţa toamna în târgurile din Moldova? Hai – să leșine știrile PRO TV, care ne-au cam debilizat în ultimii 20 de ani. De la faţa locului relatez aşa…
Suntem un grup de prieteni fani ai piețelor agricole (Trăiește-ți piaţa – grup pe Facebook) – oriunde mergem suntem obligați să vedem piețele şi să povestim. Ele, zicem noi, sunt sufletul orașului. Piaţa agricolă este unul dintre primele lucruri pe care le vizitez într-un oraş.
La Vaslui am descoperit două pieţe: nici nu e greu. Sunt ambele destul de centrale. Una – Piaţa Centrală – e la 4 minute de inima orașului. Cealaltă – Piața Traian – e la 6-7 minute de centru. Aşa sunt distanțele în orașele mai mici.
Avem aşa: Piaţa Centrală, care a fost reconstruită în locul Pieţei Vidin (sper că nu greșesc). Cred că e dată în exploatare în varianta actuală acum 7 ani. Se află într-o pantă şi asta face ca atunci când vii din deal să-i vezi doar parcarea şi partea verde. E construită ingenios în pantă. Când vii din vale o vezi înfiptă în față cu acel galben de Vaslui – pare că această culoare este aici de mare efect.
Este probabil printre cele mai moderne piețe din România. Foarte bine întreținută. Foarte curată: curățenia de la Vaslui e o temă separată – eu încă nu înțeleg de unde obsesia asta cu menținerea curățeniei; repet – probabil cel mai curat oraș din România. Dar asta trebuie încă să cercetez. Revenim la piață.
În interior e larg, mese lungi distribuite comercianților pe categorii de fructe, legume. Atenție: lactatele, carnea, peștele sunt compartimentate pe margine toate în separeuri speciale, dar le vezi de la distanță, căci pereții sunt din sticlă. Mai ai compartimentări pe producători locali etc.
Aici ai o senzație puțin de prea multă ordine, curățenie şi aranjare. Adică e prea „modern”. E puțin „prea ca afară” – şi asta pe mine mă incomodează. Mai ales că face „disonanță” cu toate clișeele din capul tău. Tu vii de la Cluj sau București să vezi mizerie şi „bețivani”, că aşa ţi s-a spus la PRO TV, şi poftim: ca la bibliotecă şi bună-dispoziție cum nu a visat Ardealul. Mai glumim. Bun.
Și o piață mai moldovenească
Dar am zis să văd şi cealaltă piață. Zic: o fi asta centrală, să ne rupă ochii. Merg la Piaţa Traian. Același galben te întâmpină. Piaţa e pe vale cum vii dinspre centru. E o hală mare. Am venit din spatele pieţei. Acolo e un rând mare de mese ca un soi de piaţă ambulantă de toamnă: tarabele pline cu legumele de sezon pentru murături, dar ai şi struguri, şi pepeni.
Hala e la fel de bine întreținută şi modernă ca şi cea din centru. La fel ai: hala mare cu de toate, pe categorii şi compartimentările la carne, lactate, peşte.
Aici însă totul pare mult mai organic: comercianți mai diverși, lume mai multă, agitație gălăgioasă moldovenească. Hai că am ajuns în Moldova. Aici simți mai bine Vasluiul cu împrejurimile lui, căci mulți comercianți sunt din zonă.
Aici chiar dacă are un aer mai puternic de piaţă de târg, toată infrastructura şi ordinea, curățenia te pun pe gânduri. Pentru că aşa ceva nu ai văzut la București sau Cluj – pur şi simplu, Vaslui este cu o clasă peste la acest capitol. Şi nu o spun ca să-i flatez: o spun pentru că m-a surprins. Ai şi parcare unde ai loc, toţi comercianții sunt cu mănuși. Exagerează şi ei.
Bun. În piețele din târgurile moldovenești (dar asta e valabil în multe alte zone din Moldova şi Sud), sentimentul e că piața e doar un motiv al oamenilor de a sta la taclale. Oamenii vin să cumpere mai ales pentru a socializa. A face piaţa şi a sta la povești reprezintă un tot întreg.
Pe lângă faptul că oamenii se cunosc, dar chiar şi când nu se cunosc, ei au ceva de povestit. E o atmosferă mereu de mic carnaval – se povestește, se comentează, se fac glume, se mai ciondănesc – totul vizibil, în văzul şi auzul tuturor, ca la un spectacol. Lucru pe care, de exemplu, nu-l vezi în piaţa din Arad sau Oradea şi aproape dispărut peste munţi, unde piaţa a devenit aseptică comportamental – ca la hipermarket sau farmacie: multă tăcere. În Moldova şi Oltenia e mare tărăboi verbal şi comportamental – adică e plin de viaţă, dar aşa cu poftă mare.
Aici lumea se așază repede la coadă, chiar şi când nu e nevoie, care coadă se transformă într-un soi de „club literar” – îşi spun poveşti; sau „club politic” – găsesc repede o temă de tocat. Şi tacatacataca.
Se miră dacă văd pe unul grăbit.
– Stai, cumetre, că nu au dat turcii – că suntem la Vaslui.
Clar că nu vin turcii la Vaslui: ai monumentul lui Ştefan la fiecare colţ de stradă – se sperie.
Tema „cumătru” e o temă separată: dacă nu ai un cumătru eşti fiul ploii aici.
După ce am cumpărat brânză, piersici, struguri – hai să cumpăr şi roşii. Văd ceva frumos. Mă apropii: doamna discuta cu altă doamnă, pieţele sunt la mâna femeilor cam cum e tot ce e important în ţara asta: ele sunt baza.
– Bună, sunt gustoase? întreb eu nehotărât.
Doamna, vorbind simultan cu alta, îmi zice (Paranteză – o doamnă de piaţă trebuie să fie capabilă să vorbească simultan cu minimum trei cumpărători, altfel nu eşti om de piaţă):
– Cum să nu fie bune, nu ați mai luat toată vara de la mine, că toată lumea știe?
– Sunt prima dată aici, zic eu, crezând că mă confundă.
– Ei, atunci o să luați doar de aici de acum încolo.
M-am prins: era un truc de marketing local – am luat şi a meritat.
Piaţa Centrală e aşa mai pentru ongişti şi mica burghezie sau oameni care se grăbesc. Piaţa Traian e mai pentru moldoveni. Dar ambele, foarte bune.
După ce ieşi din aceste pieţe te întrebi: ce legătură au știrile de la ora 17 de la PRO TV cu Vasluiul? E destul să intri în aceste două piețe ca multe dintre clișeele PRO TV de la ora 17 să ţi se năruie.
Viaţa e ceva mai complicată decât o știre de TV. Şi, cu siguranță, plină de surprize: deseori plăcute. Dacă eşti curios şi vrei să cunoști…
P.S. Au şi chioșc de ziare la intrare şi bar pe colţ. Au şi mici ca în Obor. Şi când află că nu eşti de aici zic: „Să mai poftești pi la noi, că totdeauna am fost bucuroși di musafiri.” Cum să nu-i iubești?
Fotografii de Vasile Ernu