Încep prin a vă reaminti că principala critică a Crăciunului capitalist privește transformarea Nașterii Domnului într-o uriașă chermeză comercială globală. Cum Crăciunul socialist – sau în statele totalitare – nu exista decât sub forma sovieticului Moș Gerilă, ne rămâne tot Crăciunul capitalist, cu stereotipurile sale de consum. 

Nu putem spune că amintita obiecție n-ar avea temei: din cauza presupuselor solduri și a listei noastre de cumpărături „pentru cei dragi”, unii dintre noi îl uităm pe pruncul divin întrupat spre ispășirea păcatul adamic și mântuirea neamul omenesc.

Praznicul religios, proiectat pe fundalul teologic al Întrupării Logosului divin în persoana umană a pruncului Iisus, e îndeobște acoperit de strălucirea adesea excesivă a pavoazărilor urbane.

Reclamele încep încă din primele zile ale lunii decembrie. Imperativul veseliei în familie, cu masa și paharele pline, li se impune și celor (tot mai puțini) care au ținut postul aferent, și celor care ignoră asemenea autoexigențe ascetice. Avem de-a face cu una dintre cele mai vehement secularizate sărbători din calendarul liturgic al bisericilor creștine: mană cerească pentru toți cei care au ceva de vândut și prilej de melancolie financiară pentru noi toți, secătuiți de cheltuieli care ne fac să intrăm în Anul Nou cu buzunarele mai degrabă goale. 

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Din culisele memoriei colective pornește și contraofensiva menită să conserve cât mai mult din tradiția pierdută. De pildă, repertoriul de colinde. Dacă până în 1989, puteai asculta colinde doar în familie sau pe singurul disc Electrecord cu un concert (pentru export) al corului Madrigal, acum geme YouTube de colindători cu piese „clasice” sau adaptate la feluritele gusturi muzicale ale zilei. Asaltate sunt și mijloacele de transport în comun, fără a uita ușile apartamentelor de bloc (sau ale vilelor șic din zonele privilegiate) și spațiile ample din malluri, care duduie de cântecele anglo-saxone. După cum ți-e norocul. Îți poate apărea în vizor fie vreun grup psaltic meseriaș, fie un cârd afon, producător de gălăgie cu unduiri maneliste. 

Cum, necum, în zilele acestea ne podidește nostalgia după propria copilărie, în care imaginarul scandinav al bradului victorian ne îmbie să privim înzăpezirea naturii ca pe o dovadă a inocenței regăsite. Nu prea mai avem parte de ninsori, cu excepția celor deplasate spre finalul lunii februarie, dar asta nu ne împiedică să visăm cu ochii deschiși la Crăciunul exemplar, în care sania cu reni a Bărbosului Alb are pe ce aluneca.

Dacă stăm bine să ne gândim, tot reclamele de sezon consacrate de Coca-Cola rezumă cel mai fidel ambianța pe care o râvnim: e noapte înstelată, neaua acoperă întinderile reci, focul arde mocnit în sobă, pomul de Crăciun e încărcat cu globuri, beteală și cadouri, în timp ce din bucătărie se iscă arome de cozonac și fripturi abil condimentate… 

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

În toată această harababură când virtuoasă, când năucită de lăcomie persistă un mesaj de care, în fond, avem vitală nevoie. Faimosul îndemn de „a fi mai bun” măcar de dragul copilașului din ieslea de la Bethleem! Că social media ne exasperează cu uzatele șabloane deziderative („fie ca”…) nu se mai pune la socoteală. Mă uit la mine, la ai mei, la prieteni și cunoscuți: adevărul e că, sub păgân deturnata retorică a „magiei” de Crăciun, cu toții ne străduim să ne părăsim o vreme încruntarea, indignările, răutățile și meschinăriile, căutând să dăruim și să-i ajutăm (măcar de data asta) pe cei nevoiași, fragili, vulnerabili.

Marii uitați ai duratei profane – când fiecare aleargă după mai mulți bani, recunoaștere și plăceri egoiste – revin pentru câteva zile în proximitatea noastră: societatea în care trăim nu e doar jungla unui „care-pe-care”, ci și locul unde supraviețuim doar dacă suntem solidari, generoși, cu sufletul deschis. 

Închei notațiile de față nu doar cu toate urările cuvenite pentru cititorii Libertății, ci și cu pomenirea unei recente experiențe personale. Crăciunul citadin e așa cum l-am descris mai sus. La țară însă, mai ales în satele subcarpatice, populate cu gospodari independenți și ceva mai ferite de tribulațiile istoriei, s-a păstrat incredibil de bine adevărata sărbătoare a Nașterii Domnului.

Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO

Colindele nu sunt pocite, bucatele mai vin și din ogradă, sunt mai mari șanse să ningă la timp, liniștea e deplină, preotul vine cu icoana Nașterii din casă în casă, iar masa festivă, în familie, are loc numai după ce oamenii s-au dus la Sfânta Liturghie. Poate că toate acestea sunt „anacronice”, dar care minune demnă de acest nume nu are menirea de a ne scoate din timpul obișnuit? 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (24)

Marica13   •   02.01.2024, 17:07

Nu mai e ce a fost vremurile s au schimbat și odată cu vremurile s au schimbat și oamenii Mulți au devenit materialiști și cu nasul pe sus că vai cine sunt eu și nu se mai vizitează cu celălalt lumea înainte se aduna cu Mic cu mare ,acum .....Trebuie doar să dea bine pe Facebook și atât

hurricane   •   28.12.2023, 08:04

datini si obiceiur mai sunt pe la tara pe la orasi nu gasesti decat reclane, aglomeratie si graba oamenilor dupa cumparaturi

Vale25   •   26.12.2023, 14:42

In ultimii ani, Crăciunul a devenit ceva mult prea comercial...nu se mai simte spiritul sărbătorilor de altădată..

Vezi toate comentariile (24)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI