La un semn, deschideți calea! După doi ani de tăcere complice, „societatea civilă” a prins glas. Ca să ne spună ce?

Îmbătrânesc. E o certitudine. Îmbătrânesc însă zi de zi, de peste 30 de ani, de când mi-a apărut primul text într-un periodic românesc. Și nu pot să nu mă gândesc, zi de zi, dacă nu împing lucrurile prea departe, dacă nu mă dau, cumva, mai prezent decât sunt sau aș putea să fiu. Mai am eu, oare, dreptul să formulez opinii și, deseori verdicte, după atâta vreme?

Nu sunt, cumva, o relicvă, un prăfuit, la nici măcar 50 de ani ai mei? Poate scriu din plictiseală, poate scriu doar pentru că am un contract care mă obligă să fac asta.

Este, totuși, foarte posibil să fac ceea ce fac pentru că nu am încetat să cred în libertatea de expresie și pentru că nu am încetat să fiu recunoscător celor care mi-o oferă. Ar fi atât de plictisitor să fim toți de acord…

Când eram mai mic, de exemplu, încercam să-mi dau seama cam de la ce nivel încolo devii reprezentativ. N-am ajuns niciodată la o concluzie. Adică, suntem reprezentați în Parlament de către unii pe care nici nu-i știm, care au strâns, cu greu, câteva mii de voturi.

Norma de reprezentare este de un deputat la 70.000 de locuitori și de un senator la 160.000. Voturi, desigur, au luat mai puține. Dar, între noi: vă simțiți reprezentat/ă în Parlament de omul ales în circumscripția voastră? Eu nu. Nu simt că vreunul dintre cei care ar trebui să mă reprezinte, indiferent de votul pe care l-am dat, este vreodată pe aici, ca măcar să mă asculte. Da, au niște conturi mișto pe FB, Insta și, umblă vorba că și pe Tik Tok. Când am să pot să-mi plătesc întreținerea în like-uri, mă va interesa. Până atunci însă, nu.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Ce facem însă cu societatea civilă? O ignorăm și pe dânsa, taman acum, când a revenit la viață? Adică da, dă-i încolo de politicieni, că toți sunt și fac, dar societatea civilă? Se poate să o ignorăm, să nu o ridicăm, cumva, în slăvi? Nu, serios, se poate?

Nu, nu se poate. Este o obligație pe care o avem să promovăm idiosincraziile tuturor partizanilor politici, pozând noi înșine în non-partizani.

Dar câtă vreme suntem sau vom fi obligați să închidem ochii? Cât va mai trebui să înghițim că „societatea civilă” este nimic mai mult decât un grup de maximum câteva sute de oameni care-și asumă reprezentativitatea câtorva milioane, fără să fi fost votați sau mandatați în acest sens?

Scăzând aproximativ 100.000 de oameni (sunt generos, azi) care sunt aleși în diverse funcții, restul, toți, suntem „societate civilă”. Credeți că, de fiecare dată când se dau titluri cu „societatea civilă” face și drege, ne simțim bine să fim reprezentați, fără să ne ceară nimeni părerea, de o analfabetă funcțională în ale Dreptului, cum s-a dovedit a fi șefa Freedom House România, semnatară nelipsită din toate apelurile și chemările la veghe?

Această „societate civilă” a tăcut complice timp de doi ani. Treaba ei, nu ne privește. Am glumit. Orice impostor care se strecoară în locul unui om care are ceva de spus „ne privește”.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News